Die Geschichte von Ze und Lebe in einer traurigen Welt (iii) // Ze&Lebe; Nachwirkungen

Față de precedenta secvență, câteva luni au trecut
Lebe a căpătat înfățișarea și caracterul personajului mut
Majoritatea timpului pe Ze tratându-l ca pe un necunoscut
Nici măcar o vorbă, nici măcar un salut.

Din fericire, Ze a început să realizeze
Sursa durerii, ba chiar a inceput să o studieze
Si să o trateze.
Si încet-încet răsad de fericire să-și planteze
În adâncul sufletului.
Ze înțelege astfel legile trecutului:

Tot ce a trecut, tot ce ai avut și tot ce ai crezut
Acum se află într-un al tărâm, unul pierdut
Si dispărut
Într-un tărâm poate displăcut, insă absolut.

Regretele au fost, sunt și vor fii permanente
Însă niciodata nu vor fii omnipotente
Așa că Ze își adună milioanele de fragmente
Din fostele sentimente
Aducându-și aminte de câteva momente
Si de câteva stări de spirit ce acum sunt absente.
Prin minte îi trec gânduri violente
Necăjirile îi sunt abundente
Însă cu ajutorul ale orchestrei 20 de instrumente,
Ale pachetului 20 de medicamente
Ze face față acestor raționamente.

În trecut, Ze pentru Lebe murea
Cu moartea cunoștință să facă putea
Si de un fir de ață de asupra abisului se ținea
Însă adevărul este ca Lebe pe Ze îl deținea.
Lui Ze foarte tare nu îi păsa
Pentru că în totalitate nu înțelegea
Însă la urma urmei, toată greutatea
A devenit evidentă odata cu distrugerea
Si realizarea.

În trecut, Ze era ignorant,

Insă acum asupra viitorul său este total gerant.

-steinkampf


Category: Love poems

All author's poems: observator poezii.xyz Die Geschichte von Ze und Lebe in einer traurigen Welt (iii) // Ze&Lebe; Nachwirkungen

Date of posting: 25 декабря 2018

Views: 625

Log in and comment!

Poems in the same category

Codexul nescris

Pot crea 

Ceea ce tu nu-ti poti imagina

Te pot face sa-ntelegi

Ceea ce nu poti sa explici

 

Iti pot insusi

Ceea ce tu nu poti avea

Iti pot creea

Ceea ce tu nu-ti poti imagina

 

Eu pun virgula 

Unde tu pui punct

Eu pot iubi

Unde este numai ura

 

Eu pot veni

Cand nu te-astepti

Eu pun sentimente

Cand speranta nu-i

 

Eu pot cate vreau

Dar nu vreau cate pot

Caci fara tine, sunt un vid

Care absoarbe tot in jur si distruge tot

More ...

TIMP

A SAPTEA ZI DIN SAPTE 

TOT DUPA SAPTE ANI , 

SI TOT LA ORA SAPTE .

TE-AM REINTALNIT ,

SI INCA INIMA MAI BATE 

 

ERAM IN FATA TA , UN PORUMBEL ,

UN COMIS-VOIAJOR .

TI-AS FI ZBURAT IN BRATE,

FIINDCA ARDEAM DE DOR.

AM INGHETAT PE LOC ,

PIERDUTA SI NELINISTITA .

CACI DUPA SAPTE ANI DE ZILE , 

INCA IMI FACI INIMA SA SIMTA!

 

More ...

Liberă ca pasarea!

Privesc ades amurgul 
și mă minunez copilăros 
de amalgamul de culori, pe care 
îl reflectă soarele în nori... 
Si-atunci tot ce-mi doresc 
e să fiu o pasăre albastră! 
Să zbor, strigând de fericire 
și să mă scald în libertate 
sub cerul cel virgin, sub soarele cel blând 
și să privesc în jos spre tine, 
să-mi amintesc de noi, cântând... 
Să-mi amintesc de ochii tăi 
în care-mi oglindeam de-atâtea ori privirea, 
ce mă-ncalzeau, mă protejau, 
și-mi demonstrau iubirea.. 
De pieptul tău să-mi amintesc 
ce cald pe-obraz simțeam, 
de inima-ți ce ritmic și sonor bătea, 
adăugând acelor clipe-secunde, ceasuri, ani... 

Acum că nu mai ești 
și nu te voi vedea vreodată-așa, 
aș vrea să pot zbura, 
că să împărtășesc cu cerul 
Dragostea ta.

More ...

Любить, научишь ты меня

В твоих глазах теряю душу,

Ты в моём сердце лишь одна,

Ради тебя закон нарушу,

Сожгу весь мир,ради тебя. 

 

Твоя улыбка солнца лучик,

Твой голос, ярче чем заря,

Ты меня любви научишь,

Любить, научишь ты меня.

 

Перед тобой дрожу как мальчик,

и как старик я без тебя,

Я расцелую каждый пальчик, 

Чтоб вечно ты моей была.

More ...

Inebunesc

Inebunesc privind in ochii tai

Inebunesc de dragoste si teama

Inebunesc caci nus numai ai mei

Si doare foarte tare aceasta rana...

Ma bucur ca team intilnit

Miai amintit ce e iubirea

Iubestema la infinit

Daruiestemi toata fericirea...

Am plins destul de mult

Stiu bine ce inseamna suferinta

Dar viata noua eu am inceput

Cu iubire, dragoste..credinta...

Ai grija tu de inimioara mea

A suferit destul in nopti intunecate

Aratai frumusetea din mintea ta

Si nu ne parasi tu niciodata...

Un lucru vreau sati spun cu nerabdare

Grabita .. chinuita de dragoste si dor

Cu tine alaturi eu voi fi iubire

Nu doar pe soare ..dar si pe nori..

More ...

Bătrâni furați de zile

-Un ochi ca să privească cerul,
un zâmbet să-mi aștearnă seara,
din vise să-mi culeg misterul,
lăsați-mi vie primăvara!-

Amurgul stă să piară-n noapte,
pe străzi lumina prinde umbre,
visează flori să spună șoapte
şi stau bătrâni în sate sumbre.

Un colţ de cer în gând coboară,
din geamuri pier luciri de viață,
prin noapte umbre se strecoară
şi plâng bătrâni uitați în ceață.

Prin nouri luna stă să piară,
din cer o ploaie lin coboară,
se-așterne-un sunet de vioară
şi sunt bătrâni flămânzi în țară.

Mai joacă focul viu în tindă,
în beznă doruri stau umile,
tăcut, trecutu-i prins pe grindă
și pier bătrâni furați de zile.

More ...