Îngheț...
Tremur
Si nu-mi mai simt
Mâinile.
Trăiesc
Dar nu observ
Cum trec zilele.
Se anunță la meteo
Soare fără nori
Dar în sufletul meu e viscol și ninsori .
Îngheț, și mi-e atât de frig
Încât, la un moment dat,
Uit cine sunt.
Abia reușise să se topească puțin
Gheața groasă ce-mi strângea inima
Si când era aproape să bată din nou
A-nghețat-o distanța și prejudecata.
Îngheț din nou.
Si simt
Că-ncep să uit
Cine ești,
Cine sunt,
Ce-am simțit.

Poems in the same category
Ceasornicul vietii
Astazi
Cand pletele lungi
Mi-s albe
Ca zapada iernii
Ma visez
Copila mica...
Acea copila
Care obisnuia
Sa-si scalde
Trupul alb
Ca spuma laptelui
In acea tarana de apus...
Ce repde
S-a scurs
Nisipul din clepsidra...
Timp ireversibil.
Aud ecoul
Tic-tac-ului
Tic-tac-ul trist
Ce imi tot numara
Zilele,orele,minutele,secundele...ramase.
Uite!
Atat!
Am ajuns
La sfarsit
De drum-Drumul vietii...
Tot ma apropii
De acea usa
Care o vedeam
Din departare...
iar cand o priveam
Ma luau fiorii.
Nu am crezut
Niciodata
Ca atat de repede
ma voi apropia
De acea usa
Neagra si receee...
Nu am crezut
Niciodata
Ca atat de repede
Va trebui
Sa ma strecor
Prin ea-Moartea.
Ce pacat
Ca nu mai pot sa opresc macar
Timpul in loc...
Ce pacat...
Ca şi tine...
Spui, că azi nu o să plouă
Rizi cu lacrimi, te-am pierdut!
Tu încet păşeşti prin rouă
Dar şi eu, m-am prefăcut...
Apoteoză inutilă
Par a fi lipite de sculptori,
Banalul sărut învinge chiar timpul,
Jilav și magic el răstoarnă pământul
Părul blajin, ce miroase a lună
Lent se strecoară pe falnicii umeri
Si din simplă femeie te face regină,
Iar pe cei ce-l admiră - boieri
Ochii scăldați de apele mării
Sunt apți de a vedea în întuneric lumină,
Ei poartă în sine taina femeii
Si pe orice poet îl inspiră
Ei hapsâni te privesc în continuu
Nefiind apți să-ți vadă al tău geniu,
Trupu-ți supune al păgânilor gânduri,
Iar vorbele scot adormiți din mormânturi
Draga mea, apogeul fineței
Mai cântă-mi o dată cu vocea sirenei
Iar eu am să ascult, până mă voi stinge
Poate... măcar atunci mă vei plânge
Dragostea
Avind o veata ,doar cu cosmaruri
Si cu dureri nealinate
Te-am intilnit pe timp de toamna
Fiind dragostea visurilor toate.
Iar inima te-a indragit
Si a plecat pe o alta lume,
Luindu-si zborul printre nori
Si cu a ei viziune.
Insa distanta e prea mare
Si ochii mei tinjesc dupa ai tai,
Si inima se zbate tare
Cerindu-si jumatatea ei.
Starea de veghe
sunt zile când mă prăbușesc din vârfurile inaccesibile ale minții
și mă zdrobesc de stâncile prăpăstioase ale gândului
degeaba îmi mai aud inima în piept
bătând ca un fluture
sub mine este o baltă de sânge
Eli, eli, lama sabactani
strig
și simt cum mi se prelinge sufletul din carne
dar nu mă aude nimeni
Doamne
n-am fost niciodată atât de singur
ca acum
pesemne că am murit sau sunt pe cale să mor
cineva îmi perfuzează plumb topit în venele goale
altcineva îmi pârjolește inima cu o lumânare aprinsă
poate chiar Diavolul
împotrivitorul
îngerul răzvrătit
cel care îmi deschide insidios porțile întunericului
și-mi răscolește toate spaimele omenirii zidite în mine
nu știu cum voi mai privi mâine dimineață
prin ferestrele zilei
Maria doarme cu pruncul în brațe
și zâmbește tainic
ca toate femeile:
„Fie mie, Doamne, dupa cuvântul Tau”
Stii tu ..
S-astept cu disperare, norul
Dar galbena-i lumina, dorul?
Acel trecut in zare, cerul
Ca iarba-n disperare, gerul.
Sa poti citi cuvintul, care
In zilele straine, doare?
Amar sa-ti fie clipa, mare
Sa stii ca a ta lipsa, doare.
Trezesti cu o privire, somnul
Dar lasi fara suflare, gindul !
Sa vad alaturi steaua, visul
Care imi da sperante, stii tu?