Strigătul despărțirii
Dacă aș putea aș șterge trectul,
Să nu te mai am în umbra inimii mele.
Plecând,ai luat cu tine totul,
Lăsându-mi doar amintirile grele...
Urletul tăcerii deja mă înfioară,
Iar lipsa ta în suflet îmi pune spini.
Duc o luptă înterioară,
Am devinit din nou doi străini !
Am vrut doar să mă hrănești cu a ta iubire,
Că sufletu-mi era prea flămând...
Însă tu mi-ai dăruit un ocean de durere,
Si ai plecat râzând.
Poems in the same category
CĂLĂTOR STRĂIN...
CĂLĂTOR STRĂIN (13. 02. 2018)
Se duce noaptea la culcare
când ziua în taină poposeşte
printre clădiri cu felinare
la care nimeni nu soseşte...
De strajă, stat-au noaptea întreagă
şi, obosite, se aşează
pe cai pierduţi în zarea largă
la care sufletu'mi veghează...
Tu te-ai trezit mult mai devreme...
Cocoşii tăi cântau pe când,
de demoni, încercai a nu te teme,
dar te temeai de al tău gând...
În prispa'ţi au cântat cocoşii
cu mii de clipe înainte!
Tu nu-i auzi căci, pene roşii
te-au prins în mreje, jurăminte!...
Şi n-ai văzut cum dimineaţa
s-a prefăcut într-o sulfină
şi n-ai simţit în tine viaţa
cerându-şi rolul de verbină...
În nopţile de sărbătoare...
Ştiu că visezi dar, în zadar,
dacă nu rogi această floare
să îţi vindece un gând hoinar...
Verbina, numai dânsa, ştie
a ne fi leac desăvârşit
de aceea, o sădeau prin vie
romanii şi cei din Egipt...
Or, dacă astă iarbă sacră
ne-ar fi salvat de dor, de chin,
am fi aflat ce ne consacră...
Iubirea sau un alt destin!
Căci, a iubi nu e un drept,
nu e pedeapsă de la zei,
ci e destin de înţelept
pe care nu-l primeşti, ţi-l iei!
Încă e timp, de înţelegi
că tu eşti soarta, eşti puterea,
întinde mâna să alegi
iubire pură, nu durerea!
Întinde mâinile amândouă,
nu obosi, mai e puţin
şi alte mâini pline cu rouă
te-or mângâia, ţi-or fi alin!
Se duce noaptea la culcare
când ziua în taină poposeşte,
printre clădiri cu felinare
un călător străin soseşte...
Nimic mai mult
Ai buze dulci, ca mierea’n vară
De mult aș vrea să le sarut,
Să fie această primă oară
Si-apoi, sa plec spre absolut.
Acolo unde visele au viață,
Unde n’am sa am nimic mai mult,
Unde această primp oară,
Sa nu mai plece spre trecut.
Ca şi tine...
Spui, că azi nu o să plouă
Rizi cu lacrimi, te-am pierdut!
Tu încet păşeşti prin rouă
Dar şi eu, m-am prefăcut...
Nustiu
Si da, raspund la vuet
O, da, ramii aproape
Ca despartirea-n noapte
Nu pierde acel sunet.
Revin ades la zimbet
Pierzindu-te in zare
Acele clipe amare
Ma departez de urlet.
Si tot mai arde focul
Revine ziua veche
Pastreaza-n amintire
Momentele si somnul.
Asa se-arata luna
Luceste-n zarea lui
Plecata, e alaturi
Se vede, si Lumina.
Scintei si da, ma dor
Saratele-amintiri
Momentele in zori
Se pierd frunze si mor.
Acest loc al meu nu este…
Neincetat, pe timp de zi si noapte,
Printre mii de ganduri si de soapte
Nu m-auzi, dar eu te strig,
Prin durere si prin frig,
Nu m-auzi, dar eu te chem,
Si de dor mereu eu gem.
Vocea imi rasuna greu,
Ca raspuns…ecoul meu,
In abisul ne-ntrerupt
Cu-nunericul tot lupt
Si tot sper si sper sa vii
Magaierea mea sa fii.
Dar nu te zaresc venind,
Sus vad luna rasarind,
Si o rog cu mare-ardoare
Sa-ti arate acea cale,
Care duce catre mine
Sa vad binele in tine.
Dar ramai tot acel demon
Ce se crede un hegemon,
Cand nu esti decat, defapt,
Un alt sclav ce sta-n pacat.
Te complaci in intuneric
Si traiesti un vis himeric.
Fie vina a durerii,
Ori doar pricina placerii,
Sa zdrobesti ce-ti sta in cale,
Sa distrugi sub ale tale
Aripi reci ca miezul noptii;
Alinare-ti sunt doar mortii.
Iar eu stau sub clar de luna,
Si lumina-mi vrea sa-apuna,
Ma tot sting, usor ma sting
Vrand inima sa-ti ating,
Sa te-aud cum imi soptesti
Cat de tare ma iubesti.
Caci din soare-am coborat,
Din lumina-am izvorat
Dar inima-mi se zdrobeste
Acest loc al meu nu este…