Din ce trăiesc scriitorii

poezii.xyz Din ce trăiesc scriitorii

La începutul anilor ’90, când s-a declanșat mișcarea de eliberare națională, scriitorii au reprezentat elita națională în mai multe republici ale fostului imperiu sovietic. Si in R. Moldova, o parte dintre aceștia au participat nemijlocit la proclamarea independenței, fiind considerați la acea vreme eroi. 

Așa s-a întâmplat, însă, că astăzi, la 27 de ani de independență, când lumea a devenit ahtiată de scrierile de doi bani ale unor romancieri de mâna a doua, despre scriitori practic s-a uitat. Unii dintre aceștia au ajuns să-și vândă cărțile în stradă sau să trăiască din mila rudelor. Textele lor nu mai interesează pe nimeni, declarațiile lor îi lasă pe toți reci. Chiar și puținii care au o viață mai bună își câștigă pâinea pe alte căi. Pentru că societatea i-a dat uitării, TIMPUL a încercat să afle din ce surse trăiesc astăzi scriitorii.

Un critic câștigă 200 de lei pentru o cronică de carte

Criticul literar Ion Ciocanu, deși are o vârsta onorabilă, este nevoit să muncească pentru a avea un salariu fix, care să-i asigure o viață cât de cât decentă. El spune că la noi este imposibil să supraviețuiești din literatură, mulți scriitori fiind nevoiți să iasă în stradă pentru a-și vinde propriile creații. „În R. Moldova munca scriitorilor nu este plătită. Bunăoară, dacă citești o carte și faci o recenzie, care reprezintă pentru tine o plăcere, dar și o muncă, ești răsplătit cu cel mult 200 de lei. Nu trebuie să fim mercantili, dar asta este curată bătaie de joc. Degeaba ne-am face iluzii că am putea exista din literatură. Este exclus! Chiar și scriitorii care scriu mai bine decât mine nu pot câștiga îndeajuns, ca să-și întrețină familia. Eu trăiesc din salariu de consultant științific al Institutului de Filologie, din pensia de trei mii de lei și din onorarii nesemnificative. Astăzi, cine are bani, acela editează cărți, și nu interesează pe nimeni calitatea acestora. Si mai dezastruos este procesul de difuzare a cărților, căci nimeni nu mai are grijă de repartizarea lor prin raioane, ca pe timpuri. Eu, pentru că am un salariu și o pensie, încă nu am ajuns în această situație, dar cunosc colegi care sunt nevoiți să stea în stradă pentru a vinde o carte sau poate două pe zi”, spune Ion Ciocanu.

O poetă trăiește cu 1300 de lei

Într-o situație și mai dramatică se află poeta Călina Trifan, care și-a dedicat întreaga viață scrisului, iar după ce s-a pensionat, a ajuns să trăiască din mila rudelor, pentru că statul îi oferă o pensie de nimic. Totuși, autoarea recunoaște că scrie în continuare și așteaptă un editor care va fi cointeresat de creația ei, în ciuda faptului că are acasă zeci de cărți pe care nu a reușit să le vândă. „Astăzi, condiția scriitorului nu este una de invidiat. În principiu, trăim din alte surse pe care reușim să le acumulăm, deoarece literatura se face pe cont propriu. Mai sunt câteva publicații literare cu care colaborăm, însă onorariile sunt modice. În ultimii trei ani, am editat mai multe cărți, dintre care una cu finanțarea Ministerului Culturii. În toate cazurile am fost remunerată cu exemplare, care stau și se prăfuiesc. Pentru a le vinde, trebuie să ai anumite abilități, care mie îmi lipsesc. Așa că trăiesc din pensia mizeră, pe care mi-o oferă statul. Este greu de închipuit o viață decentă cu 1300 de lei și am noroc numai de rudele de la țară care mă ajută cu produse alimentare. În R. Moldova nu se poate câștiga din scris, deoarece nu există o legislație care să reglementeze procesul de creație, pentru că orice muncă are un anumit preț”, consideră scriitoarea.


Pe unii, banii nu-i interesează deloc

Cu toate acestea, avem și scriitori care recunosc că nu scriu pentru beneficii financiare, deoarece prioritatea lor este să facă literatură de calitate. Cunoscutul Emilian Galaicu-Păun afirmă că există foarte puține state în care scriitorii trăiesc doar din scris. „Pentru mine câștigul material e ultimul lucru care mă interesează atunci când vorbim despre scris. Dacă aș fi vrut dinadins să scriu romane comerciale, cu un mic efort poate c-aș fi reușit, dar asta n-ar mai fi literatură. Or, pe mine mă interesează să fac literatură. Iar pentru a-mi asigura un venit decent muncesc. Sunt redactor-șef la Editura „Cartier”, am emisiunea „Cartea la Pachet” la Europa Liberă, în care scriu despre cărți, și mai administrez un blog. Pe de altă parte, cărțile mele se vând. De exemplu, romanul „Țesut Viu” a avut două ediții și oricum am procente din vânzări. Totuși, sigur că nu se poate trăi doar din literatură, aceștia fiind doar niște bani de buzunar sau, mai bine zis, bani pentru a-mi cumpăra alte cărți”, explică scriitorul.

Ion Hadârcă spune că trăiește doar din indemnizația de senator

Si poetul Ion Hadârcă, senator în Parlamentul României și fost vicepreședinte al Legislativului de la Chișinău, consideră că literatura nu aduce astăzi niciun profit, iar scriitorii sunt la limita subzistenței. El susține că trăiește doar din indemnizația de senator român, care-i permite să-și achite chiria la București și să se întrețină. „Scrisul este un dar de la Dumnezeu, de aceea majoritatea scriitorilor scriu și pun în sertar până găsesc o posibilitate de a-și edita cartea. Veniturile sunt absolut derizorii. Maximum ce poate lua un scriitor din această „afacere” sunt exemplarele de autor. Într-un postmodernism în care s-a schimbat grila valorilor și oamenii nu mai citesc, scriitorii sunt condamnați fie să scrie pentru eternitate, fie să se reprofileze și să facă ziaristică sau publicistică. Eu sunt membru al Academiei din Stiințe a R. Moldova, fac publicistică și eseistică, scriu despre temele fundamentale care mă preocupă de-o viață. Totuși, datorita Editurii „Prut Internațional”, care a câștigat un proiect de la Ministerul Culturii, vara aceasta am pregătit o antologie de poezie care va apărea în toamnă. Însă, repet, aceste activități nu-mi aduce niciun venit financiar”, precizează Ion Hadârcă.


Un alt poet Iulian Filip, ne-a dat de înțeles că a reușit să supraviețuiască din salariul de șef al Direcției cultură al Primăriei Chișinău, pe care a ocupat-o în perioada în care capitala era condusă de Serafim Urechean, dar și din leafa pe care o ridică de la Academia de Stiințe. „Primesc și onorarii de la edituri, însă din acești bani pot să mă întrețin numai câteva luni, de exemplu, cu onorariul obținut din volumul „Copăcel-Copăcel”, puteam să nu lucrez vreo jumătate de an”, a adăugat Iulian Filip.

Am încercat să vorbim în această privință și cu scriitorii Nicolae Dabija și Leo Butnaru. Ambii ne-au rugat să revenim puțin mai târziu, motivând că sunt ocupați, după care n-au mai răspuns la apelurile noastre repetate.

„Pentru mine scrisul înseamnă bucurie”

În timp ce scriitorii consacrați susțin că este practic imposibil să trăiești din literatură, pe piața de carte apar unele volume care se vând ca pâinea caldă. Autorii lor afirmă contrariul, și anume că pot supraviețui din scris, deși au și alte activități. Igor Guzun este directorul unei agenţii de PR şi publicitate, administrează un portal de știri și are un blog. Aceste activități îi asigură principala sursă de venit. Deși a mai scris cărți, Guzun s-a remarcat prin „Vinil”, care a ajuns a fi apreciată şi comentată pe cea mai mare platformă de cărți din lume. De aceea autorul consideră că lucrarea a meritat tot efortul și banii. „Pentru mine scrisul înseamnă bucurie. Eu câștig din scris prieteni, apreciere, încredere. Dacă prin cuvintele pe care le pun alături şi prin cărţile pe care le scriu, am reuşit să fac nişte lume să vibreze la bine şi la lucruri adevărate, înseamnă că, vorba unui cântec, „de ajuns mi-e şi atâta”, a specificat scriitorul. 


„În Moldova banii se fac cumva altfel”

Zina Zen, o moldoveancă stabilită de 11 ani în România, s-a făcut remarcată ca scriitoare în R. Moldova odată cu apariția volumului de versuri „It's complicated”, care, în scurt timp, de la editare a devenit bestseller. Tânăra spune că nu scrie pentru bani, ocupația ce-i asigură principala sursă de venit fiind cea de jurist. „Eu stau în România din anul 1996, de aceea nu știu dacă scriitorii din R. Moldova câștigă bani din cărți. Si nu cred că cineva care scrie, o face pentru bani. Fiecare speră să câștige din ceea ce-i place, dar este foarte greu să tragi linie, după ce publici o carte, după ce investești timp, emoții, insomnii, trăiri și experiențe, care s-au transformat în cuvinte și cărți, și să vezi câți bani îți rămân din vânzări. Întrebarea aceasta este dureroasă, pentru că în Moldova banii se fac cumva altfel, decât în alte părți. Ar fi ideal ca un autor doar să creeze, iar un agent și o editură să se ocupe de restul lucrurilor. Cu părere de rău, în Moldova nu se va întâmpla acest lucru prea curând, ca să nu zic „niciodată”, a conchis Zina Zen.


„Literatura îmi aduce suficiente resurse ca să creez în continuare”

Augustina Siman s-a făcut remarcată pe Internet după lansarea volumului „Parfumul”, care a devenit și prima carte audio din R. Moldova. Tânăra nu s-a oprit aici și a continuat cu romanul „Cămașa lui”, una dintre cele mai vândute cărți ale anului 2015. Ea spune că drumul spre succes nu a fost ușor, însă ulterior toate sacrificiile i-au fost răsplătite de aprecierea cititorilor. „Un scriitor trăieşte din talentul său. Adevărul este că iniţial este greu să începi bazându-te doar pe talent, mai urmează să baţi la uşile editurilor cu manuscrisul în mâini, să faci abstracție de durerea din picioare şi să alergi orbeşte spre realizarea visurilor tale. Eu am rămas întotdeauna dedicată visului copilăresc de a deveni scriitoare. Acum literatura îmi aduce suficiente resurse financiare să creez în continuare”, a remarcat Augustina Siman.


„Dreptul de autor în R. Moldova nu este administrat de nimeni”

Nicolae Rusu, consilierul „Asociației drepturilor de autori și conexe” (ASDAC), ne-a explicat că proprietatea intelectuală aduce venit posesorului doar dacă este administrată conform prevederilor legii. Însă, din păcate, în R. Moldova această lege nu funcționează. „Până în 2010, când în acest sector exista numai ASDAC, dreptul de autor de bine de rău era administrat. Instituția activa în baza legii și colecta remunerația de la utilizatori, care ulterior, conform unor reguli elaborate de specialiștii asociației, era distribuită tuturor autorilor. De exemplu, autorii de texte pentru cântece primeau odată la trei luni până la 3000 de lei sau poate și mai mult, în funcție de nivelul de difuzare a melodiei la radio. După 2010, cei care au crezut că primesc prea puțin pentru proprietatea intelectuală s-au retras din ASDAC și au început să-și creeze propriile asociații. Astfel, în acest domeniu a început o debandadă totală!”, susține Rusu.

Potrivit lui, noile asociații, în loc să se ocupe cu acumularea și colectarea remunerației de autor, au început procesele de judecată împotriva ASDAC. Asociația și-a încetat activitatea în 2012, când, prin decizia instanței, a fost pus sechestru pe contul său bancar, unde se păstrau peste cinci milioane de lei. „Din cauza acestei situații, în prezent dreptul de autor nu mai este administrat de nimeni”, a adăugat Nicolae Rusu.

„Cititorul trebuie să facă distincție între valoare și nonvaloare”


Arcadie Suceveanu, președintele Uniunii Scriitorilor din R, Moldova, recunoaște că este aproape imposibil să trăiești din scris. În opinia lui, pentru a avea un trai decent și a-și putea valorifica talentul, de cele mai dese ori scriitorii se angajează în diverse domenii apropiate muncii de creație. Suceveanu este de părere că cei care vor să obțină profit din literatură trebuie să știe să-și administreze și să-și promoveze propria creație.

„Nu este o noutate că scriitorii din R. Moldova o duc greu din punct de vedere material, deoarece la noi, practic, a dispărut remunerarea pentru munca intelectuală. Totuși, unii scriitori tineri reușesc să-și vândă cărțile, deoarece știu să-și facă publicitate mai bună, ceea ce nu este rău, ci mai degrabă este un apanaj al timpului în care trăim. Așa se explică faptul că numele unor scriitori mai tineri sunt mai cunoscute, nu neapărat pentru că sunt mai valoroși. Există lucrări valoroase ale scriitorilor din generațiile mai în vârstă care nu sunt cunoscute doar pentru că nu au publicitate. Astăzi, pentru a avea priză la public, trebuie să știi să-ți faci publicitate, dar nu toți au timp, energie și pricepere pentru aceasta”, afirmă Suceveanu. El consideră că, pentru a delimita cărțile bune de cele comerciale, care de regulă aduc venituri autorilor, cititorul atent trebuie să știe să facă distincție între valoare și nonvaloare. „Nu întotdeauna o lucrare în jurul căreia se face multă vâlvă publicitară este valoroasă în mod implicit”, consideră președintele Uniunii Scriitorilor.

Potrivit topurilor afișate de librăriile din R. Moldova, cele mai vândute cărți ale anului 2016 au fost următoarele: „Vara în care mama a avut ochii verzi” de Tatiana Țîbuleac, „Fluturi” de Irina Binder, „Eu sunt femeie” de Maria Cristiana Tudose și „Tema pentru acasă” de Nicolae Dabija.
 


Preluat de la: Timpul.md
Posted 29 августа 2017

Random creations :)

Suspin

și-n dimineața aceasta au mai murit trei oameni

cine naiba o fi plantat copacii ăia pe marginea drumului

văzusem  femeia de douăzeci de ani sângerând ca un porc înjunghiat în inimă

cu pieptul sfârtecat și picioarele retezate din șolduri

nici nu apucase să-și reprime ultimul zâmbet

să-și  ia rămas bun de la cei doi prieteni de pe bancheta din spate

să urle

încremenise în propria- i durere

fără să-i mai pese de privirile tâmpe ale curioșilor

părea împăcată cu gândul că nu-și mai aparține

că nu mai putea  spune „nu” la ce va urma

morgă

ritualuri prostești

plânsete

Soarele agoniza undeva la linia orizontului

împroșcând răsăritul cu sânge

orbecăiam  printr-o lume a umbrelor

alături de oameni fără chipuri și corpuri

nu zărisem încă sufletul femeii înălțându-se la cer

doar mașinile morții treceau zgomotos  pe alături

cu luminile de avarii înfipte în inima zilei...

More ...

Iartă-mă mamă

Iarta-ma te rog mama.

Atitea vorbe dureroase-am spus.

Si cite nopti in asteptare-ai stat.

Iarta-ma ca mare am ajuns.

 

Iarta-ma,te rog iarta-ma

Atitea ginduri trec prin minte

Si clipe fara numar,cu lacrimi.

Iarta-ma ca esti al meu parinte.

 

Iarta-ma te rog nu plinge

Nu plinge ca ma doare

Mama,eu fara tine

As fi ca cerul fara soare.

 

Iarta-ma te rog zimbeste

Zimbind, zimbesc si eu

Ma doare pling

Apoi zimbesc chiar de mii greu

 

Iarta-ma te rog iarta-ma

Stiu ca nu merit a ta iertare

Dar iarta-ma,mama

Iarta-ma ca pling si doare

More ...

Deșertăciune

unii  încep cu sfârșitul poveștii

chestia asta cu viața și lumea este o mizerie

victima sărută mâna călăului  

criminalul se întoarce la locul faptei

rupându-și hainele de pe dânsul

plângând în hohote

negustorii de carne vie

merg duminica la biserică

nebunii cu grupa de sânge AB(IV)

( grupa lui Isus Cristos!)

scăpați din ospicii

împart dreptatea în justiție

nimeni nu mai este interesat de mecanica lui Hook

cu privire la deformarea sau alungirea lucrurilor

în funcție de o forță elastică K

denumită constanta lui Kafka

de absurdul voluptos al vieții în care trăim

fără nicio logică

suntem singurele ființe care merg în două picioare

împotriva legilor gravitației

și nu este în regulă

nu este în regulă nici moartea

ca singura variabilă admisă în toate disciplinele existenței

presupoziția potrivit căreia legile materiei sunt inalterabile

nu au suport în timpul existenței noastre

totul e deșertăciune

cum spune eclesiastul

prefațând începutul poveștii…

More ...

Lacrima de dor

O frunza suflata de vint

Cazuta usor la pamint

 De tine calcata,uitata

In singuratate lasata.

 

O raza:

O raza de soare

Un semn ce doare

Ce suflet nu are.

 

Un suflet:

Un suflet ce minte

Un suflet fara viitor

O lacrima:

O lacrima fierbinte

O lacrima de dor.

 

O lacrima pe fata mea

Lasata de-un suflet pustiu

Lasata de inima ta

 

Uitata de ea.

More ...

Doctor Faustus

Unii oameni fac tot felul de pacte între ei, unele mai ciudate decât altele, seduși de tentația voluptoasă a ieșirii din rând, a repoziționări lor în raport cu ordinea universală, de exemplu, dintr-o perspectivă îngustă, de cele mai multe ori malefică. Doctorul Valeriu Mănăilă pactizase în forul său interior cu Diavolul, înlăturând posibilitatea unor complicații de natură umană, care, epistemologic vorbind, nu puteau fi sesizate aprioric și, prin urmare, nici înlăturate. Hotărâse ca până la cincizeci de ani să pună deoparte două-trei milioane de dolari, apoi să iasă la pensie. Duhul rău îl înghiontise să-și încropească, mai întâi, in cabinet particular, propietate personală, unde să-și trimită pacienții operați sau în curs de operare în cu totul alt loc, la spitalul de stat. Orice operație presupunea o perioadă de urmărire, prescriere de medicamente și de tratamente, iar serviciile acestea îi aduceau o grămadă de bani, pe lângă tariful standard de supraviețuire. Planul său era bun, dar mai avea nevoie de-o componentă strategică, constând în cultivarea unor relații de influență, care să-l apere de răutatea și de invidia semenilor. Fiind un chirurg renumit, deținea un portofoliu de pacienți, în așteptare, impresionant, printre care se numărau judecători, procurori, polițiști, avocați, oameni de presă, bancheri, miniștri, colegi medici sau asistenți. Ordonase lista după planul său în așa fel încât în mai puțin de un an rezolvase o mare parte dintre ei, pe gratis, tariful de supraviețuire rămânând valabil doar pentru „amărășteni”. Sintagma „ îți rămân dator”, venită din partea unor asemenea personaje, indica atingerea unui nivel de protecție și de control fără precedent. Practic, la nivel local, toate instituțiile erau la picioarele sale, iar la nivel central, dispunea de conexiuni extrem de puternice, capabile să înăbușe din start orice fel de amenințare. Aflase în timp real despre ancheta Parchetului, care-l viza direct, dar și despre autorii denunțurilor, și acționase în consecință. Timp de zece ani își văzuse liniștit de afacerile sale necurate, patronate de protectorul său întunecat, până în ziua aceea fatidică, de marți, când respectabilul Costică Rogoz intrase în operație și nu mai ieșise de acolo.

 

 

 

Costică Rogoz era un cunoscut producător de mezeluri, septuagenar, căstorit cu o femeie  mult mai tânără de cât dânsul, pe nume Cristina, care de multe ori era confundată cu fiica acestuia. Dacă viața fusese extrem de generoasă cu el în privința banilor și afacerilor, cu sănătatea se arătase mai puțin darnică, procopsindu-l cu toate bolile posibile, încât era de mirare că trăise atât.

 

 

Mănăilă o primise în cabinetul său din spital fără să pară prea încântat, rezumându-se la o scurtă strângere de mână.

- Să știi că-mi pare foarte rău, îi spuse el, nu intervenția mea l-a doborât, ci complicațiile survenite postoperatoriu!

- Dar ne-ați asigurat că nu că nu vor apărea complicații! îi reaminti femeia iritată.

Când ne-ați spus, de fapt, adevărul, domnule doctor!

Mănăilă o privise strâmb, pe deasupra ochelarilor.

- Analizele se încadrau în parametrii optimi, doamnă, iar operațiile se fac în baza acestor analize. Nu sunt, totuși, Dumnezeu!

- Dar banii i-ați luat ca și când ați fi fost!

- Nu cred că ești d-ta cea mai în măsură să apreciezi munca mea!

- Nu, dar rezultatele vorbesc de la sine! Eu v-am plătit ca să-l salvați, nu ca să-l omorâți! Ar trebui să-mi dați banii înapoi!

- Despre ce bani vorbești? se miră el, ridicându-se în picioare. E a doua sau a treia oară când te văd!

- Vorbesc despre cei o sută de mii de dolari pe care vi i-am dat cu mâna mea!

- Aiurezi, femeie!

- În bacnote de o sută! adăugase ea hotărât. Să știți că mi-am notat toate seriile! Vă previn că mă duc la Parchet!

- N-ai fi prima! Nici nu-ți închipui cât de mare este grădina lui Dumnezeu!

 

Procurorul, un fost pacient al doctorului Mănăilă, o invită să ia loc. Răsfoi încă o dată dosarul depus de femeie și clătină din cap.

- Îmi pare rău, doamnă, începu el, „probele”depuse de dvs. nu se susțin! Ziceți că i-ați dat o sută de mii de dolari, indicați și seriile bancnotelor, însă nu aveți pe nimeni care să confirme! Este cuvântul dvs. împotriva cuvântului lui! Mai mult, recunoașterea de dare de mită nu vă profită deloc, fiindcă aș putea să vă arestez imediat. Darea de mită este la fel de gravă ca și primirea de mită! În altă ordine de idei, n-aveți probe credibile din care să reiasă că a existat o condiționare, pe de o parte, sau că doctorul v-a obligat să mergeți la clinica sa particulară, nefiid niciun act de internare a soțului dvs. în spital anterior datei internării în clinică! Dacă vă ajută cu ceva, vă mărturisesc că mie nu mi-a cerut bani sau alte foloase necuvenite, lucru întărit și de alți pacienți ai săi. El înțelege drama prin care treceți, dar nu mai este dispus să accepte asemenea acuzații, motiv pentru care a depus o plângere împotriva dvs., acuzându-vă de mărturie mincinoasă.

Femeia rămase cu gura căscată.

- A făcut el asta?

- Da, și îl înțeleg. Indiferent de ce parte este adevărul,, hotărârea a fost a dvs.!

- În fața morții, domnule procuror, nu prea ai de ales!

- Probabil, ca om pot să înțeleg, dar ca magistrat, nu!

- Si ce-o să-mi faceți?

Procurorul își lăsă privirea în jos încurcat.

- Stiu și eu, zise, cred că am să vă arestez pentru treizeci de zile, apoi am să trimit dosarul la instanță!

Cristina Rogoz simți un fior prin șira spinării când auzi ușa deschizându-se.

More ...

Mărturisire

În suflet îmi eşti o vioară cântare
cu note născute pe trupul cărare
purtate în ritmuri de inimi bătaie,
săruturi furate-n suflări vâlvătaie.

Aduni în privire tot cerul sclipire,
în negrul din noapte eşti steaua menire
s-aducă lumină în ochii tristeţe,
să porţi alinare în trup bătrâneţe.

La fel voi iubi peste anii vâltoare
atingeri aprinse pe buze culoare
şi tainice şoapte în noaptea femeie
ce fi-vor eterne pe-o frescă scânteie.

Mă poartă iubirea-n cuvinte poeme
aprinse de vreme în semne embleme,
mi-e corpul apatic un trup ascultare,
mi-e viaţa întreagă flămândă suflare.

More ...