Ion Druţă, la 89 de ani. 10 cărți ale scriitorului pe care trebuie să le citești

poezii.xyz Ion Druţă, la 89 de ani. 10 cărți ale scriitorului pe care trebuie să le citești

Pe 3 septembrie, scriitorul, poetul, dramaturgul, istoricul literar din Republica Moldova şi membrul de onoare al Academiei Române, Ion Druţă, a împlinit frumoasa vârstă de 89 de ani.

Opera lui Ion Druţă este apreciată şi recunoscută în ţară şi peste hotare. Drept dovadă sunt distincţiile, ordinele şi medaliile, printre care titlul de Scriitor al Poporului, premiul e stat al R.S.S. Moldoveneşti, membru titular al academiei de Ştiinţe a RM şi altele.

Criticul și istoricul literar, Mihai Cimpoi, afirmă că „Prin caracteristicile ei esențiale, opera lui Ion Druță este în total o expresie a rezistenței spirituale și morale în fața a tot ce subminează naționalul, umanul, sacrul”.

ZUGO propune 10 cărți ale scriitorului pe care neapărat trebuie să le lecturezi în acestă toamnă:

„Ultima lună de toamnă” este nuvela despre rostul omului pe pământ, cuprinsă de un lirism profund. Tata, capul familiei aflat în toamna vârstei, plecă să-și viziteze copiii. Aceştia au cam uitat de casa părintească, iar bătrânul le duce dorul. Cei şase copii îşi trăiesc viaţa departe de părinte, iar tatăl prin acestă călătorie reuşeşte să viziteze toate locurile de care-l leagă soarta.

„Horodişte”. Nuvela scoate în evidență imaginea tatălui, care este tipicul țăran dornic de pământ. Naratorul îşi admiră tatăl găsindu-l dur, voinic, dar, în același timp, enigmatic. Acesta lasă și obiceiul de a juca cărți pentru a nu-și pierde averea, dar deprinderea de „a-i înțepa” pe oameni îi rămâne.

„Clopotniţa”. Horia este protagonistul operei, fiind un bun gospodar şi un soţ iubitor. Din cauza Clopotniţei ajunge a fi duşman cu Balta, deoarece acesta are un rol esenţial în viaţa lui.

„Frunze de dor”. Pentru cei visători propunem frumoasa poveste de dragoste dintre Gheorghe și Rusanda. Mugurii iubirii s-au înfiripat între cei doi în anul 1945, la sfârşitul războiului şi apariția primelor licăriri de pace. Memorii, aşteptări, frica războiului, teamna de noul care vine, toate acestea se regăsesc în roman.

„Povara bunătăţii noastre”. Satul Ciutura din Câmpia Sorocii și destinul localnicilor sunt descrise în timpul regimului sovietic. Atunci când pădurile Basarabiei erau doldora de soldaţi, în satele Moldovei era secetă, foame şi colhozuri. Protagonistul Onache Cărăbuș încântă prin bunătate și înțelepciune. Acesta este prizonierul sistemului, dar cu gândurile şi ideile mereu la copii şi familie.

„Păsările tinereţii noastre”. Opera este o dramă profundă a protagoniştilor. Pavel Rusu este un sclav al timpurilor, iar măușa Ruța - păstrătoarea de tradiții. Aceștia și-au trăit drama vieții în satul Valea Cocorilor, au agonisit multe, au avut bucurii, dar şi tristeţi. Mătuşa este femeia cu experinţă, acea bunicuţă ce ştie toate „doftoriile”. Ciocârliile şi cocorii sunt păsările îndragite ale amândurora, aceasta relevând temperamentul visător al peronajelor.

„Samariteanca”. Reîntoarcerea la cele sfinte, la suflet și la firul ce vine de la Adam și Eva este cheia acestei opere druțiene. Aici regăsim filozofia vieţii şi realitatea dură, care ne dictează să fim nişte materialişti. Samariteanca este fata pură, ce protejează casa lui Dumnezeu. Acesta s-a jertfit mănăstirii, după ce a văzut un vis.

„Biserica albă”. Acţiunea are loc în timpul instaurării Regimului Fanariot în Ţările Române. Biserica din sat se ruinează, iar Ecaterina încearcă să repare lăcaşul sfânt. Dragostea faţă de Dumnezeu a făcut ca biserica să se înalţe pe malul Nistrului şi să minuneze toată lumea, chiar şi pe soldaţii sovietici

„Toiagul păstoriei”. Ciobanul singuratic care locuiește în vârful dealului este protagonistul romanului. Acesta are puternice rădăcini în pământul strămoşesc, de aceea îşi construieşte o casă în vârf de deal. Toate aceste s-au întâmplat în urma deportării cibanului în Siberia, dar munca şi tăria de caracter i-au ajutat să reziste şi să se reîntoarcă acasă.

„Sania”. Moș Mihail este cuprins de trecerea timpului și dorința de a făuri ceva deosebit. Munca îi aduce simțul împlinirii, chiar dacă soţia nu-i înţelege visul şi necesitatea împlinirii acestuia. Viaţa este trecătoare, iar lucrurile valoroase rămân mereu aceleaşi pentru oamenii cu verticalitate, exeplu elocvent fiind Moş Mihail.

Text: Irina Odobescu


Posted 8 сентября 2017

Random creations :)

Tristeți

nu mai încap în propriu-mi corp

 

de-o vreme

 

mă întind peste o umbră străină

cu tot sufletul în care încă mai sunt

foarte bătrân

m-am confundat cu locul acesta al vieții

precum nefericitul pictor Daozi

din dinastia Tang

până la pierdere

sunt prea multe tablouri și locuri

în care ar trebui să intru

să mă caut

între timp a murit și împăratul Xuanzong

ultimul martor

a dispărut și peștera

cine va mai picta oare atât de frumos

ca Wu Daozi

încât să văd o lacrimă și-n ochiul lui Dumnezeu…

More ...

8 Martie

Sa fi femeie este un lucru mare
In martie fiind precum o floare
Care in suflete asterne culoare
Cu ale sale petale din dotare.


Dar cine este oare cea mai mandra dama
A carui chip cu totii il avem in rama
Si tot ea in suflet ne pune o flama
Noi fiind focul ce arde intr-o mama.


Ce poate fi mai scump pe acest pamant
Decat sa vezi o mama ce da avant
A ceea ce poate creea mai sfant
Un fiu caruia sa ii ofere invatamant..


Tu, mama, pe mine m-ai onorat
Stiind ca sunt singurul tau baiat
Pe care tu tot timpul l-ai educat
Si de prea multe ori m-ai iertat.


Mereu, mama, esti o dulceata
Foarte atenta la orice chichineata
Mintea ta fiind o fortareata
Iar mie oferindu-mi tot in viata.


Multumesc ca imi esti alaturi
Dandu-mi cele mai bune sfaturi
Chiar si atunci cand fac figuri
Si iti vine sa ma scuturi.


La multi ani cu sanatate
Mult noroc si spor in toate
Pentru ca tu m-ai adus departe
Fiind cea mai dulce dintre tarte!

More ...

Sa zbor

Si doar un zimbet
De-al tau si mi-e dor
Sa te cuprind ,sa zbor.
In al tau vint,


Sa fiu cu tine
Oricind la greu
Sa te-am alaturi
Mereu… In inima mereu

More ...

Gindul

Sunt strain pe linga toate

Si batrin pe liga toti

Ruginind timpul se zbate

Multe zile fara nopti.

Ca saracul printre spice

calca gindul amintind

Ca sa nu ating pamintul

Si sa nu ramin flamind.

 

 

 

More ...

Ne-au rupt in două

Mi-i roșu gurmazul de- atîta -ncordare
Si ochiul mi-i aspru de- atîta mirare.
O frunză pe apă, i-o frunză ce doare,
I-o mâina întinsă de-a morții salvare.

De cînd am ales să mă duc de la tine
Un sânge amar îmi curge în vine
N-au cum să -nțeleagă, străinii de mine,
Povara ce-o port, spre a lor fericire.

Grăbiți, ei m-au scos din brațele - ți reci,
Dar poate și singur ai vrut ca să pleci;
Departe de mine să fii tu în veci
Si doar ca fantoma prin față să -mi treci...

...Deschisă -i fereastra din nou către lume
Si ceru-i albastru, dar ochiu-mi apune
Din litere grele-n cercând să adune
Un nume, pe buzele mele, un nume.

More ...

Dulcea tinereţii

Vântul bate liniştit
În splendoarea nopţii
Oare corect ne-am trăit
Dulcea tinereţii.

Autor eşti sau actor
Prin ţinutul ceţii
Alinat de vînt, de dor
Tu în fila vieţii.

More ...