Beatitudine

Viață, fericire, iubire; Ce vrei să faci!?
Pui aceiași întrebare, te blochezi și taci
Trăim după acest catalog, din basme decupat
Nu pot! Nu vreau! E de neacceptat!

Ce este viața cu adevărat; Ce-nseamnă!?
Vreau să aflu tot! Ceva mă-ndeamnă
Brusc, devine clar, răspunsul mă lovește
Stă lângă mine, liniștit, și mă privește

Viața este doar un simplu curs
Vrei, nu vrei, el trebuie parcurs
Este un pârâu calm, simplu și curat
Te naști, n-ai de ales, în el ești așezat

Lângă tine stau și alții, nu ești singur niciodată
Ce frumos este acest paradis, dar de-o dată
Cineva începe să se zbată, valuri se formează
Apă tulbure, cald, rece, mai mulți se alarmează

Te uiți neputincios cum de spume ești măturat
În jurul tău se-neacă, vai! Nu poate fi adevărat!
Se-ntunecă, e rece. De ce? Ce caut eu aici!?
E plin de resturi, mărunțișuri plutitoare, mici

E liniște, sunt singur, sunt încă aici. Ce fac acum?
Să renunț? Să mă las atras în vid? Nu! Nicidecum!
N-am ales să fiu aici și nu accept această soartă!
Cum am fost adus aici? Deci, exist-o poartă

Mărunțiși cu mărunțiși, bucată cu bucată
Speranțele ramase-n această baltă bulbucată
Nimic nu mă va opri, pot, voi construi o plută
Voi supraviețui în această mare mută

Timpul trece și trece, tot singur am rămas
Liniștea este perturbată. Ce se-aude? Este un glas!
Mă grăbesc s-ajung la el, vâslesc, vreau să-l ajut
Încerc să-l trag pe radou. Nu! De asta m-am temut

Pluta-i prea mică, trebuie mărită, încerc să-i explic
Cum să-și facă și el una, urma să mă implic
Fără s-apuc să reacționez, m-apucă strâns și trage
Vâslește cu putere și din peisaj se sustrage

Înconjurat de întuneric; Cum a putut!? Nenorocitul!
Nu mai pot! Renunț! Ăsta este sfârșitul…
Mă las purtat de curent, să devin una cu abisul
O senzație nouă, caldă, îmi întrerupe visul

“Ești bine? Te ajut?”, urechile mi se desfundă
Simt cum sunt cuprins de o stare profundă
Deschid ochii și privesc în jur; Mi-am imaginat?
Totul este negru, doar în jurul meu s-a luminat

Rămân uimit de ce-mi stă-n față, fără cuvinte
Aș spune ceva, dar nu-mi vine nimic în minte
Mă ia în brațe și mă strânge cu putere
“Sunt aici, te voi ajuta cu orice-mi vei cere”

Ce sentiment plăcut! Ce se întâmplă cu mine?
Pârâul s-a calmat, s-a luminat, totul e bine
Simt cum încep să zbor, mă țin strâns
Ne oprim în fața unei porți; Bufnesc în plâns

Am ajuns! Am reușit! Asta-am tot căutat!
M-a strâns iar, mi-a șters lacrimile și m-a sărutat
Sufletul mi se umple de gânduri domolite
“Voi fi mereu cu tine”, cu-n glas cald, îmi promite

Ne privim, zâmbim și ne întoarcem spre intrare
Ținându-ne de mână, privim această cărare
Am găsit drumul ce duce spre fericire
Avansam împreună. Am fost salvat de ea, de Iubire


Category: Philosophical poem

All author's poems: gg3l poezii.xyz Beatitudine

Date of posting: 22 сентября 2020

Views: 448

Log in and comment!

Poems in the same category

Alterabilitați

Pasarile triste tot cantă
In timp ce soarele-mi prezintă
O prezentă inmormăntată
Intr-o transparență infrantă

 

Si-mi lumineaza colinile des-florite
Dar dupa tot durere se-ascunde
Rasar sperantele muribunde
Din pamantul secat de suferinte

 

Da il ud eu, cu lacrimile mele
In timp ce rubiconzii stau la pande
Cautant sa se sature din ele….
Da cine sa-i opreasca, jude?

 

Masor milimetru cu ecosonde
Sa vad adancimea oceanelor mele
Da-s ramas ca un lude
Inconjurat de acvilide

 

Mai adaug addente:
Greselile se iarta
In timp ce pacatele se ranbună,
Nu te lasa pacalit de oreade.

More ...

Odiseea unei gustări

Mă așez în fața oportunității

Si degust puțin curaj.

Îmi pun șervețelul în poală,

Închid ochii.

Mirosul de nou îmi gâdilă nasul...

Nu mă pot abține și gust din cunoaștere,

Are o textură oportunistă.

Mușc din entuziasmul bine gătit,

Îi mestec fiecare clipă

Iar aroma trăirilor se descompune lent ,

În gura mea. 

O descopăr până la ultima bucată,

O privesc euforic,

O condimentez cu amintiri

Si savurez fiecare firmitură de bucurie.

More ...

Mândria

Mândria este pretutindeni,

O lume plină de ignoranți;

Se cred și cei mai cetățeni,

Si primii vin ca aspiranți.

 

Mândria înghite suflete întregi,

Le macină, le-aruncă-n societate;

Mai toți se simt, se cred mari regi,

Sub false-idei numite democrate.

 

Mulți nu înțeleg că însăși România,

E încă sub jugul fenomenului Pitești;

Că răul si-a schimbat mânia,

L-a transformat în depravări prietenești.

 

Mândria-i, păcatul suprem,

Primordial, luciferic sub pământ;

O Doamne, iartă-mi România,

Al vieții nost-prim legământ. 

More ...

Un ultim dans

Te invit la un ultim dans

Tu ființă ce mai distrus

Asa ca haide sa dansăm draga viață 

Arată-ți adevarata față 

 

Cu pași pe ritm de moarte

Facem valsul fericirii pierdute

Si cu al dragostei risipite

Ne privim cu zambete false

 

Iar din ale noastre nepricepute

Ne mai impiedicam in necunoscute

Nu te iubesc, nici ea pe mine

Si traim in amară armonie

 

Cu tendințe de culori de fericire

Eu te alung, tu ma vrei langa tine

Niciodata nu avem o intelegere

Iată asta-i armonie

More ...

Fir de ață

Am pus șoapte într-un cub de gheață,

Iar noaptea mi-a pus gheață,

într-un pahar de șoapte,

Pastile de durere,

ale muribundului de mine.

Am pus lacrimi într-un pahar cu gheață

Să le trec prin timp un infinit

Să redenumesc viața printr-un fir de ață

Cu un titlu “ne-am iubit”.

 

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)

More ...

Luminătorul

Consumând puterea literelor

Am devenit Luminătorul sufletelor

Prețuind celibatul e dulce și amar

Pulsez căldură, eu sufăr singur

 

Peste fiecare iarnă geroasă

Tremur făra sobă-n casă

Supraviețuiesc cu apă si coji la masă

Privesc zorii, revărsânduse prin fereastră.

 

Las gândurile să Mă poarte

La granița dintre vis și realitate

Lent Mă împrăști și Mă adun

Unde 2 lumi se suprapun...

 

Decolez cu aripile înțelepciuni

Până ating stelele minuni

Ca perlele Le adun, în minte

Comori cu valori infinite

 

Arta Creeatoare, iî scoasă la lumină

Din adâncurile inimi, din beznă

Din monotonia gri e scăparea

Spre înalte idealuri e înăltarea

 

Din visuri,putoare și gunoi

Am ridicat roi de silabe noi

Aduc mireasma florilor de vară

Să poți expira toată ura afară

Te purifică sita mea de cuvinte

Asimilând gânduri iluminate-n minte

 

Din oceanul infinit de gânduri

Rămân doar câteva râuri

Care unite în strofe pe hârtie

Formează o tainică constelație

 

Când Citesc floarea de hârtie

Creatie inspirată din măreție

În versurile cu aceeași coadă

Descoperim frumusețea lor întreagă

 

Mâna Mea iî izvor de lumină

Stiloul Meu creator de lumi

Perlele puternice chei de emotii

Care descuie negura minții.

 

Fi parte din Lumina Mea

Să împodobim împreună lumea

Steaua ferecată-n noi, a comorilor comoară

Schimbă existența limitată și nesigură.

 

Lumina frunți Îmi devine palidă

Ca o stafidă M-am zbârcit

ochii orbi și mâna-Mi tremurândă

Că Mi se stinge trupul frânt

 

Veșnic Voi rămâne Luminătorul

Ca moștenire, Îti las originalul

Remarcă-te dintre rândurile de anonimi

Suntem fascicule unice, nu mimi

Timpul prețios nu-l irosi

Anii pierduți nu vor mai reveni.

 

Destinul meu e ca al tuturor

Să mă descompun, să tac, să mor.

More ...