Gaura alba
Precum un lup galactic,incerc să-mi caut luna
Pentru inceput insă,m-am lovit de zidul chinezesc
Si nu aveam să-l depăşesc
Fără a mea scară de hârtie
Ajutati-mi calea rătacitoare,improscată cu praf de stele
Sa ajunga in final,pe coarda gandurilor mele
Cafeaua de dimineata presărata cu ambitie din muntele de zahar
Este nepoata ceaiului nocturn
Al carui abur cald,inmoaie ochii de ceara
Prin care se aude zgomotul copitelor de cal
Ocolind maidanul in trap
Indreptându-se in amurgul serii de duminica
Către buricul plămanului profund
Scopul final fiind impulsionat
De esența vietii,absentând nemotivat

Category: Philosophical poem
All author's poems: Andrei Inculet
Date of posting: 19 марта 2020
views: 252
Poems in the same category
Piesă lipsă
Sunt un puzzle și nicio combinație nu îmi iese
Mă grăbesc și cu timpul se mai adună piese
Acum, astept a mă cunoaște, desface și reface,
Dar sufletul ce-mi zace și tace-mi stă ca pe ace
Mă pierd prin gânduri și mă simt ca-ntr-o ceață
Mă simt legat de-amintiri, dar mă-ntreb: "cu ce ață?"
Când totul se împrăștie și uiți ce ai fost sau ce esti
Ce iubești? Ce dorești? N-ai răspuns și nici nu poți să zâmbești
Este greu pentru tine, pentru mine... pentru oricine
Când ceva îți lipsește, îl aștepți, dar nu mai vine.
Beatitudine
Viață, fericire, iubire; Ce vrei să faci!?
Pui aceiași întrebare, te blochezi și taci
Trăim după acest catalog, din basme decupat
Nu pot! Nu vreau! E de neacceptat!
Ce este viața cu adevărat; Ce-nseamnă!?
Vreau să aflu tot! Ceva mă-ndeamnă
Brusc, devine clar, răspunsul mă lovește
Stă lângă mine, liniștit, și mă privește
Viața este doar un simplu curs
Vrei, nu vrei, el trebuie parcurs
Este un pârâu calm, simplu și curat
Te naști, n-ai de ales, în el ești așezat
Lângă tine stau și alții, nu ești singur niciodată
Ce frumos este acest paradis, dar de-o dată
Cineva începe să se zbată, valuri se formează
Apă tulbure, cald, rece, mai mulți se alarmează
Te uiți neputincios cum de spume ești măturat
În jurul tău se-neacă, vai! Nu poate fi adevărat!
Se-ntunecă, e rece. De ce? Ce caut eu aici!?
E plin de resturi, mărunțișuri plutitoare, mici
E liniște, sunt singur, sunt încă aici. Ce fac acum?
Să renunț? Să mă las atras în vid? Nu! Nicidecum!
N-am ales să fiu aici și nu accept această soartă!
Cum am fost adus aici? Deci, exist-o poartă
Mărunțiși cu mărunțiși, bucată cu bucată
Speranțele ramase-n această baltă bulbucată
Nimic nu mă va opri, pot, voi construi o plută
Voi supraviețui în această mare mută
Timpul trece și trece, tot singur am rămas
Liniștea este perturbată. Ce se-aude? Este un glas!
Mă grăbesc s-ajung la el, vâslesc, vreau să-l ajut
Încerc să-l trag pe radou. Nu! De asta m-am temut
Pluta-i prea mică, trebuie mărită, încerc să-i explic
Cum să-și facă și el una, urma să mă implic
Fără s-apuc să reacționez, m-apucă strâns și trage
Vâslește cu putere și din peisaj se sustrage
Înconjurat de întuneric; Cum a putut!? Nenorocitul!
Nu mai pot! Renunț! Ăsta este sfârșitul…
Mă las purtat de curent, să devin una cu abisul
O senzație nouă, caldă, îmi întrerupe visul
“Ești bine? Te ajut?”, urechile mi se desfundă
Simt cum sunt cuprins de o stare profundă
Deschid ochii și privesc în jur; Mi-am imaginat?
Totul este negru, doar în jurul meu s-a luminat
Rămân uimit de ce-mi stă-n față, fără cuvinte
Aș spune ceva, dar nu-mi vine nimic în minte
Mă ia în brațe și mă strânge cu putere
“Sunt aici, te voi ajuta cu orice-mi vei cere”
Ce sentiment plăcut! Ce se întâmplă cu mine?
Pârâul s-a calmat, s-a luminat, totul e bine
Simt cum încep să zbor, mă țin strâns
Ne oprim în fața unei porți; Bufnesc în plâns
Am ajuns! Am reușit! Asta-am tot căutat!
M-a strâns iar, mi-a șters lacrimile și m-a sărutat
Sufletul mi se umple de gânduri domolite
“Voi fi mereu cu tine”, cu-n glas cald, îmi promite
Ne privim, zâmbim și ne întoarcem spre intrare
Ținându-ne de mână, privim această cărare
Am găsit drumul ce duce spre fericire
Avansam împreună. Am fost salvat de ea, de Iubire
Odiseea unei gustări
Mă așez în fața oportunității
Si degust puțin curaj.
Îmi pun șervețelul în poală,
Închid ochii.
Mirosul de nou îmi gâdilă nasul...
Nu mă pot abține și gust din cunoaștere,
Are o textură oportunistă.
Mușc din entuziasmul bine gătit,
Îi mestec fiecare clipă
Iar aroma trăirilor se descompune lent ,
În gura mea.
O descopăr până la ultima bucată,
O privesc euforic,
O condimentez cu amintiri
Si savurez fiecare firmitură de bucurie.
Observatorul. Renașterea.
Un observator lipsit de putere, insă curios,
Uitându-se asupra evenimentelor ce se desfășoară,
Tace, gandește și-și spune "cât de misterios..."
Observând totul pentru a mia oară.
Pierdut în gând, caută disperat o concluzie;
Incearcă să găsească un înțeles.
Dar, inevitabil, se adâncește în confuzie;
Repetă pentru o eternitate același regres.
”Poate totul nu are rost,
sau poate a-l percepe nu sunt capabil.”
Își spune observatorul, copleșit de anost
Găsindu-se pe sine într-un mediu mizerabil.
Indiferent de perspectiva aleasă
Observatorul nu observă realitatea.
Meditează, încercând să ințeleaga cutia neînțeleasă
În care se află totalitatea.
Acesta repetă totul pentru o perioadă de timp nenumărabilă,
De fiecare dată, progresând.
Găsește, in continuu, o noua variabilă
Spre adevărul absolut, avansând.
Devine, în timp, un cercetător,
Plin de curiozitate și însetat după cunoaștere;
Îl covârșește pe așa zisul ”creator”
Adânc în interiorul său are loc o renaștere.
-steinkampf
Mândria
Mândria este pretutindeni,
O lume plină de ignoranți;
Se cred și cei mai cetățeni,
Si primii vin ca aspiranți.
Mândria înghite suflete întregi,
Le macină, le-aruncă-n societate;
Mai toți se simt, se cred mari regi,
Sub false-idei numite democrate.
Mulți nu înțeleg că însăși România,
E încă sub jugul fenomenului Pitești;
Că răul si-a schimbat mânia,
L-a transformat în depravări prietenești.
Mândria-i, păcatul suprem,
Primordial, luciferic sub pământ;
O Doamne, iartă-mi România,
Al vieții nost-prim legământ.
Gol pe dinăuntru
Scris-am cu sânge de vultur
Ultimul cuvânt eroic
Din peniță dau să scutur
Bezna sufletului stoic
Simt că totu-i tulbure
Praf și ceață multă-n suflet
Cine să mă mai îndure
Poate-un pui crescut de urlet
Dinadins am vrut să urlu
Însă m-am oprit subit
Căci de-a valma gândul sumbru
Pare că s-a și topit
Aruncând un ochi pe geam
La furtuna cu vânt greu
Mă uitam ca la program
Mă simțeam la ateneu