Dezacorduri

cineva mi-a furat ultima pagină din jurnalul meu intim

cu trei sute șaizeci de pagini

consemnasem acolo dezacordul meu față de tăietorii clandestini

de arbori

scrisesem apăsat despre politicieni și președinți

cozi de topor

despre Schweighofer

sigur fuseseră serviciile secrete la mijloc

fiindcă nu putea fi altcineva

și n-am înțeles de ce

eu îmi exprimasem doar spaima lui Creangă cu drobul de sare

să nu-mi cadă în cap munții

lupii și urșii izgoniți din casele lor

păsările lăsate să doarmă în aer

ei nu

în rest scrisesem despre lucruri mărunte

precum prețul umflat cu pompa la morcovi

sau lapte

despre meandrele cursului valutar și ordonanțelor de urgență pe justiție

chestii din astea de prost gust

mofturi

și atunci

mă întreb

cum naiba să nu ieși indignat în piața publică

în calitate de cetățean liber

și să nu strigi hoții…


Category: Thoughts

All author's poems: aurel_contu poezii.xyz Dezacorduri

Date of posting: 26 февраля 2019

Views: 514

Log in and comment!

Poems in the same category

Închide ușa trecutului

Închide ușa! După mine
e iarnă mare și e frig;
E viscolul ce-l port în suflet
și care-mi dă puteri să strig:
un nume drag la rugăciune,
un nume drag ce n-am uitat,
al chipului ce-l port în suflet,
a celui care m-a-nghețat.

Închide ușa! După mine
e numai vifor și furtună
și dacă bat nu mai deschide,
căci frigul o să te răpună
și o să faci un boț, din suflet,
un caier negru, blestemat;
urîndu-mă, fără să știi-
involuntar te-am înghețat.

Închide ușa! După mine
e lacrima ca de tăciune,
e anotimp de moarte albă
și vis pierdut în goliciune.
Fereastra strânge-o într-un lacăt
și n-o deschide niciodat;
nu vreau să vezi cum toată marea
din ochii ei a înghețat.

închide ușa! După mine
pustiul vieții de va bate,
să pot să-l strâng pe tot, în suflet
și să îl duc cât mai departe,
iar cînd am să mă-ntroc din ducă,
trecînd pe lângă casa voastră,
să văd lumina și caldură
cum se revarsă pe fereastră
și ca o plapumă se-ntinde
pe drum, pe râuri, pe morminte,
peste aducerile-aminte
ce ca scânteia s-or aprinde
și orice nu mi-ar vine-n minte,
de-ți bat în ușă, nu-mi deschide!

More ...

Neclintire

țărâna prin care-ai călcat s-a-ntărit ca un cadavru

 

locul de-acolo e mort

 

nici firul de iarbă nu mai răzbește prin crusta aceea violacee

spre negru

a pământului

așezată ca o platoșă la capul soldatului necunoscut

nici oamenii nu mai trec

copacii și-au asmuțit și ei crengile uscate spre cer

precum niște morți îngopați în picioare

calotele glaciare dinăuntru-mi

alunecă-ncet-încet  înspre maluri

aud pașii albi ai iernii arctice călcând peste nisipurile portocalii ale sufletului

aripile bufnițelor rașchetând norii

deșertul timpului se contopește cu linia orizontului infinit

țurțuri imenși îmi atârnă de inimă

așteptând…

More ...

Ipocrizie

îmi beau cafeaua în timp ce aprind lumina în camera cealaltă

 

cu vedere spre infinit

 

unde se-aude foșnind ziua

încercând să-mi alung gândul încurcat în mrejele nopții

gustul de rugină și Tequila

din gură

mahmureala instalată în oase

ca plumbul topit

și simt sentimentul acela revigorant

al nepăsării

oricum o iei mereu de la capăt

așezi aceleași piese pe tabla de șah

și faci prima mutare cu inima

rațiunea încă mai doarme din greu

printre monștri

lumea

la fel

e tot acolo

și te așteaptă indiferentă

ca o femei de moravuri ușoare

pe care n-o mai surprinde nimic

viața vine din urmă cu alte sfidări deșănțate

ingenuă

instanțele împart dreptatea până când te fac praf

și când rezultatul nu mai contează

arareori întrevezi viitorul

prin aburul rafinat al cafelei

dar ție nu-ți mai pasă

nu ai prea multe opțiuni

în afara cafelei

poate doar să-ți aprinzi o țigară…

More ...

Așteptări

era o vreme când înotam ca un pește

 

în liniște

 

nu-mi mai amintesc

dacă eram om sau pește

dar sentimentul singurătății lucii

era același

liniștea se insinuase între noi ca o aripă nemișcată de lebădă

pluteam

simțeam cum îmi apar riduri în jurul ochilor

de-a lungul nopților lungi

zilele îmbrăcate în haine vărgate jucau zaruri pe prichiciul ferestrei

cu Alina

pisica mea albă

sub tălpile mele înecate-n nisip

trosneau cochiliile scoicilor fără scoici

și

mai ales

fără perle

pescărușii parcă își înghițseră limbile

desupra apelor învrăjbite de valuri

cineva așezase între mine și lume o coală transparentă de sticlă

în care se spărgeau ca niște fulgi opalescenți de zăpadă

toate sunetele…

More ...

Vămi

mi-a fost imposibil să plec

 

să-mi  fiu mie însumi

 

fiecare părticică din sufletul meu

aparține norilor de pe cer

prezenți în toate dimineților mele

răscolite de gânduri

pădurii de brad

cu mirosul ei inconfundabil de cetină

și rășină care ți se lipește de dinți

izvorului tainic

tremurat de inimile peștilor rătăciți

printre lespezi

vântului călător

bunicul îmi spusese cândva

să nu mă leg prea tare de lucruri și oameni

fiindcă altfel îmi va fi imposibil să trec Rubiconul

spre tine

și să cuceresc Roma

ca Iulius Cezar

nu-ți mai spun că va trebui să plătesc și o vamă în aur

bătrânului Charon

la granița dintre spațiu și timp…

More ...

Variabile

să-ți pui viața într-o ecuație
cu o necunoscută
înseamnă să admiți ceva ipotetic
denumit x
în care x-ul este o mulțime de valori necunoscute
de la 0 la infinit
din care alegi o valoare oarecare
și-ncerci să determini toate soluțiile posibile
până ajungi la o relație de egalitate
0=0
(care nu este o soluție!)
dacă înlocuiești x-ul cu altceva
cu Dumnezeu
notat cu a
după ce faci toate calculele necesare
și suficiente
descoperi că 0=a
aceeași relație inacceptabilă
fără 1 real ecuația nu are sens
și-atunci ori înlocuiești valoarea lui x
cu + infinit
ori cu + 100 ml de votcă…

More ...