Mărturisiri

o vreme te-am tot căutat prin ganguri

 

mi-am zgârâiat retina de întuneric

 

am inhalat mirosul  neplăcut al țigărilor de contrabandă

Cernobîl

și al prostituatelor îndopate cu hot dog și maioneză stricată

din rulotele de pe margini

întrebam drogații apatici dacă nu te-au văzut trecând pe-acolo

iar ei mă priveau din infernul lor de speranță cu ochi imobili

ca niște albușuri de ou aruncate-n tigaie „era pe-aici! nu-i asta?”

nu

aia era o curvă frivolă cu ochelari fumuri

în derivă

ăilalți

drogații  pereni

cu ciroze în ultimă fază la creier

„artiști underground” furioși și promiscui

inadaptabili

habar nu aveau

nu mai erai de-a lor

lumile subterare se degradează dramatic în timp

coloanele vertebrale se strâmbă

te trezești într-o zi că-ți curge sânge din nas

faci cataractă

cineva trage apa mereu peste tine

canalizarea urmană deversează cadavre

n-apăreai nici la persoane dispărute

în evidența Poliței

( legea prevede trei zile în asemenea cazuri!)

nici la crime cu autori necunoscuți

dar n-am încetat să te caut

m-am dus și la singura morgă din oraș

deschisă publicului

am răscolit morții rămași în sertare

am înjurat medicii legiști în halatele lor verzi

mânjite de sânge

degeaba

nu apăreai nicăieri

poate că nici n-ai existat…


Category: Thoughts

All author's poems: aurel_contu poezii.xyz Mărturisiri

Date of posting: 18 мая 2019

Views: 459

Log in and comment!

Poems in the same category

Suplicii

ard de ceva vreme pe rugul unui gând

 

nimeni nu poate să-mi stingă flăcările

 

care mă mistuie din toate părțile

 

după Kant n-ar trebui să mor înconjurat de oameni

indiferenți

indeciși

incapabili să-și asume umanitatea din ei

ca scop în sine

 

adică să arunce peste mine o găleată cu apă

 

mi-am îndesat durerea în spirit

ca să-mi înăbuș strigătul rușinos al cărnii

 

spaimele ancestrale

 

nu-mi ajunge tot cerul albastru

să mă spăl pe mâini ca Pilat din Pont

de vina răstignirii lui Hristos

 

o mare mizerie a Omului

 

în India

morții sunt arși pe malul Gangelui

înfășurați în giulgiuri

 

n-am aflat încă

ce mă sperie mai mult -

moartea

sau jubilația Spiritului...

More ...

Cântec de flaut

simți fulgii aceștia cum cad peste noi

 

și ne îngroapă în giulgiuri

 

îți tremură mâna înghețată de frig

sigur îți tremură și inima

să nu te sperii

de urletul lupului singuratic

din pustiu

de strălucirea sticloasă a lunii

înfiptă ca o suliță a lui Ahile

în inima cerului

visul din noi devine tot mai alb

orbitor

ne pierdem în argintul fluid al zăpezii

ca într-un clinchet inefabil de clopoțel

n-am mai văzut atâta risipă amețitoare de alb

și de liniște

într-un gând

bătrânul pictor de stele pictează cireși înfloriți

în mijlocul iernii

noi sfredelim tuneluri și igluuri pe sub nămeți

zgribulind

spre luna lui Marte…

More ...

Exercițiu de imaginație

hai să încercăm un exercițiu de imaginație

 

și  să împărțim pâinea aceasta în continente

 

punem jumătate deoparte

pentru Asia

ca să fim siguri

altă jumătate pentru ce-a mai rămas

în ordine

Africa

America

Antarctica

Europa

îmi vei spune că n-am luat în calcul oceanele

iar eu îți voi răspunde că oceanele nu fac parte din ecuație

fiindcă Pământul arăta la început ca o pâine rotundă

mai târziu au apărut apele

munții

nu-ți mai explic cum

și de ce

mai bine hai să mâncăm pâinea aceasta fierbinte

într-un exercițiu ipotetic de supraviețuire în Cosmos

eu

concentrându-mă pe Asia

tu

pe bucățile mai mici

experimentând

de fapt

o variantă posibilă de masacrare a lumii…

More ...

Singuratatea

Mai rar se-arata zorii, pe cimpii
Si nu mai pot spera la alt scintei
Sa curga lacrimi tot mai rar, aprins
Sa nu mai spere focul, este stins.

 

Mai des mi-e gindul, la acel minut
As vrea sa fii tu norul, iar eu vint
In asta seara, eu nu am cazut
Si da, nebun, sa pling nu am in gind.

More ...

I-sus & I-jos

Se-ntinsese pe o piatră fără să spună o vorbă
nimic
avea buzele cusute cu fire groase de sfoară
şi o tăietură avea de la gât la buric
prin care pruncul se zbătea să iasă-n afară

alături Satana cel negru radia ca un soare de toamnă pietros
urmaşul său se născuse tot din fecioară
ca şi Hristos
iar dacă Dumnezeu îşi botezase pruncul
spunându-i I-sus
de ce nu i-ar zice şi el odraslei I-jos?

am trecut mai departe de locul acela
în fugă
mă săturasem de-atâția I-suşi mesianici
(care promiteau să salveze Pământul!)
şi de-atâția I-joşi care urzeau să-l distrugă...

More ...

Adevarata fata

Lasa-te înconjurat de oameni care te iubesc cu adevărat Simte căldura lor Scapa de oameni falși și reci la suflet Scapa de ei pana nu iți amărăsc sufletul Oamenii precum trandafiri Frumoși pe din afara dar spinoși pe înăuntru Fi mai atent ce alegi în viata o floare simpla și cu sufletul curat sau un trandafir spinos cu sufletul rece

More ...