Meditații matinale
Adesea vedem dușmanii în lucruri,
Don Quijote îi văzuse în morile de vânt
care măcinau grâul în Consuegra,
pe unde trecuse și El Cid, mâncătorul de mauri,
erau duhurile rele din farmece,
uriașii din poveștile copilăriei cu cel puțin patru capete,
castelanii sângeroși și cavalerii rătăcitori din La Mancha,
exact ca acum,
unii spun că dau pensii bătrânilor
( în alte timpuri și locuri bătrânii era omorâți cu pietre,
aruncați din copaci sau lăsați să moară de foame!)
alții spun că nu mai sunt bani pentru aceștia,
statul de drept e ca strecurătoarea bunicii
( Dumnezeu s-o ierte!),
iar eu, poetul, Cavalerul Tristei Figuri,
fierb în suc propriu
la etajul cincisprezece.
Peste o sută de ani
dacă mă va mai găsi cineva
va zice că am murit din cauza caniculei...
Poems in the same category
Cântec de sirenă
E greu să definesc acest sentiment misterios de dragoste
față de lucruri și oameni
probabil pentru că nu putem trăi unii fără de alții
dar parcă mai e ceva în plus
inima
care operează cu alte unități de măsură
ascunse la Facere
precum frumusețea
armonia
intuiția fără cusur
lumea văzută de spirt fără inimă e cât un grăunte
omul care e modelul perfect pentru toate cele ce sunt
trebuie să cântărească faptele vieți
natura
Universul în toată splendoarea lui
dincolo de puterea de cuprindere a ochiului
cu inima
în unități de simțire lambda
un amestec ideal de suflet și inimă
care întreține la parametrii normali ai vieții
arderea…
Ochi
pare de-a dreptul imposibil să-ți controlezi viața
printr-un ochi de sticlă
e ca și când ai privi lumea
de pe fundul oceanului
(redusă la niște cercuri concentrice și halouri de lumină!)
înconjurat de rechini urcigași
într-un ținut mirific al tăcerii
imaginea din afară
la fel
n-are nicio șansă-năuntru
se zbate agonic între sute de așchii de sticlă
tăioase
ajungând pe retină în sânge
doar chipul tău îngeresc
pe care mi-l amintesc dinainte
se scurge înăuntru-mi
ca o lacrimă
fă-mi o cafea amară
iubito
de-acolo
din acele nebuloase difuze ale minții
și lasă-mă să te recompun mereu și mereu
potrivind toate piesele acestui joc de puzzle
risipite în suflet…
Arca lui Noe
prea multe întrebări fără răspunsuri
însoțesc viața
nimeni nu are explicații perfect plauzibile
degeaba câte unul dintre noi mai trage după dânsul
hoitul în putrefacție al logicii
răspunsul la întrebarea nedezlegată a Facerii
întârzie
Biblia se pronunță în sensul întâietății găinii
în cruciada maieuticii împotriva oului
lăsând la o parte preeminența civilizației sumero-babiloniene
asupra celei creștine
nu-ți face semnul crucii
Maria mea dragă
care porți cu smerenie numele Fecioarei
născătoare de Dumnezei
in vitro
la două milenii de la nașterea hollywoodiană
a lui Cristos
suntem încă în faza de experiment pe șoareci
cu dubiul că nu vom știi niciodată în timpul vieților noastre
dedesubturile acestei afaceri…
Soluții
deschizi larg geamul dinspre strada pustie
privești în gol
sigur te-ntrebi ce rost mai are acest drum
neumblat de nimeni
îți ștergi urmele mâinii de pe fereastră
ca să-ți ascunzi nerăbdarea
adesea aprinzi o lumânare în geam
încercând să îndepărtezi noaptea parșivă
cuibărită-ntre noi
nu știi că drumul acesta e ca Fata Morgană
o iluzie
mai bine ai stinge lumânarea
nu cred că voi ajunge în timpul vieților noastre
de unde-am plecat
păstrează-mi totuși o cupă de dulceață
din cireșe amare
să-mi dreg sufletul de arșița voluptoasă a infinitului…
Tablou de vară în tempera
ar trebui să ne iubim acum pentru cât mai avem de trăit
nu știm ce ne mai așteaptă și mâine
azi am avut tornade înspăimântătoare la prânz
puhoaie de apă și alunecări apocaliptice de pietre spre seară
în munți
în zori a plouat cu gheață cât oul de mierlă peste iepuri sălbatici și ciocârlii
toată dimineața a lăcrimat în dreptul ferestrei aburite de nori
fără să-și poată mângâia trandafiri culcați la pământ
într-o revărsare tăcută de durere și sânge
tu aveai rimelul căzut pe obraji și buzele albe
perdele spumoase de apă țâșneau din roțile bolizilor negri
și cădeau peste tine
se balansau deasupra-ți cablurile de înaltă tensiune precum niște păianjeni uriași
care scoteau flăcări pe nas la fiecare atingere
dar tu alergai ca o zebră în aceeși pantofi roșii din piele de șarpe
cu tocurile înalte
în același pardisiu galben cu inserții de alb și trei rânduri de nasturi
erai udă din cap în picioare când ai intrat
acum nu mai poți da înapoi
vei rămâne în noaptea asta la mine ca să-ți usuci hainele
să bem ceva și să căutăm vreun capot de bumbac prin dulapuri
dacă vom găsi
dacă nu ne vom îmbrăca în clovni și ne vom desena câte un ochi pe fiecare palmă
poate vom pune pe noi niște cearșafuri în romburi
și câte două tichii cu motocei galbeni în cap
iar dacă se va stinge lumina
ne vom îmbrățișa grațios între două fulgere zguduite de tunet
mi-aș dori să trăim noaptea aceasta ca și când ar fi ultima
iubito
chiar dacă nu va fi
cine ar fi crezut că Halep va câștiga Wimbledon-ul în fața Serenei Williams
nimeni
sperai ca atunci când rupeai petalele albe ale unei flori de romaniță
și te-ntrebai întinsă pe spate cu tot cerul deasupra
mă iubește
nu mă iubește
la fel te intrebi și acum
tremurând la fiecare respirație a vântului în geamuri
cineva a deschis Cutia Pandorei cu fiarele neîmblânzite ale nopții
afară
nu-i nicio speranță ca hainele tale să se usuce până în zori…
Către mine
nu mai am cui să-i scriu
toată viața am scris unor ființe abstracte
dintr-o carte de telefon
până când am epuizat toate numele în ordine alfabetică
ceva mă îndeamnă acum să inversez ordinea
însă ezit
.
pentru literele de la coada alfabetului ar fi prea devreme
pentru cele de la început
prea târziu
.
n-ar avea nicio noimă
.
am abordat toate subiectele de discuție cu aceștia
(în cartea de telefon figura și numele meu
dar nu băgasem de seamă!)
prin urmare
și cu mine
.
puțini ar crede c-a fost o eroare
.
să-ți scrii ție însuți ca unui străin
nu-i tocmai în ordine
.
exercițiu de logică:
Aurel se deplasează cu un kilometru la oră împotriva vântului
Aurel Conțu e alb la față ca o pagină dintr-un caiet de dictando
din ce direcție suflă vântul?
.
aberație logică:
.
toți ghioceii tipăriți în alb-negru pe hârtie
sunt negri
primăvara e neagră
cerneala cu care scriu
e neagră
toate lucrurile albe din viață
sunt negre
.
iar eu încă mai caut printre scrisori
scrisoarea mea de dragoste
către mine însumi…