Obsesii
adesea îți poți permite să nu fii cel din C.V.
atent la detalii
scorțos
cu morgă
și să fii cel lăsat de mama Natură
care înjură
vorbește trivial
râgâie
își soarbe zgomotos cafeaua
e aproape imposibil să-ți trăiești viața numai în Conștiința de sine
estetic
și să nu dai o raită prin Subconștient
eliberat de constrângeri autoimpuse
fiindcă ele nu există în OM
la un moment dat nici nu-ți mai pasă
când constați că vecinul de la parter
își bate nevasta
și-i doctor docent
dăunezi altcineva spunea că n-ar trebui să ne legăm prea tare de lucruri
aceasta fiind o „sclinteală” nefericită a minții
că viața în cuplu e ceva perimat
și că ar fi mai bine să trăim cu toții în grupuri
ca la-nceput
e un punct de vedere
desigur
eu nu n-am mers cu gândul atât de departe
dar nici n-am aflat de ce au dispărut doinozaurii…

Poems in the same category
Grosso modo
forma mea se schimbă în fiecare zi
după cum răsare Soarele
sau cântă păsările
încerc zădarnic să rămân în mine
în omul de-acum
să șterg cu buretele înmuiat în apele Timpului
memoria mea asimptotică
ancestrală
acea de vânător
de culegător de fructe și scalpuri
sărind din epocă în epocă
din genă în genă
și regăsindu-mă mirat pretutindeni
în tot ce-am fost de-a lungul milioanelor de ani de istorie
adunat la un loc
într-o arhivă a evoluției
digitalizată
inaccesibilă înțelegerii mele
împovărătoare
infiltrându-se insidios
în locurile mele de restriște
în arborele meu genealogic de la Facere
desconspirînd omul cavernelor
canibalul
regele zeu al Egiptului
creștinul din amfiteatrele romane
sfârtecat de leii
gladiatorul nemilos
migratorul sălbatic
maiașul înfrățit cu civilizațiile extraterestre
renascentistul îndrăgostit de arte
internautul perplex și extatic
da
forma mea trece prin toate furcile caudine ale minții
într-un joc ocult de abstragere secvențială a realității latente
din mine
care mă înspăimântă
descoperind îngrozit că n-am fost niciodată singur
în măsură să-mi asum viața
n-am făcut decât să mai adaug un capitol în acest fișier cosmic
deschis cu mult înainte de naștere…
Limitări
un om cade din neatenție de la etajul zece
sinucidere
urlă ziarele
nefericitul e procuror sau a fost
asistenta de la Urgență își șterge transpirația de pe frunte
după ptruzeci și cinci de minute de resuscitare
îl declară mort
Doamne, cât curaj îți trebuie să tragi o ultimă concluzie despre viață
murmură un discipol al lui Socrate
din mulțimea adunată pe margini
de pomană o iei
de pomană o dai
cui îi pasă
mai încolo un om al străzii juisează în văzul lumii
lua-v-ar dracu de curve
un câine se târâie pe strada cu o căpățână de cal în gură
moartea cailor bucuria câinilor
femeile-și scuipă consternate în sâni
atingerea flegmei e ca mâna lacomă a amantului peste pubis
ca un orgasm
un bătrân își surpinde tânăra soție cu iubitul în pat
și face infarct
cei doi îndrăgostiți nici nu observă
deasupra sicriului groparul aruncă o lopată de pământ
Dumnezeu să-l ierte
pe masă de operație chirurgul face o incizie în pieptul unui bețiv
care țipă și se trezește din euforie
fii blestemat
doctore
cu bisturiul tău de rahat
de nu ți-ar muri mulți înainte
omul cu haina neagră răpește copiii pentru organe sau prostituție
procurorii, polițiștii, judecătorii
ridică din umeri
și-au luat impozitul pe tăcere și inacțiune
este foarte dificil să-l întorci pe cel decedat din groapă
și mai dificil este să-l faci să vorbească
„Autoritatea de lucru a judecat” este ca „Omerta” italiană
fără drept de apel ...
Status-quo
nu înțeleg de ce trec mereu cu privirea peste unele lucruri
ca și când n-ar fi
nu cred că îmi aparține această alegere
toate lucrurile trebuie să existe în orice bagaj de călătorie
nu poți zâmbi dimineților dezbrăcate de rouă
fără să-ți trezești sufletul adormit
nu te poți lipsi de lucrurile mici
prozaice
pe care le faci zilnic
cum ar fi sărutul matinal
pe inimă
cafeaua
micul dejun
răsucirea cheii în contactul mașinii
oprirea la semafor
reflexe distorsionate ale ochiului
coșmarul oricărei alegerii
e ca atunci când arunci cu o piatră în mijlocul bălții
și apar valuri…
Alchimie
incizia ochiului tău
e asemeni diamantului din mâna
bătrânului tăietor de geamuri
necruțătoare
lasă în sticlă o dâră albă
ca un țipăt speriat de pasăre
dacă ai apăsa pe capete
m-aș desface în două
precum un sâmbure
în două jumătăți imperfecte
și inegale
cu sufletul înspăimântat într-o parte
cu mintea răvășită
fâlfâind din aripi
în partea cealaltă
și n-aș mai fi eu în niciuna
nu te-aș mai recunoaște
în retortele ochilor tăi
printre atâtea amestecuri de substanțe amorfe
clocotește aurul negru al irisilor
metalul topit
nu ți-a rămas decât să mă torni în matricele de argilă
ale gândului
sub formă de lacrimă
să mă atârni apoi de lobii urechilor
în locul cerceilor...
Superstiții
am crezut mereu în predicțiile lui Nostradamus
neîmplinite
la naiba
trebuie să crezi în ceva
nu poți sta toată viața indiferent
pe marginea șanțului
să numeri stelele
sau găurile negre din Univers
ca și când ai trăi veșnic
legile fizicii ne spun altceva
într-o bună zi se va sfârși totul
se cuvine
așadar
să te obișnuiești cu gândul acesta
mayașii vorbeau încă de acum două mii de ani
despre Nibiru
care se-apropie
apostolii despre Apocalipsă
unii îi zic „încălzire globală”
alții altfel
tu îți dai cu ojă incoloră pe unghii
absentă
te piepteni și arunci câțiva bănuți în poșetă
să ai cu ce plăti vămile…
Déjà vu
n-aș zice că ochiul mă ajută prea mult
ca să fiu sincer
îl simt cum se împleticește-n singurătatea clipei
descumpănit
pentru cineva care a văzut și reflectat totul
nu mai există emoție
spirala descrescătoare a vieții
accentuează sentimentul acela obositor
de déjà vu
lehamitea
unele lucruri revin obositor în prim plan
și se suprapun peste altele
în același spectacol stand-up comedy
de prost gust
jucat prima dată la Facere
cum aș putea să nu înțeleg exasperarea ochiului
îngenuncheat în el însuși…