Pastel abstract

De la înserat,

Valurile se înălţau

Până dincolo

De Trece-Zi,

Iar eu,încercam să ajung

Cât mai aproape

De Chiamă-Lună.

Stelele,cocoţate sus,

Nu aveau frică

De Atinge-Marea

Şi plecate să se întalnească

Cu Miază-Vânt,

Aruncau în urma lor

Scântei îndepărtate.

Liniştea se auzea peste tot…

Linişte-'n valuri…

Dragoste-'n flori,

De Regina-Nopţii îmi amintea,

Şi cercuri de apă

Sub stelele boltă gândeam…

Ecoul, punea stavilar

Peste Ochii-Lumii

Şi, spărgând valurile,

Stiga spre începuturi:

--Copil de vânt

Cu umeri goi

Şi pielea fină,

Ai uitat zilele roz!!!???

De nicăieri ,

Se auzea în sparte unde...

Ceva nelamurit,

Împrăştiind mozaic în sclipiri,

Iar valurile se înălţau

Iar şi iar

Pâna dincolo

De acuarelele

De la Trece-Zi….


Category: Thoughts

All author's poems: stebalian poezii.xyz Pastel abstract

Date of posting: 23 марта 2020

Views: 498

Log in and comment!

Poems in the same category

Dreapta

Simt obsesiv în Tot prigoana dreptei perpendiculare     

ca un ingredient al formei, al unui interval conjunct,

în care numai cercul preferă curba neascultătoare

și nu acceptă, ca fatalitate, dictatura unui punct

 

Doamne, câtă mizerie există și-n geometrie

(așa cum e și-n viață sau, extinzând, în toate cele!)

când două drepte se exhibă pe-o coală de hârtie

își zic, exthausiv, ca sunt doar paralele

 

În fapt, au luat de la femei cochetăria,

nevoia lor de-a fi-n atenție, indiferent de cost

de-a strecura în forme ura și dizarmonia,

și spre-a le-arăta, orgolioase, …lipsa lor de rost

 

nimic mai neadevărat, e doar o simplă aroganță

pe care dreapta și-o asumă-ntotdeauna,

prin două puncte aflate la distanță,

nu poate trece decât o dreaptă amărâtă, numai una   

 

mai mult prin punctul fix și nalt, precum o schelă,

în orice parte ar fi plasat acum

nu poți trasa, oricât ai vrea, decât o paralelă

la acea dreaptă, și să-ți vezi de drum…

More ...

Floarea vieții

Nimic mai fascinant decât mi-apare cercul vieții mele

cu alte treisprezece cercuri înăuntru-i, care se intersectează

și  tot atâtea flori cu câte șase ovoide paralele

într-un tipar care mă amețește și mă fascinează

 

această formă magică se structurează-autonom

ca un perpetuum mobile de neimaginat, de neoprit,

trecând surprinzător și nefiresc din polinom în polinom

și revenind de unde a pornit

 

e greu de-admis de mintea mea păgână, de eretic,

să poți cuprinde viața într-un hexagon,

într-n limbaj pe cât de geometric

pe-atât de simplu și reverberant, ca un diapazon

 

cu toți purtăm în ADN această floare-a vieții

dar cei mai mulți își văd doar propriu verc*

puțin se miră de venirea magică a dimineții

și mai puțini găsesc o explicație în cerc.

 

*lucru, lucrare

 

Din volumul în lucru Geometrii

More ...

Secretul lui Polichinelee

ai rupt din DEX-ul meu pagina despre iubire

 

știind că mă uit uneori la diferite cuvinte

 

ai vrut să nu-mi explic sentimentul acesta puternic

pentru infantă

al doilea copil al Literaturii

Poezia

care nu-ți vine la îndemână

ai reînviat secretul lui Polichenele

ca și când n-ai ști că iubirea n-are nevoie de explicații

oricâte pagini ai rupe din DEX

vei fi întotdeauna pe locul doi

Poezia și tu

în această ordine

nu se poate altfel

arată-mi un om dependent sută la sută

de o femeie

fără o mică anticameră

în care să-și oblojească sufletul

tu însăți depinzi ombilical de beauty

militezi pentru independența femeii

printre altele

sau pierzi timpul la coafor

hai lasă-mă...

More ...

La naiba, în ce lume trăim!

la uma urmei poți înjura de toți sfinții
înjurătura face parte din peisaj
ai putea spune că are o funcție artistică
terapeutică
nimic nu-i mai plăcut decât să dai vina pe sfinții apostoli
să-ți bagi picioarele în ea viață
apoi să te duci la biserică
Prefericitul e și el om
afurisirea păcătosului e un fel de înjurătură avangardistă
cea a polițistului o întoarcere la clasici
„circulați, morții mamelor voastre! ”
iar trecătorii circulă scrâșnind
”fir-ai tu al dracului cu toată circulația mă-tii!” -
Cărtărescu își bagă p… în regina Angliei
în Juriul Nobel
Manolescu în Ramona
alții în altele
niciodată subconștientul mulțimii n-a fost mai prolific ca acum
nu poți să deschizi gura
să ieși din casă
într-o zi o să ne crească urechile cât frunzele de brustur
mai nou și femeile au dat în patima imprecației
băga-mi-aș p… (spus diafan!)
alegoric
copii din clasa întâia-fumători și preoții
medicii
Crucea roșie
mână birjar
dii, fucking bastards!!!
nici caii nu mai au reacții la asemenea „îndemnuri”
gloabă poate însemna orice
dacă mai adaugi și un pahar de whisky
descoperi peste tot conjurații monstruoase ale femeilor
împotriva bărbaților
încleștări fratricide-ntre sexe
înfrângere
numele tău poate fi exprimat într-un cuvânt:
seducție...

More ...

Insectar

în ultima carte de poezie

 

am adunat toate insectele tăcute și netăcute

 

din viața mea

câte zece-douăzeci pe o pagină

pe unele le-am înfipt în ace cu gămălie

pe altele le-am turtit și le-am lăsat la uscat

în propriu sânge

Doamne

cât de cruzi și nesimțitori putem fi uneori

infestând cu otrava dorințelor noastre

altarele spiritului

alunecând cumva pe scara comună a evoluției

de câte ori răsfoiesc câte o pagină

plonjez în întunericul voluptos al trecutului

cu exuberanța poetului ucigaș de greieri

dar n-am să înțeleg niciodată plăcerea aceea juvenilă

a copilului care înfige un bold într-un fluture

în cartea mea a mai rămas doar un loc

pe ultima pagină

destul pentru a lăsa să curgă acolo

o lacrimă

More ...

De-ar trece totul

De-ar trece timpul inainte

Iar viaţa pe loc de-ar sta

Aş culege amintirile

Şi de moarte aş uita


De-ar trece clipa inainte

Şi amintiri de nar rămine

Ai putea mai des ca sa zimbeşti

Trăind doar cu ziua de mîine

De-ar trece viaţa c-an poveşti

Cu inceput fară sfirşit

Aş putea trăi cum vreau

Dar nu cum trebuie de trăit


De-ar trece ziua ca şi noapte

N-ai intelege că trăieşti

Ai trăi numai in vise

 Şi nai putea ca să iubeşti

De-ar trece totul intr-o clipă

Să-mi văd sfirşitul şi să mor

N-aş regreta că am trăit

Doar că-mi va fi de casă dor

 

 

More ...