Cățeaua adormită
Era odată o Căţea cam gură-cască
Ce de nimic nu se îngrijea.
Cum îi venise vremea ca să nască
Şi nici o locuinţă nu găsea,
O megieşă s-a-ndurat să-i dea
Modestul ei coteţ cu împrumut.
Dar, mai târziu, venind să şi-l reia,
Un pic de păsuire tipa i-a cerut.
Erau căţeii mici, mai trebuia
Să stea puţin în ea…
Iar când şi păsuirea a trecut,
S-au ivit în prag cu toţii,
Mârâind, rânjindu-şi colţii.
– Scoate-ne, de eşti în stare!
Nu-mprumuta nimic, nicicînd,
Unor mişei le spunea:
Vei regreta cît de curînd:
Căci, de la ei,
Cu greu mai poţi ceva-ndărăt să iei!
Poezii din aceiaşi categorie
Muguri
prima zi din an
mi-o pe-trec în familie
n-am chef să-mi expun încă o dată viața
pe DN 15
șoseaua morților
frustraților
fițoșilor
complexaților
bețivilor
ca ieri
nu ascund
că nu-i ușor să reziști tentației
de a-ți lua zborul
acum la început de an
(anotimpul falselor iluzii!)
când toate zările îți sunt deschise
spre nicăieri
nu
sunt mulțumit așa cum sunt
în pijamamaua mea turcoaz
sprijind același scrin negru
vechi de o sută de ani
și dând frâu liber gândurilor
cu ochii pierduți pe fereastră
în hăul liniștii
de sub mine
după atâtea sărbători
în exces
(bucurii iluzorii!)
îți vine să mori
dai din colț în colț
printre amintirile moarte
zadarnic
n-ai de ce te prinde
singura speranță rămasă în creier
te-ndeamnă să aștepți trecerea iernii
s-apară ghioceii
florile
pe calendar toate zilele
apar îngroșate în negru
ca niște corbi pe un hoit în putrefacție
o femeie își plimbă câinele
și vorbește la telefon
despre cât de departe e Paștele…
Vivre la France!
în mirificile și fabuloasele Câmpii Elizee
prin care trecuseră cu gândul poeții antichității
primăvară era veșnică
toate vânturile băteau numai din vest
adunate la un loc
apele singurului râu sfințite cu nectarul fericirii
te făceau să uiți toate necazurile
sub umbra arborilor de tămâie
oameni erau fericiți mai tot timpul
practicau călăritul
întrecerile atletice
dădeau cu zarul
însuși Cronos se oprise acolo
îmbătat de licoarea înțelepciunii
strecurată de Rhea
dar și Orfeu
fiul regelui trac Oeagrus și al Calliopei
născut din Apollo
Anchise
tatăl lui Eneas
Kadmos și Harmonia
Menelau, Ahile sau Patroclus
aproape toată antichitatea
până la Maria de Medici și Marie Antoinette
care au denumit niște câmpuri sterpe
Champs-Élysées
un fel de Axe historique
dintre două gânduri sublime
sărmane Macron
după aproape trei mii de ani
avec toutes vos places de la Concorde
Charles de Gaule
de la Bastille
avec toutes vos sources triomphales
et vos magasins de luxe
s-a terminat visul...
1 Decembrie
ca să-ți iubești patria
trebuie mai întâi să ai o patrie
nu e de ajuns să te-njuri în aceeași limbă
cu alte milioane de oameni
într-un anumit loc
o poți face la fel de bine oriunde
în toate limbile Pământului
nu-i de ajuns să trăieși într-un loc binecuvântat de Dumnezeu
Grădina Maicii Domnului
de exemplu
Pământul e plin de asemenea locuri
nu e de ajuns să mori pentru ogorul din spatele casei
amăgindu-te că de acolo
din fundul curții
începe patria
cât vezi cu ochii e doar pământ
oameni care vorbesc în toate limbile
ca în Babilon
po***cenzure***ții
nu e de ajuns să crezi că aparții unui neam
fiindcă te-mbraci într-un anumit fel
că te-nfrupți cu sarmale și slănină de porc
sau că mergi în fiecare duminică la biserică
nici vorbă
trebuie mai întâi să fii demn
smerit
să-ți aparții deopotrivă ție și celorlalți
de ce m-aș bucura azi
în acest început polar de decembrie
să-mi cinstesc „eroii”
niște nefericiți sacrificați pe câmpurile de luptă
când împotriva nemților
când împotriva rușilor
înrușinați din ambele părți
și neîngropați în morminte
morți ca proștii
halal eroi
să-mi cinstesc urmașii
îndușmăniți într-atât între ei
încât a fost nevoie de un rege neamț
mason
dintr-o rasă de criminali și idioți stacojii
cum spunea Nice
Habsburgii și Hohenzollernii
apoi de un cismar
și din nou de un neamț
descălecat din fostele Wafen SS
care ne vorbește despre democarație
mai bine nu
prefer să rămân un om fără patrie
fără tembelii și vânzătorii de neam
# rezist
în aceiași fundătură urât mirositoare
a istoriei
încă o sută de ani....
S-a despicat (Pentru Copila batuta la Ciocana)
Ma intrebati in liniste dece?
Ca ati lovit de repetate ori cu insistenta.
Dar eu ma scufundam tot mai adinc,
Si de la asta rautatea voastra creste.
Voi numai eri erati un simplu bebelus,
Un copilas ce dragalas zimbeste,
Dar azi deja sunteti un monstru lung
Ce calca in Picioare ce traeste.
Ati despicat o inima de om
Ce bate in acelasi timp cu a voastra
Dar fapta va ramine ca un pom
Ce va aduce dupa sine roade.
Floarea vieții
Nimic mai fascinant decât mi-apare cercul vieții mele
cu alte treisprezece cercuri înăuntru-i, care se intersectează
și tot atâtea flori cu câte șase ovoide paralele
într-un tipar care mă amețește și mă fascinează
această formă magică se structurează-autonom
ca un perpetuum mobile de neimaginat, de neoprit,
trecând surprinzător și nefiresc din polinom în polinom
și revenind de unde a pornit
e greu de-admis de mintea mea păgână, de eretic,
să poți cuprinde viața într-un hexagon,
într-n limbaj pe cât de geometric
pe-atât de simplu și reverberant, ca un diapazon
cu toți purtăm în ADN această floare-a vieții
dar cei mai mulți își văd doar propriu verc*
puțin se miră de venirea magică a dimineții
și mai puțini găsesc o explicație în cerc.
*lucru, lucrare
Din volumul în lucru Geometrii
Sunt un strain in casa parinteasca
Sunt un strain im casa parinteasca.
Mereu asa, a nimanui, indepartat.
Mereu in lacrimi, copil fara copilarie.
De care toti au si uitat.
Mereu am plins in mine.
Ku zimbet fals pierdut in amintiri.
Mereu am vrut sa fie cit mai bine.
Plin de sperante shi dezamagiri.
De ce, cu ce sunt eu mai rau ca altii.
De ce am meritat aceasta soarta.
De ce venind mereu akasa.
Nu ma asteapta nimeni la poarta.
Atita durere au trecut prin ochii mei.
Distrus de timp batut de vreme.
Toata viata numai amaraciune.
Ce cu putin pe suflet se asterne.
Ma doare totul cind zimbesc.
M-am saturat de atita actorie.
Demult eu numai sunt ce-am fost.
Caci am ramas departe in copilarie.
Umblu ratacit pe drumuri.
Sa gasesc un suflet sa ma pling.
Nimeni nu are nevoie de mine.
Toti ma indeparteaza ,ma alung.
Nu doresc la nimeni nici in vise.
Soarta mea shi viata mea.
Dar eu sper ca intr-o zi.
De tot ce-a fost eu voi uita.
Doar sufletul o sa ma doara.
Si inima nu va mai bate.
Ca la urma printre lacrimi voi zimbi
Adormind la moarte-n brate