Maine, dupa razboi.
Era o dimineață rece, florile de august se stingeau.
Eu așteptam durerea ta să plece, amintirile prea rău ardeau.
Trecutul nu îl lași în urmă, la piept prea tare îl ții strîns.
Eu după tine ca o umbră, de timp și amintiri am fost învins...
Pierdute zile în cuvinte, dureri ascunse'n zîmbete pustii.
Si ochii cu tipare sfinte, înainte le vedeam în poezii.
Mă tem să pierd aceste clipe, de moarte mai puțin mă tem.
Insă totul se ruină, noi in trecut pierduți suntem.
Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: coffeepeople
Data postării: 28 octombrie 2016
Vizualizări: 1598
Poezii din aceiaşi categorie
Orașul pierdut
de când tot plec și mă întorc
gândurile mele au devenit o povară
le-am lăsat ocolo
în urmă
pe țărmurile însorite ale Atlantidei
printre păsări galbene care stau într-un picior
sprijinind cerul
aici toate păsările sunt galbene,
galbeni sunt și ochii de după perdelele galbene
mișcate discret
casele
frunzele copacilor
câinii din fața ușilor
părul copiilor care bat mingea,
chiar și lebedele de pe lac sunt galbene noaptea
undeva arde un foc tainic cu flăcări galbene
simt că și viața mea este galbenă
că mi se scurge printre degete
cine a spus că Atlantida este un vis
n-a simțit zbuciumul disperat al Gibraltarului
dogoarea Marakeshului
nu departe de locul acela
înveșmântat în galbenul inconfundabil al Saharei
unde îmi ancorez bărcile
am văzut doi tineri îmbrățișându-se apoteotic
mai încolo
câțiva cocori cu gâturile întinse peste Alantic
își disputau cerul
cândva am să revin pe țărmurile misterioase
ale Atlantidei
să-mi iau înapoi gândurile și viața risipită
în excesul acesta sumbru de gri
în care încă îmi mai devorez liniștea…
Pre - judecăți
îmbătrânim încet-încet
dar sigur
simțim pământul cum se insinuează în oase
în măduvă
cu fiecare pas înspre grădinile suspendate
ale cerului
mai adăgăm câte un pumn de țărână
la temelia năruită a speranței
lăsăm umbrele
aceste creaturi jalnice
tot mai mici
înaintea corpurilor
în Cartea lui Iov scrie că atunci când îți vezi umbra
cu ochii
încep să-ți bată clopotele
simți tămâia sfârâind în cădelniță
chemarea inconfundabilă a pământului
risipit în oameni
palmele bătucite ale lui Dumnezeu
modelând din lutul primordial omul cavernelor
Homo Australopithecus
ceva de genul acesta
murim încet-încet
dar sigur
precum melcii
în carapacele lor închise ermetic
hermafrodiți
titulari de drept pe liberul nostru arbitru:
ultimul drum…
Ispite
nu-ți vine să crezi că exiști în afara memoriei tale
că joci un rol principal într-o piesă de teatru stradal
cu statui vivante
(asemenea orgoliilor noastre!)
nici vorbă să te regăsești în jocul acesta infantil
care atrage cel mult zâmbete
îți simți sufletul ruginit
scârțâind ca o ușă nedeschisă de mult
prins la mijloc
exclus
neavând la îndemână alt mijloc de comparație decât mintea
adică tot mintea
cea care afirmă și neagă în același timp
complicând totul
denaturând totul
cu ani în urmă
am văzut um om sărutând o piatră
„ aceasta e singura mea certitudine!”
mi-a răspuns
„fericit e cel care se poate feri de ispitele minții!”…
Definiție
„neliniștite păsări luând cu asalt norii”
semnează artistul într-un colț al pânzei
și-aruncă plictisit pen***cenzure***
desenase imaginea unei păsări necunoscute
din memorie
o văzuse cândva suprapunându-se peste imaginea norilor
și-o asociase cu sandwich-ul pe care tocmai îl mâncase
la micul dejun
fără prea multă tragere de inimă
fiindcă se alese cu o senzație supărătoare de insațietate
cum naiba să asociezi o pasăre cu o bucată de carne
între două felii de pâine
și să pretinzi că aceasta este o operă de creație plastică
cineva
desigur
va descifra imaginea într-o cheie proprie
neînțeleasă de nimeni
altcineva te va propune la Premiul Nobel pentru pictură naivă
iar tu
artistul flămând
care știi adevărul
vei ridica contrariat din umeri
până la urmă aceasta e arta…
Limitări
un om cade din neatenție de la etajul zece
sinucidere
urlă ziarele
nefericitul e procuror sau a fost
asistenta de la Urgență își șterge transpirația de pe frunte
după ptruzeci și cinci de minute de resuscitare
îl declară mort
Doamne, cât curaj îți trebuie să tragi o ultimă concluzie despre viață
murmură un discipol al lui Socrate
din mulțimea adunată pe margini
de pomană o iei
de pomană o dai
cui îi pasă
mai încolo un om al străzii juisează în văzul lumii
lua-v-ar dracu de curve
un câine se târâie pe strada cu o căpățână de cal în gură
moartea cailor bucuria câinilor
femeile-și scuipă consternate în sâni
atingerea flegmei e ca mâna lacomă a amantului peste pubis
ca un orgasm
un bătrân își surpinde tânăra soție cu iubitul în pat
și face infarct
cei doi îndrăgostiți nici nu observă
deasupra sicriului groparul aruncă o lopată de pământ
Dumnezeu să-l ierte
pe masă de operație chirurgul face o incizie în pieptul unui bețiv
care țipă și se trezește din euforie
fii blestemat
doctore
cu bisturiul tău de rahat
de nu ți-ar muri mulți înainte
omul cu haina neagră răpește copiii pentru organe sau prostituție
procurorii, polițiștii, judecătorii
ridică din umeri
și-au luat impozitul pe tăcere și inacțiune
este foarte dificil să-l întorci pe cel decedat din groapă
și mai dificil este să-l faci să vorbească
„Autoritatea de lucru a judecat” este ca „Omerta” italiană
fără drept de apel ...
Sidef
vagonul de tren se târâie gâfâind cu luminile stinse
femeia doarme cu jumătate de trup pe umărul meu drept
spune ceva prin somn despre o întâmplare mai veche
neinteligibil
câteva becuri de pe marginea căii ferate
ne-mproșcă în față c-un galben bolnav
nu mai mult de-o secundă
apoi dispar
.
sub noi roțile clănțănesc cuprinse parcă de friguri
.
în timp ce dormeai
ți-a alunecat dintr-un ochi
o perlă
îi spun
iar ea ridică din umeri nepăsătoare
era probabil o perlă din vis
fiindcă eu nu-mi mai fac asemenea lucruri
din amintiri triste
.
demult
demult
demult
abia dacă îmi mai aduc aminte
.
nu te cred
(nici nu mi-ai spus cum te cheamă!)
toate femeile
ascund amintirile triste
sub sideful speranței
și-și atârnă perla durerii la gât
.
vai
pe care voi bărbații o despicați cu securea
în două
ne omorâți încă o dată
și dați strălucirea amintirii deoparte
doar să aflați ce se ascunde-n trecut
.
iar trenul își vede de drum
strivind între roți și șine de cale ferată
timpul …