Reverii
respiram și credeam că trăiesc
îmi auzeam sângele curgând
căzând cu vuet în cascadele trupului
văzusem cândva o moară de apă
și-mi imaginam că eram o moară de apă
la capătul unei roți
măcinându-mi singur zilele
zdrobindu-le între pietrele zgrunțuroase
ale timpului
mărunțind-le în pulberi pufoase și înecăcioase
cernându-le
îndepărtând tărâțele existenței
de bosonii lui Higgs
( pe care Dumnezeu își scrisese letopisețul Facerii! )
respirând ca o pasăre albă în vid
dezintegrându-mă…

Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: aurel_contu
Data postării: 13 decembrie 2018
vizualizări: 328
Poezii din aceiaşi categorie
De ce are nevoie un bărbat
Un bărbat nu are nevoie doar de iubire
prea multă sau prea puțină dragoste îl poate ucide
dragostea trebuie să fie undeva la mijloc
în primul rând, are nevoie de un loc în care să se poată întoarce
de o femeie pentru a face dragoste
(La urma urmei, marea iubire de altădată înseamnă să faci dragoste!)
mai are nevoie de un cal pentru a merge la luptă cu toate morile de vânt ale dimineților
și dacă este posibil, dar nu neapărat obligatoriu, de un loc de muncă
un cont bancar, fără limită de credit
loțiuni de bărbierit (after shave), pentru a scăpa de muștele agresive,
și nu în ultimul rând, de un pieptene
nu este deloc ușor să fii bărbat în zilele noastre
(întotdeauna a fost dificil!)
dar acum s-a ajuns la ultima limită
am devenit sclavii unor reflexe inconștiente
a unor obsesii
restrânse la bani și femei, pe scurt
un bărbat are întotdeauna nevoie și de puțină mângâiere
iar în final, ca tot omul, de un loc în spatele bisericii...
Quod erat demonstrandum
fie x egal cu necunoscuta zilei de mâine
în care azi = x - 365
(365 reprezentând numărul de zile dintr-un an)
prin urmare mâine = azi - restul de zile
care nu sunt congruente cu azi
nici cu mâine
putând fi denumite generic timp
cu toate troienele de zăpadă care se vor aduna
până în zori
când va trebui să determin neapărat viteza inițială a vântului
la un moment dat
altitudinea de cădere a fulgului
densitatea aerului
timpul parcurs de acesta
accelerația gravitațională terestră
impactul cu genele curbate și dese ale iubitei
ea îsăși o ecuație de gradul doi
în care timpul și banii reprezintă
condiția necesară și suficientă
de unde descoperim că femeia = timp + bani
știm însă că timpul înseamnă bani
și aflăm că banii sunt fața nevăzută a mulțimilor de iluzii
iraționale
rămâne doar să extragem rădăcina pătrată
din relația femeie = bani la puterea x²
descoperind în final că femeia este cauza tuturor dezastrelor
sentimentale
iar banii efectul...
De unde mai vrei dragoste acum?
sigur îmi umbli prin creier
ca printr-un amvon
știai dinainte că la ora aceasta îmi beau cafeaua
acolo sus, în balcon,
la fereastră,
din aceeași ceașca albastră
pe care mi-ai dăruit-o cândva
nu mai știu când
și cu ce prilej,
îmi amintesc însă că purtai o rochie bej,
mai știai că-mi fumez țigara de foi dimineața devreme
sub bec
și că număr toate trenurile personale
care trec,
nu ți-a fost greu să refaci drumul Golgotei,
să vii înapoi,
să-mi rătăcești printre gânduri o vreme
și să-mi înfigi cuțitul în spate apoi…
sigur, îmi umbli prin minte, în întuneric,
m-ai disecat pe-ndelete, c-o răceală de medic,
mi-ai umblat cu bisturiul prin carne
în modul cel mai abject
cu putință,
de unde mai vrei dragoste acum
când sunt un cadavru
și n-ai vrut când încă mai eram o ființă?
Variabile
să-ți pui viața într-o ecuație
cu o necunoscută
înseamnă să admiți ceva ipotetic
denumit x
în care x-ul este o mulțime de valori necunoscute
de la 0 la infinit
din care alegi o valoare oarecare
și-ncerci să determini toate soluțiile posibile
până ajungi la o relație de egalitate
0=0
(care nu este o soluție!)
dacă înlocuiești x-ul cu altceva
cu Dumnezeu
notat cu a
după ce faci toate calculele necesare
și suficiente
descoperi că 0=a
aceeași relație inacceptabilă
fără 1 real ecuația nu are sens
și-atunci ori înlocuiești valoarea lui x
cu + infinit
ori cu + 100 ml de votcă…
Spații închise
sunt lucruri pe lumea aceasta independente de noi
nu poți opri ploaia să plângă în hohote
vântul să bată
căldura Soarelui să îmbrățișeze Pământul
puiul galben să iasă din ou
ridicăm de fiecare dată din umeri
copleșiți
nu suntem decât niște figuranți amărâți
actori în aceeași piesă de teatru absurd
a lui Bekett
alături de inși tarați biologic
alienați
abulici
antieroi
clovni ridicoli
evoluând în același plan al disperării
al obsesiei
așa încât nu-ți mai rămâne decât puțin loc
să te spânzuri...
Pune-ţi masca şi zimbeşte
Nu incerca sa rîzi
Cînd fericire nu mai este
Nu incerca sa plîngi
Cind lacrima nu izvorăste
Nu încerca să schimbi ceva
Cînd ai schimbat totul in tine
Nu încerca să te convingi,
Că de mîine va fi mai bine
Nu încerca să dormi
Dacă nu poţi ca să visezi
Nu încerca să mori, să pleci
Caci din viata, e greu sa evadezi
Nu încerca să zbori
Căci oricum tu ai să cazi
Nu trăi cu ziua de ieri sau mîine
Traieşte-aşa cum poîţ cu ziua de azi
Nu incerca sa fii mai bun
Căci cum eşti aşa vei fi mereu
Pune-ţi masca şi zimbeşte
Şi n-arata la nimeni că ţii greu.