Saturație

defectele omenești n-au remediu

un car de flori răsturat în mijlocul drumului

în noroi

nu ascunde imperfecțiunea Creației

sângele păsării  împușcate e ca un cuțit

înfipt în inimă

trebuie să ai toate defectele fiarei

să împuști o pasăre

să strivești sub tocul pantofului un greiere

care cântă

să-ți umpli buzunarele de la haină cu pietre

și să arunci după primul fluture

pare ireal când vezi ghiocelul

deasupra zăpezii

într-un un gest aproape rușinat

de smerenie 

cerșind parcă iertare pentru toate defectele lumii…

ne-am  lăsat cuprinși de fiorul acesta primăvăratic

al renașterii

alunecâd pe nebăgate de seamă

într-o văgăună neumblată de timp

unde ne îngropasem nu de mult 

cadavrele gândului

amintirile vii

ai zice că am nimerit din greșeală într-un cimitir fără cruci

în care morții își scot capetele din mormintele ninse

privește în jur

iubito

ultimile țopăieli ale iernii fac ravgii în flori

ne îngheață oasele

dar noi nu simțim frigul

ronțăim Croco Sticks

la pungă

ne prostim

și nu înțelegem de ce ne părăsesc sufletele

alergând fără nicio noimă înaintea timpului…

la uma urmei poți înjura de toți sfinții
înjurătura face parte din peisaj
ai putea spune că are o funcție artistică
terapeutică
nimic nu-i mai plăcut decât să dai vina pe sfinții apostoli
să-ți bagi picioarele în ea viață
apoi să te duci la biserică
Prefericitul e și el om
afurisirea păcătosului e un fel de înjurătură avangardistă
cea a polițistului o întoarcere la clasici
„circulați, morții mamelor voastre! ”
iar trecătorii circulă scrâșnind
”fir-ai tu al dracului cu toată circulația mă-tii!” -
Cărtărescu își bagă p… în regina Angliei
în Juriul Nobel
Manolescu în Ramona
alții în altele
niciodată subconștientul mulțimii n-a fost mai prolific ca acum
nu poți să deschizi gura
să ieși din casă
într-o zi o să ne crească urechile cât frunzele de brustur
mai nou și femeile au dat în patima imprecației
băga-mi-aș p… (spus diafan!)
alegoric
copii din clasa întâia-fumători și preoții
medicii
Crucea roșie
mână birjar
dii, fucking bastards!!!
nici caii nu mai au reacții la asemenea „îndemnuri”
gloabă poate însemna orice
dacă mai adaugi și un pahar de whisky
descoperi peste tot conjurații monstruoase ale femeilor
împotriva bărbaților
încleștări fratricide-ntre sexe
înfrângere
numele tău poate fi exprimat într-un cuvânt:
seducție...

diminețile mele-s parcă niște felii din sticlă
acoperite de rouă și de petale de flori,
eu însumi am devenit fluid și transparent ca
o bulă fierbinte de sticlă,
din care mă recompun zilnic de o mie de ori.

Si lumea din juru-mi e translucidă
Ca un balon de aur, prăvălit dintre nori,
gravitez nesigur printre stele bolnave
din sticlă
printre oameni cu fețe sticloase și ochi incolori.

Mă rog în gând să nu plouă cu gheață
să nu cadă vreun fulger răzleț printre brazi,
ca un meșter Manole care zidește
din sticlă
mă rog să nu-mi vină iubita nici azi.

Blestemul lui Zeus de azi-noapte-i
ușor redundant, apocrif:
ori îmi zidesc iubita-ntre ziduri
de sticlă
ori o iau mereu și etern de la capăt,
precum neobosituL Sisif.

mușcătura lui Cerber e ca o semnătură pe gleznă

a morții

bătrânul Charon nu mai vede dincolo de maluri

și-mi  refuză bănuțul de aur

ca să trec Styxul

lăsându-mă zombi

nici om

nici înger

un fel de mort viu

strivit între două lumi închise ermetic

dac-aș putea mi-aș răcori nemurirea cu sângele tău

în semn de dragoste

dar nu pot

mușcătura otrăvită a lui Cerber mă arde cumplit

în flăcările nimicitoare ale disperării

zdrobește

iubito

porțile vieții ferecate în lanțuri

și vino s-alungi  vulturul care-mi sfâșie inima….

la capătul drumului nu mai există nimic. despre cer nici nu poate fi vorba. cerul  e doar o iluzie cum ne spun oamenii de știință. cele lăsate în urmă la fel. nu-s decât niște imagini într-un stik de memorie. dimensiuni  mnezice de prisos. ce mai poți face cu aceste imagini abracadabrante la capătul drumului? acolo unde trecutul  prezentul și viitorul se întâlnesc într-un punct. acolo unde lumina și întunericul se anulează receproc și unde speranța abia mai pâlpâie ca o lumânare în mâinile protectoare ale unui Dumnezeu intangibil.  singurul care se mai gândește la tine. la sufletul tău călător aflat mereu în căutarea altui corp liber. de trăit. trecând succesiv dintr-o viață în alta. supravețuind morții. și te așezi pe ultima bancă. nu că ai fi ostenit. nu te întreabă nimeni dacă ești ostenit. la capătul drumului dăinuiește o regulă strictă. nu poți să mori la întâmplare. nu. trebuie să-ți aștepți rândul. să ai bănuțul de aur în palmă pentru vămi. acolo nu există o zonă liberă de acces. Un Spațiu Schengen. toată lumea se încolonează supusă la porțile Înaltei Curți de Casație a păcatelor. fără nicio excepție…