Status-quo
nu înțeleg de ce trec mereu cu privirea peste unele lucruri
ca și când n-ar fi
nu cred că îmi aparține această alegere
toate lucrurile trebuie să existe în orice bagaj de călătorie
nu poți zâmbi dimineților dezbrăcate de rouă
fără să-ți trezești sufletul adormit
nu te poți lipsi de lucrurile mici
prozaice
pe care le faci zilnic
cum ar fi sărutul matinal
pe inimă
cafeaua
micul dejun
răsucirea cheii în contactul mașinii
oprirea la semafor
reflexe distorsionate ale ochiului
coșmarul oricărei alegerii
e ca atunci când arunci cu o piatră în mijlocul bălții
și apar valuri…

Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: aurel_contu
Data postării: 30 martie 2019
vizualizări: 341
Poezii din aceiaşi categorie
Relativitate
nu știu dacă aveam neapărată nevoie de o lege a relativității
alăturarea cuvântelor „lege” și „relativitate”
îmi apare ca o contradicție în termeni
toate legile sunt
după câte știm
absolute
ceva „relativ” exprimă o incertitudine
(poate fi pus sub un semn de-ntrebare!)
Einstein profețise că nu există viteza mai mare decât cea a luminii
în mecanica Marelui Univers
mai târziu aflăm că neutrinii se pot mișcă mai repede decât lumina
mult mai repede
ba chiar pot face drumul înapoi
pot reveni
și termina cursa pe locul întâi
ei sunt efectul care precede cauza
un fel de mașină a timpului
tot Einstein afirmase că energia este egală cu masa
proporțional cu viteza luminii în vid
E = mc2
posibil
eu însă constat că raportul acesta se schimbă
direct proporțional cu avansarea în vârstă
la o masă mai mare nu-mi mai ajunge aceeași putere
să țin pasul cu lumina
încă un mit spulberat
la fel de bizară mi se pare problema cu spațiu
și timpul
privite ca un tot unitar
savanții ne spun că spațiul ne este accesibil
prin cele trei elemente alle unui romb
înălțime
lățime și lungime
numai că retina noastră reține doar două dintre ele
ignorând
în plus
adâncimea
care ar fi timpul
ceea ce ar explica o limită inadmisibilă a ființei umane
eu îmi reprezint timpul ca un vagon de tren
în care încap zece oameni
la prima stație urcă încă o sută
dar nu mai sunt locuri
spațiu
oricât s-ar îngrămădi cei o sută de oameni
în timp ce trenul se deplasează cu 100 km la oră
spre infinit
vagonul nu se curbează
ca în celebra teorie a relativității
aici lucrurile sunt mult mai clare
spațiul acesta e doar pentru zece oameni
și nu are nicio legătură cu timpul…
Dubii
de multe ori ni se întâmplă să ne pierdem capetele
să rămânem singuri și înspăimântați
în trupuri
să ne-nvârtim în juru-ne
perplecși
ca niște sfredele
să nu mai vedem limpede
să nu ni se mai deschidă propriile uși
fiindcă femeile nu ne pot deosebi decât după capete
în cărțile noastre de identitate ne diferențiem tot după capete
trupurile se prezumă a fi sau a nu fi după capete
paradoxal
într-o lume incoerentă a trupurilor
există riscul ca toate femeile însărcinate
să nască copii fără capete
cu mutații cromozomiale profunde
precum nevoia de fotosinteză
de asimilare a clorofilei în creier
de prorogare a legilor
de altă Constituție
de mai mult acid dezoxiribonucleic…
Metafore
Frumusețea ta este ca o metaforă în poezie
adaugi ideii de frumusete o nuanta dumnezeiască
noi, oamenii, credem că îngerii și femeile sunt standardul suprem al frumuseții
metafore ale lui Dumnezeu
da, ce poate fi mai frumos decât forma divină a gleznei
de care atârnă o perlă
arcada divină a coapsei sub rochia neagră
ca o linie ireală a orizontului nesfârșit
unde toate misterele lumii ating punctul culminant
chiar și metafora poeziei se estompează înaintea femeii,
imaginea Cleopatrei aruncându-și amanții
în apele Nilului
încă ne bântuie
.
și-i tot mai greu astăzi să distingi între o poezie antică
de dragoste
și o metaforă cosmică a mileniliului trei...
Intrebari pentru Ateu
Tu ai facut ceva ca s-a existi?
Tu fara plata azi pasesti pamintul.
Tu ai muncit ca azi sa poti privi,
Sau sa auzi si sa rostesti cuvinte?
Si oare astazi cum vei adormi?
Sau oare cine va roti Pamintul?
Si datorita cui te vei trezi
Sau cine pregateste anotimpul?
Noi n-am facut nimic sa existam
Si totusi creator exista
Noi n-am facut nimic sa respiram
Dar inima nu se opreste.
Frica
Rece trece
tu nu intelegi ca poate sate lege,
ia te trezeste si nu te adoarme
iti tremura si gindul dar si carnea.
Te sapa te zideste,te doboara
chiar si ruinele nu inceteza
sa mai doara.
Apasa si te ineaca in punoi
apoi iti tine rana in noroi,
tu intelegi ca poti sate dezlegi
ramii cu frica singur tu alegi.
Mirări
mă trezisem în prima dimineață a vieții mele
luat prin surprindere
mă umplusem de albastru cerului până în vârful degetelor
undeva
spre răsărit
îmi apăruse un disc auriu orbitor în calea ochilor
apoi mă copleșise verdele uriașilor cu mii de brațe
de pe marginea drumului
nu știam ce erau acele lucruri pe care nu le mai văzusem
în găoacea timpului
la cumpăna infinitului cu lumea aceasta
când încă eram un atom fără sarcină
nici acum nu știu
savanții spun că cerul este o iluzie optică
că Soarele va deveni în următorii o mie de ani
negru
clorofila din frunze
albă
și atunci
mă întreb
de ce nu mă oprisem cu viață
în pântecele Universului
să asist de acolo la sfârșitul inevitabil al lumii…