Straturi geologice

învelișul viu al pămânului este ca o carte

scrisă într-un cod secret

nedecriptibil

fiecare pagină echivalează cu un strat geologic

cu o filă galbenă

de pe care s-au șters aproape toate literele

au rămas doar oasele celor primiți în chirie

în apartamentele cu încălzire centrală și aer condiționat

din asamblurile rezidențiale ale vieții

mumiile eviscerate

și îmbălsămate

ca să nu stârnească mirosuri greu de suportat

în cărțile de istorie

virușii insensibili la toate schimbările climatice

caii morți din vremurile războaielor nabucodonosoriene

dinozaurii

o carte începută odată cu descoperirea obiceiului prost

de a ne ilustra gândurile

mustind de idealuri în stare de putrefacție

împinse până în zilele noastre

și

mai ales

de milioane de hectolitri de sânge

parcă prea mult pentru cinci milenii de  încleștări fratricide

sub stindardul terorii

culminând cu prăbușirea Turnurilor Gemene...


Categoria: Gânduri

Toate poeziile autorului: aurel_contu poezii.xyz Straturi geologice

Data postării: 26 ianuarie 2019

Vizualizări: 302

Poezii din aceiaşi categorie

Grosso modo

forma mea se schimbă în fiecare zi

după cum răsare Soarele

sau cântă păsările

încerc zădarnic să rămân în mine

în omul de-acum

să șterg cu buretele înmuiat în apele Timpului

memoria mea asimptotică

ancestrală

acea de vânător

de culegător de fructe și scalpuri

sărind din epocă în epocă

din genă în genă

și  regăsindu-mă mirat pretutindeni

în tot ce-am fost de-a lungul  milioanelor de ani de istorie

adunat la un loc

într-o arhivă a evoluției

digitalizată

inaccesibilă înțelegerii mele

împovărătoare

infiltrându-se insidios

 în locurile mele de restriște

în arborele meu genealogic de la Facere

desconspirînd omul cavernelor

canibalul

regele zeu al  Egiptului

creștinul din amfiteatrele romane

sfârtecat de leii

gladiatorul nemilos

migratorul sălbatic        

maiașul înfrățit cu civilizațiile extraterestre

renascentistul îndrăgostit de arte

internautul perplex și extatic

da

forma mea trece prin toate furcile caudine ale minții

într-un joc ocult de abstragere secvențială a realității latente

din mine

care mă înspăimântă

descoperind îngrozit că n-am fost niciodată singur

în măsură să-mi asum viața

n-am făcut decât să mai adaug un capitol în acest fișier cosmic

deschis cu mult înainte de naștere

Mai mult...

Nebulozități

toată ziua se învârtise în jurul grădinii cu meri înfloriți

 

e fratele meu vitreg. mâine face o sută de ani

 

și e mai mic decât mine

nu știu cum s-a întâmplat

el s-a născut când eu împlinisem douăzeci de ani

iar de atunci n-a părăsit niciodată Pământul

eu am mai umblu cu capul prin nori

dar tot ar trebui să fiu mai bătrân decât dânsul

pesemne că și-a băgat coada între noi timpul

altfel nu-mi explic

i-am cupărat de ziua lui o pasăre colibri

o „pasăre muscă”

( pe etichetă scria Archilochus colubris

cum îi plăcea lui!)

 toata viața a omorât păsări

încercând să pătrundă misterele fascinante ale evoluției

i se trăgea de la prima lecție de anatomie

acum este ornitolog la Grădina zoologică a orașului

știe aproape totul despre păsări

mănâncă păsări la micul dejun

iar în amurg trage cu praștia după grauri

.

nici nu știu cum să-i spun la aniversarea aceasta

rotundă:

„la mulți ani”

ar semăna cu o glumă proastă

„ gata!”

nici atât

ar putea crede că-i doresc moartea…

Mai mult...

Acoperiri

strigătul fricii

 

reverberează lugubru

 

alergi și simți cum plumbul ți se topește-n picioare

nu-ți mai auzi bătăile inimii

te-apuci cu mâinile de ultimul gând

care te-ndemnase

cu puțin înainte

diabolic

să fugi

fără să înțelegi de ce

și

mai ales

fără să știi cine

a stins acolo

sus

(în somtuoasele apartamente ale minții)

lumina

lăsându-ți i sufletul să se zbată

precum peștele pe uscat

să urle pe străzile scufundate în beznă

ca Diogene

căutând cu disperare

un om…

Mai mult...

Tabieturi

omuleţi verzi (împiedicaţi, neînvăţaţi să mearagă!)
se strecuraseră aseară târziu la mine-n pat
şi până să-mi dau seama mă-ntinseră pe-o targă
iar unul se-apucase de tăiat.


priveam de sus (parcă aveam vedenii!)
cum îmi scoteau afară totul şi m-aruncau la lei
cum îmi puneau în locul celor scoase alte drăcovenii
și cum în loc de sânge îmi perfuzau ulei.

într-un sfârşit m-au adunat în fostele tipare
(în cele-n care fusesem-nainte să adorm)
doar că de-atunci dau fuga tot mai des în Ursa Mare
şi nu-mi mai beau cafeaua decât în Capricorn

Mai mult...

Linii frânte

îmi reprezint  femeia ca pe o absidă

la edificiul vieții multigeometric,

ce nu lipsește din nicio piramidă,

din niciun templu sau lăcaș vremelnic

.

și nu mă miră plusul lor de frumusețe,

mă mulțumesc doar că sunt vii,

că au precum un poliedru douăzeci de fețe

și, mai ales, că n-au asimetrii

.

e drept că geometria rămâne doar știință,

când pui compasul sau echerul gol pe gleznă

pierzi din vedere tocmai unghiul ei  de referință

ce pleacă din lumină și se termină-n beznă

.

cu timpul chiar și cercul devine o elipsă,

nu poți rămâne cerc întreaga viață…

da, ea-i când în excces, când lipsă

ca o spirală-nchisă într-un un cub de gheață…

Mai mult...

În închisoarea timpului.

Caliatis,

Îţi aduci aminte

De marea albastră?...

Gulere albe

Îi erau valurile

Şi cerul oglindă...

Acum noi,

În închisoare,

Doar ochi cu gratii avem,

Şi dorinţe: guri lacome,

Ce muşcă din vânt...

Caliatis,

Îţi aduci aminte

De nisipul acela fin?...

Te priveam zâmbind,

Şi,din palma deschisă,

În briză îl lăsam să cadă...

Caliatis,

Îţi mai aduci aminte

De Centaurul acela sălbatic,

Ce cânta din fagot?...

În cerc îi dansau zânele tinereţii,

Şi-n jur înflorea fericirea...

Caliatis,

Vom mai retrăi vreodată

Visul scoicilor??...

Mai mult...