Academicianul Valeriu Pasat a lansat o nouă carte: „Biserica ortodoxă și puterea sovietică în RSS Moldovenească (1940-1991)”

poezii.xyz Academicianul Valeriu Pasat a lansat o nouă carte: „Biserica ortodoxă și puterea sovietică în RSS Moldovenească (1940-1991)”

 Valeriu Pasat, Ambasador extraordinar și plenipotențiar al Republicii Moldova în Federația Rusă, Kazahstan ș Finlanda în perioada 1994-1997, ministru al Apărării (1997-1999), ministru al Securității Naționale (1999-2000), director al Serviciului de Informații și Securitate (2000-2001), a lansat o nouă lucrare intitulată „Biserica ortodoxă și puterea sovietică în RSS Moldovenească (1940-1991)”.

 Potrivit TRIBUNA,  Valeriu Pasat menționează că în anul 2011 a încheiat editarea culegerii de documente în patru volume „Ortodoxia în Moldova: puterea, biserica, credincioșii”.

„Au trecut 8 ani de atunci. Nu am abandonat subiectul, revenind în permanență la confruntarea cu enigma rezistenței excepționale de obstinate opuse de credincioșii moldoveni presiunii ateiste copleșitoare a puterii sovietice”, a scris Pasat.

 
 

 

Potrivit academicianului, ideea de a realiza acest studiu a rezultat din aspirațiile autorului și din doleanțele cititorului. „Menirea lui este să facă bilanțul unor investigații inițiate acum un deceniu și, pe măsura posibilităților, să extindă spațiul istoriografic deja valorificat din contul unor noi surse documentare și științifice. Cu atât mai mult cu cât în anii care s-au scurs de la publicarea culegerii, s-a schimbat contextul sociocultural al „discursului ortodox” moldovenesc, au apărut studii istorice noi, deși nu prea numeroase”, scrie autorul.

Valeriu Pasat menționează că „istoria relațiilor dintre stat și biserică în Uniunea Sovietică este întortocheată și contradictorie, pe alocuri cu puseuri de thriller”.

„Autoritățile comuniste mânuiau cu măiestrie biciul și cu mai puțină îndemnare biscuitul. Campaniile înverșunate de închidere masivă a locașurilor de cult erau succedate de perioade de îngăduință față de credința strămoșească, considerată rămășiță a trecutului obscurantist – atitudine nu prea firească, generată de rezistența tenace opusă de credincioși zelului iconoclast al entuziasmului comunist. Această carte încununează și sintetizează culegerea de documente în patru volume „Ortodoxia în Moldova”, dezvăluie evenimentele atât dramatice cât și, uneori, bizare, din spatele documentelor oficiale din cancelariile autorităților. Asaltarea bisericilor de către oamenii puterii și rezistența opusă de enoriași, popasurile neortodoxe ale protipendadei sovietice raionale pe la mănăstirile de maici, intrigile aproape bizantine țesute atât în mediul ecleziastic, cât și în cel ateu militant desemnat să supravegheze politic ortodoxia, alcătuiesc un mozaic impresionant de evenimente din vastul registru dintre tragic și grotesc. Este o carte despre asaltarea cerurilor de către niște forțe prea telurice și despre sfârșitul previzibil al acestor bătălii purtate sub drapelul raționalismului, care însă s-a dovedit a fi absurdă și, prin urmare, condamnată la eșec”, scrie autorul.

De menționat că monografia are 11 capitole: „Fenomenul ortodox moldovenesc: problema și sursele de documentare”; „Alipirea Basarabiei la URSS: aspectele bisericești ale sovietizării (anii 1940 – 1941)”; „Războiul și revenirea Bisericii Ortodoxe Române (anii 1941-1944)”; „Sfârșitul războiului și dezorganizarea vieții religioase a Moldovei (anii 1944-1947)”; „Sub semnul restricției corespunzătoare …”: oscilațiile antibisericești ale autorităților și nesupunerea moldovenească (anii 1948-1953)”; „„Renașterea religioasă” în stil moldovenesc (anii 1953-1957)”; „„Asaltul cerurilor”: algoritmii noi ai relațiilor dintre sat și biserică (anii 1958-1959)”; „Limitele supunerii. Moldova în preajma reformei administrației bisericești (jumătatea a doua a anului 1959 – anul 1960)”; „Vreți să luăm iar topoarele în mâini?” (anii 1961 – 1965)”; „„Vântul se întoarce și începe din nou aceleași rotiri”: dezghețul” brejnevist în treburile bisericești (anii 1966-1975)”; „Compromisurile „stagnării” și eliberarea bisericească moldovenească (anii 1976 – 1991)”.

Întemeiată pe documente originale de arhivă, lucrarea academicianului Valeriu Pasat este scrisă, totodată, într-un stil elevat și captivant, făcând-o accesibilă atât specialiștilor în domeniu, oamenilor de cultură, cât și marelui public, fapt care o recomandă unui cerc cât mai larg de cititori.

tribuna.md 

Preluat de la: Timpul.md


Postat 16 noiembrie 2019

Creaţii aleatorii :)

Din adâncuri

o rază de lumină ricoșează dintr-un ciob de oglindă
nimeni nu știe să-și explice lumina altfel decât ca pe-o iluzie
o iluzie este și timpul

fratele ei geamăn

mai leneș
sau cerul
o altă necunoscută inexplicabilă a ochiului nostru omenesc
în această dimineață, o rază de soare traversase geamul
și trecuse din ochii tăi în ochii cerșetorului de pâine

nelipsit dintre noi
transformându-l într-o magnolie purpurie
într-un copac al vieții
nu voi înțelege niciodată cum o rază de lumină care vine din Calea Lactee
printre milioane de ani tereștri și obstacole

se sparge ca un pahar de cristal la cea mai mică atingere

de irisuri

.

incompresibil...

Mai mult...

Depresia

Privitii pe oameni in ochi.
Si daca vedeti durere
Sa nu neglijam acest fapt
Aceasta omoara devreme.

Nebun, fara minti sarmanul,
le spunem noi celor tristi.
Dar asta omoara devreme
E timpul sa ne trezim.

Depresia nu e gluma
nici joaca sa te ascunzi
Privestei in ochi pe oameni
E timpul sa ii ajuti.

Mai mult...

Plec

cu picioarele trecutul usa imi deschide
si eu de el, se pare, ca ma tem demult.
daca-as fuma, acuma o tigara as aprinde.
farima-te. eu ma intorc. eu nu ma uit.

sub epiderma e Antarctida straina,
iar soarele ce ne-ncalzea de mult e stins.
nu-mi spune, ca din nou eu sint de vina.
cu radacini adinci in mine tu te-ai prins.

peste o saptamina imi planific evadarea,
nu pot sa-ti mai ascult nici o minciuna.
tu spui, ca n-o sa plec, ca nu-s de loc in stare,
dar eu te las, plec pentru totdeauna.

sub epiteliu pescarusi de mare zboara,
farima stratul de-amintiri ca gheata gros.
eu plec, chiar daca despatirea nu-i usoara,
eu plec, chiar daca-i foarte dureros.

dar sufletul alunga aceste stoluri.
sint obsedata de ceva ce nu-i al meu.
mi-e greu sa umplu cu ceva tristele goluri,
dar sa te dau cuiva este cu mult mai greu.

din nou cu radacini groase in mine cresti
si asta nu este deloc un semn de bine.
stiu sigur, poeziile mereu mi le citesti,
dar fa-te ca nu-s scrise pentru tine.

Mai mult...

2 тысячи

2 тысячи ночей я вижу один сон

2 тысячи ночей забыть его пытаюсь

2 тысячи ночей в ушах один и тот же звон

2 тысячи ночей здоровым притворяюсь

 

2 тысячи ночей целую твои руки

2 тысячи ночей в глаза твои смотрю

2 тысячи ночей я слышу сердца стуки

2 тысячи ночей любовь тебе дарю

 

2 тысячи ночей здоровым притворяюсь

2 тысячи ночей в ушах один и тот же звон

2 тысячи ночей забыть его пытаюсь

2 тысячи ночей в глазах один и тот-же сон

Mai mult...

Fără apropouri

Cum adică ce cred despre tine? Doar n-ai vrea să-ți spun ce cred cu adevărat? Acesta e secretul meu! De obicei cred ce spui. Stiu că te înfurie faptul că nu poți scrie drept, fără corecturi, dintr-o suflare, și mă amuz. Umbli prin ploaie ca să-ți ascunzi lacrimile, plânsul, fiindcă nu scrisul sau picurii de ploaie te preocupă, ci eu. Ești atât de previzibilă! Zici că mă ții aproape pentru că te fac să râzi, dar n-o crezi nici tu, nu-i, în niciun caz, vina sau meritul meu că te gâdili. Bravezi cu o nerușinare dezarmantă, ca acum, când o dai în hiperbolă. Amesteci într-un colaj stăveziu, cu tentă sexuală, nucul, vântul și ploaia, atribuindu-le însușiri omenești, disimulându-ți, de fapt, fantasmele care te bântuie. Am observat că te fascinează bătrânul de la parter, „ ghiujul”, mare amator de femei, cum mi-ai spus zilele trecute, în ciuda vârstei, și țeși tot felul scenarii cu dânsul. Chestia cu vuum-vum ți-am spus-o chiar eu într-o seară când făceam dragoste, numai că el, spre deosebire de mine, are sudoarea „iodată” și un piston hidraulic imens, care, chipurile, te sperie. După câte te cunosc, n-aș crede!

Jucase teatru de la început, din prima zi, când îi căzuse în brațe. Simulase că se împiedică, iar el atent o prinsese la timp, prefăcându-se surprins. Îi simțise respirația dulceagă, de prunc, corpul, dorința, și se lăsase dus de val. instinctul său făcuse restul. Chiar și atunci, dar și după, nu-și putuse reprima tendința de a deturna sensul corect al lucrurilor, chestionându-l asupra unui aspect evident: Nu știu ce ai găsit la o femeie nemachiată și neinteresantă ca mine? O curiozitate, un joc, o aroganță? El nu-i răspunse pe loc, realizase deja că ea exprima contrariu, așteptând o confirmare perversă. Ce nostimă e? se gândi în timp ce-i săruta degetele subțiri, ca niște viermișori. Si cum mai vociferează când îmi simte mâna pe unde unde nu trebuie! Ai zice că se rușinează! Ale tinereții valuri…

Unde naiba o fi dispărut cireșul acela cu cireșe negre, amare? se gândi el într-o zi. Trecuseră ani de atunci. Privind pe fereastră îl văzu tot acolo și se bucură. Timpul trecuse și peste el, dar nu reușise să-l clintească. Cireșul e la fel, își zise, eu sunt puțin prăfuit! Se cam luase cu viața și uitase de dânsul, de cei din jur și de multe altele.

Spre seară o simți cuibărindu-se lângă dânsul. N-ai loc! o repezise ursuz. Îi țâșnise cuvintele de pe gură involuntar. Ea nu-i răspunse nimic, în schimb îl amețise încă o dată cu mirosul acela dulceag de lapte matern și, tot involuntar, o cuprinse în brațe. Era mai mică decât în ziua în care o cunoscuse, nu-și mai aducea aminte exact, dar senzația, prima senzație pe care o încercase, era aceasta. Afară începuse să ploaie mărunt. Stropii loveau anemici în geam, iar ea începuse să plângă.

- Gata! Gata! încerca el s-o liniștească. E doar o ploaie de vară!

- Nu ploaia mă sperie! îi șopti ea. Îi aud pașii pe scări! Fă ceva! Ghiujul!!! Eu nu pot să-l înfrunt, e cât crucea! Tu poți, știu că poți! Dacă faci asta îți promit următorul dans. Si așa n-am dansat niciodată!

Nu se schimbase deloc…

Mai mult...

Vivre la France!

în mirificile și fabuloasele Câmpii Elizee

prin care trecuseră cu gândul  poeții antichității

primăvară era veșnică

toate vânturile băteau numai din vest

adunate  la un loc

apele singurului râu sfințite cu nectarul fericirii

te făceau să uiți toate necazurile

sub umbra arborilor de tămâie

oameni erau fericiți mai tot timpul

practicau călăritul

întrecerile atletice

dădeau cu zarul

însuși Cronos se oprise acolo

îmbătat de licoarea înțelepciunii

strecurată de Rhea

dar și Orfeu

fiul regelui trac Oeagrus și al Calliopei

născut din Apollo

Anchise

tatăl lui Eneas

Kadmos și Harmonia

Menelau, Ahile sau Patroclus

aproape toată antichitatea

până la Maria de Medici și Marie Antoinette

care au denumit niște câmpuri sterpe

Champs-Élysées

un fel de Axe historique

dintre două gânduri sublime

sărmane Macron

după aproape trei mii de ani

avec toutes vos places de la Concorde

Charles de Gaule

de la Bastille

avec toutes vos sources triomphales

et vos magasins de luxe

s-a terminat visul...

Mai mult...