Alexandra Tănase: Invitație la lectură. O carte pentru o vacanță „Vremuri Second- Hand” de Svetlana Aleksievici

poezii.xyz Alexandra Tănase: Invitație la lectură. O carte pentru o vacanță „Vremuri Second- Hand” de Svetlana Aleksievici

E o carte despre noi, despre viată (dupa cum spune autoarea volumului: ,,Realitatea m-a atras mereu ca un magnet, m-a torturat și m-a hipnotizat, mi-am dorit s-o fixez pe hârtie”. 

Autoarea ne face complice la ceea ce s-a întamplat cu oamenii și destinele lor în timpurile: stanilist, hrușciovist, brejnevist sau gorbaciovist. Am participat direct sau indirect la crearea unui tip de om aparte - homo sovieticus. Cartea ne amintește spre a nu uita: „Suntem plini de ură și de prejudecăți. Toti provenim din locul care a cunoscut Gulagul și un război cumplit.”

Pentru a vă provoca să încercați să lecturați aceasta carte, vă propun un fragment: ,,În general, noi suntem războinici. Fie ne războiam, fie ne pregăteam de război. Niciodată n-am trăit altfel. De aici și o psihologie războinică. Chiar și în viata pe timp de pace totul era ca în razboi. Bătea doba, flutura drapelul... inima iți sarea din piept.„Omul nu-și vedea statul de rob, ba chiar îl iubea”. Cât adevar pentru acele vremuri, pe când azi la fel ne place sa fim robi la ruși.

,,Vecini de memorie”

Chiar titlul acesteia te duce cu gândul la magazinele Second Hand, împrăștiate prin fosta Moldova Sovietică, în care se comercializau haine vechi (încă bune de purtat), aduse din spațiul capitalismului în putrefacție.


Autorul vorbeste despre tăcerea, care ne-a cuprins din marea frică ce-o purtam autorităților sovietice: „Oamenii citeau ziarele, revistele și tăceau. Se abătuse peste ei o nenorocire insuportabilă! Cum să trăiești așa? Mulți vedeau în adevăr un dușman. La fel și-n libertate... Era în 1991... Fericite vremuri! Credeam că mâine, literalmente mâine, va începe libertatea. Va veni din senin, din dorințele noastre”.
Dar n-a fost să fie chiar așa, citiți cartea și veți afla alte adevăruri-îngrozitoare.

,, ... toți erau îmbătați de libertate, dar nu erau pregătiti pentru ea. Unde era libertatea asta?”

Svetlana Aleksievici ne avertizează că „civilizația sovietică” a lasat amprente adânci în sufletele celor care o mai țin minte acele timpuri. Cu toate acestea, când vine momentul adevărului său istoriei, dai înapoi ca racul și „încadrezi catastrofa într-un mediu familiar și încerci să povestesti ceva”. Să ghicești ceva. Nu încetez să mă minunez de cât de interesantă e viața omului. De numărul infinit al adevărurilor umane. „Istoria e interesată numai de fapte, emoțiile sunt lasate pe din afară… Ele nu sunt, de obicei, incluse în istorie. Eu însa privesc lumea cu ochii umanistului, nu ai istoricului. Sunt uluită de ființa umana…”

Autoarea cheamă la meditații profunde asupra vieții, curajului și fricii: „Nu întelegeau ce se petrece, dar le era frică. Frica, așa, ca la război.

ALEXANDRA TĂNASE

Va urma 


Preluat de la: Timpul.md
Postat 2 iulie 2019

Creaţii aleatorii :)

Văd toamna în ochii ei

Mama este darul pe care, primindu-l
Uităm în timp să îl preţuim,
Este cadoul pe care-anotimpul 
Îl vestejeşte ca noi să-ntinerim.

Suferă, râde şi plânge cu noi
Trece şi munţii, şi marea, prin frig şi prin ploi
Lupta ca o tigroaică, făcând război
Cu cei ce vor să ştirbească bucuria puilor ei.

Îmi priveam azi propria mamă
Şi mă-nfioram cu gândul că ieri
Era tânără precum o primăvară
Iar azi, văd toamna în ochii ei.

Ce-o să fac oare, când va veni iarna,
Şi când tăcută va fi pe veci,
Când doar amintirea şi poza din ramă
Îmi va aminti de chipul ei dulce şi vocea ei blândă, 
Ce-mi încălzea deseori lacrimile dureroase şi reci...?!

Mai mult...

Un felinar în noapte

În geamul din odaia mea

seară de seară îmi luminează 

un felinar, care zâmbea

și îmi șoptește că veghează

făptura mea în pat întinsă

și de lumina sa cuprinsă.

Un felinar, un ochi de seară

ce peste corpul meu coboară 

o rază blândă de lumină 

ce la conturul meu se înclină

Iar eu precum floarea de glastră

îl aștept cu drag la fereastră .

Tu picătura luminoasa

de ce-ai ales să-mi bați în casă

și m-ai făcut să te îndrăgesc

atunci când noaptea mă iubesc

sub picăturile tale de lumină

când mă alint ca o felină.

Mai mult...

No, hai!

- Da, doar că-i gravidă. Femeile, precum știți, n-au muze, ci muzi. Si orcât ar părea de amuzant, și vă asigur că este, nici ele, nici ei, nu știu carte! N-au cum să se supună testului de dictare, așa că ( fără deci între propoziții ) va trebui să găsiți altă metodă de evaluare, și vă sugerez interogatoriu sau detectorul de aversiuni ( ca soluție de avarie, desigur! ).

Fusese informat că următoarea pe listă era o pacientă„ cu ștaif”, scriitoare, și că era în luna a treia. Nu avu nicio emoție, deoarece cunoștea fauna, ultima sa nevastă cochetase și ea cu asta! Si nu numai. Nu-l induse în eroare nici chipul ei angelic, bănuind ce-i umblă prin cap. Mai fusese informat că refuzase să se dezbrace, cum era procedura, deși nu venise la stomatolog, ci la ginecolog.

- Zău că mi-e rușine, domnule doctor! îi mărturisi ea, acoperindu-și fața cu palmele.

Ginecologul o privi înțelegător.

- Nu-i nimic! Pogramăm altă vizită, deși nu-i prea indicat! Apropo, continuă el cu blândețe, în fața soțului te dezbraci?

- Hi-hi-hi! se hlizi ea amuzată de întrebare. Cum credeți c-am rămas gravidă?

- Tocmai! Dacă te-ai dezbrăcat în fața lui, de ce n-ai face-o și în fața medicului, care nu-ți vrea decât binele?

- Cu el este altă poveste,domnule doctor! Îl iubesc!

Aproape că-i dăduseră lacrimile. Rememora, în față medicului acela scârbos, diminețile când el o lua în brațe și-i sorbea lacrimile, îi resfira părul și se acoperea cu dânsul ori își îngropa fața între sânii ei, minunându-se că era acolo, a lui și numai a lui...

- Până naști va trebui să mă iubești și pe mine, îl auzi pe doctor, parcă din altă lume, ori să-și găsești pe altcineva! Să nu crezi că nu va fi tot la fel!

- Bine! oftă ea. O fac și pe asta!

Asistenta o conduse după un paravan și o lăsase singură.

O cuprinse din nou amețeala, plutea desupra grădinii lângă o pasăre și era, la rându-i, pasăre. „ Fato”, îi spunea pasărea, un fel de sticletele ( fiindcă pasărea sticlea orbitor și semăna cu un sticlete! ) ce zi frumoasă, ce gâdilitură, păcat că ești așa de mică! Ba nu! Ba nu! se pomeni protestând. Tu ești mică, la o adică! Vezi cum cad frunzele? Cum să nu le văd, frumoasa mea păsărică? Le și aud, fleoșc, fleoșc, știi tu cum!

Fiecare piesă scoasă îi provoca palpitații, dar nu avea de gând să renunțe. Pornise pe un drum fără întoarcere. „Fericite cele sărace cu Duhul, se gândi în timp ce-și scotea sutienul, vai de cocoșițele lor, Doamne iartă-mă !Na, că mi-a sărit și-un nasture, băga-mi-aș! Când e să ai ghinion, găsești un cui și-n scorbură!

Uneori te trezești Într-o gară, ca asta, așteptând, să iei un gând, călătorii se-nghesuie, dau din coate, bagă de seamă, nepoate, o lume nebună-nebună, cu zei de arvună, cu vrăjitori strâmbi și îngeri hadâbi, toți te îmbie să cumperi tâmâie, nu că ai duce lipsă, dar să hie, de când cu prhohibiția asta, nu mai găsești un bob de-ambrozie, cum dracu` mai vrei, prințeso, să-nvie? E-o nebunie!

Ceasul din perete îi țăcănea în creier, țac-țac-țoc!. Nu-i mai rămăsese mult, dar de aici începea greul!

Urma piesa de rezistență. Marghiolița îi povestise cu lux de amănunte ce și cum. O năpădeau sudorile la gândul că îi va simți degetele înăuntru. Unele spuneau de toată mâna. Proastele dracului! Undesă-ncape ditmai brandul? De-abia... Tresare și-și alungă gândurile negre. Dacă ar fi așa nu s-ar mai duce nici una, ori eu văd că se întâmplă taman invers! Nu le mai poți opri! Cui naiba să i-o mai arăți... în lumina reflectoarelor, bărbații nici nu se uită! Vorba cântecului: Păsărică mută-ți cuibul și te du! Ușor de zis! O fac eu pe viteaza, pe deșteapta, însă blufez. Îi simt mâna în gât. Si-mi tremură fundul! Mă gudur. Ce motive aș avea să-i arunc tot rahatul ăsta, cu pretenții intelectuale, în față, pleosc-pleosc, dacă n-ar fi ceva? Trec zilnic pe lângă mii de oameni și nu simt nimic!

Cu chiu cu vai reușise. Nu-i mai rămasese decât să-și ia inima în dinți.

- Sunt gata, domnule doctor!

Urmă o pauză scurtă, dar care ei i se păruse o veșnicie.

- No, hai atunci!

Mai mult...

Nu am putere sa te apar Mama

Nu am putere mamă, sa te apar.
Nu am putere, sa te văd plîngînd
Am uitat acele clipe mamă,
Cînd te mai vedeam zîmbind

 

Se rupe sufletul de dor in mine
Căci mamă nam aşa putere
Să pot sa fiu mereu alături
Şi să-mi iau mie a ta durere.

 

Atîtea drumuri are viaţa mea
Şi toate mamă de la tine-au inceput
Aş intoarce mamă viaţa
Sa nu mai treci prin ce-ai trecut

 

Toată viaţa doar durere
Ni-ai crescut, sa-ţi fim aproape
Dar noi am fugit in lume
Lăsîndu-te singură, aşa departe

 

Acum plingi si ne aştepţi acasă
Dar noi tot mai rar venim
Şi vom intelege asta intr-o zi
Cînd şi noi părinţi vom fi

 

Se rup lacrimile din ochi şi cad
De-ar costa ceva lacrimile mele 
Aş plinge zi şi noapte, mamă
Sa iţi cupăr a ta durere

Mai mult...

M-am trezit ca să nu dorm o viaţa

Mam trezit ramas in vise.

Printre ginduri ratacit

Cautam durerea vietii

Sa nu uit ca am trait

 

M-am trezit departe-n bezna

Descult prin pietrele insingerate

Cautam unde se naste visul

Sa infiez visele abandonate

 

M-am trezit printre morminte

Dezbracat prin spini calcam

Cautam undemi lasase-m somnul

Si patul din pamint unde dormeam

 

M-am trezit unde se naste ziua

Intre rasarit de soare, si noapte 

Eram rupt bucati,imprastiate

Plingeam,dar nimeni nu era aproape

 

M-am trezit de cite ori, ca sa adorm

M-am trezit ca sa nu dorm o viata

Corpul ca un fum se pierde-n noapte

Si iar adorm pin dimineata

Mai mult...

Un gînd de toamnă

Fiind în neștiință, te-am cunoscut pe tine

Aceleași gînduri triste, acum îs mai senine

Ființa ta aleasă, mă face fericit

Iar zîmbetul, privirea, m-a înnebunit.

 

Visez, e o minune, dorința e imensă

O zi de toamna simplă, acum e o poveste

Același zîmbet fin, de-ar fi mereu aici

Aș da ce e mai scump pentru asa deliciu.

Mai mult...