Atmosferă de basm în tren. O garnitură a CMF, gazda unei întâlniri de suflet cu scriitorul Spiridon Vangheli (FOTO)

poezii.xyz Atmosferă de basm în tren. O garnitură a CMF, gazda unei întâlniri de suflet cu scriitorul Spiridon Vangheli (FOTO)

Atmosferă de basm în tren. Plină de zâmbete copilărești, istorii și năzdrăvănii, o garnitură a Căii Ferate din Moldova a fost gazda unei întâlniri de suflet a elevilor din câteva școli din capitală cu unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori din țara noastră – Spiridon Vangheli. Aceștia au mers într-o excursie cu trenul până la Ungheni și retur, iar Tatăl lui Guguță i-a însoțit pe cei mici în această aventură.

Scriitorul le-a relatat poznele faimosului personaj din operele sale și le-a destăinuit adevăratele povești care stau în spatele tuturor eroilor din copilăria sa.

Despre satul natal, copiii locului, precum și prima sa dragoste, picii au aflat chiar din prima sursă. Micii călători spun că citesc cu nestins interes despre isprăvile lui Guguță, iar călătoria cu trenul le suplinește fascinația și mai mult.

Este pentru prima dată când călătoresc cu trenul. Părinții mi-au promis mai de mult că vom merge într-o excursie cu acest tip de transport, dar nu m-am așteptat că se va întâmpla să merg chiar cu Spiridon Vangheli. Îl iubesc foarte mult pe Guguță. Este curajos, năstrușnic și deștept!, a spus un elev din clasa a patra.

Sunt foarte bucuroasă că l-am întâlnit atât de aproape. Sunt pasionată de cărțile sale. Îmi place și „Tatăl lui Guguță când era mic”. Am aflat că, de fapt, personajele din această carte sunt reale. Asta mă fascinează și mai mult. O voi reciti”, a spus o elevă din clasa a patra.

Însuși scriitorul susține că se simte cel mai bine în mijlocul copiilor. Mai mult, Tatăl lui Guguță le-a povestit elevilor despre cartea pe care urmează să o tipărească în curând.

„Destăinuiri din Țara lui Guguță – copilul care a cucerit lumea” – așa se numește cartea. Ea este elaborată împreună cu câțiva scriitori din România. Este o carte mare, cu foarte multe desene, fotografii din tinerețea, copilăria, viața mea și dezvăluie despre cum au fost scrise, editate cărțile mele. Guguță a cucerit multe țări – de la Japonia și până la America. Această călătorie cu trenul până la Ungheni este o idee foarte interesantă și originală, de altfel. Eu mă simt bine alături de copii. Este tocmai drumul pe care l-am făcut eu de sute de ori, altădată plin de probleme, iar acum – de emoții”, a spus Spiridon Vangheli.

Spiridon Vangheli este cel mai cunoscut prozator pentru copii. A debutat în anul 1962 cu volumul „În țara fluturilor”, personajul Guguță, însă, a fost cel care l-a făcut faimos. 


Preluat de la: Publika.md
Postat 12 octombrie 2018

Creaţii aleatorii :)

Gindul

Sunt strain pe linga toate

Si batrin pe liga toti

Ruginind timpul se zbate

Multe zile fara nopti.

Ca saracul printre spice

calca gindul amintind

Ca sa nu ating pamintul

Si sa nu ramin flamind.

 

 

 

Mai mult...

Un nume

Pe palme este un nume de copil,

Trairea mea incet incet se stinge

au mai ramas doar clipe de lumini,

ce globul pamintesc il mai atinge

Mai mult...

Indiferenta

Ah, astăzi nu-mi mai pasă de vântul care bate, 
De aerul ce-mbibă fire de mucegai, 
De tragedii umane, de oceane sparte 
Şi de otravă care pe suflet mi-e un scai. 

Eu scriu cuvinte goale, lipsite de parfum, 
Purtîndu-mi pe pleoape icoana unui sfânt, 
Ce dintr un om de aur s-a prefăcut în scrum 
Şi-n rădăcini, pe care se ţine-al meu pământ. 

El - baza lumii mele, destinului calic 
Cu care m-a lăsat să lupt învingător, 
Dar pentru început să nu-mi doresc nimic 
Dacat din lunecare să mă înalţ în zbor. 

Când aripa-mi se frânge: mă prinde, sau mă lasă! 
Pământul ne aşteaptă pe toţi cu lăcomie, 
Dar n-am nici o durere şi simt că nici nu-mi pasă 
Că arde-n cer o stea şi că s-au stins o mie. 

Mai mult...

Miercuri seară

Pe salteaua ce dormeam

Adesea ma gândeam

De ce viata e așa

Așa rece și rea. 

Trecutul copleșitor ma apuca și 

Brațele destinului ma înconjoară, 

Și ma trage înspre ea

Sa simt din nou căldura vieții

Sa simt din nou ceva. 

Din umbre sumbre, ce adâncesc

Tristeți și supărări, de care nu pot sa evadez

Sa fiu liber din nou.

Gândul îmi fuge jucăuș la mii și mii

de lucrui, dar nici un lucru nu va putea

aduce-n suflet gândul cu care 

Cu drag revăd momente tandre,

ale trecutului destin și

Ma gândesc cu groaza 

La zile ce-au fost, 

Cele care s-au pierdut, 

Și cele ce v-or fii. 

Mai bine mor tânăr și trist 

Într-o seară de aprilie 

Decât sa simt cum zilele 

Se duc fără efort, într-un ciclu 

Infinit al cărei mecanism 

Nu se încheie niciodată 

Nici dacă aș fi mort. 

Dar mai bine mort de-aș fii, 

Decât bătrân și trist 

Într-o lume rece unde 

Te simți bătrân și mic. 

Mai mult...

Piatra albastra

Piatra albastra in cer cazut

Te-ai inorat pe dedesupt

Si ai maturat in anii grei

Frunze, oameni, zei.

 

Ai rasfatat in oglindire

Senzatii dintr-o privire

Catre launtrul redescifrat

Piatra cu praf cald

 

Picturi insangerate-n nori

Impletituri de ploi si flori

Rupturi de spirit, dedublari

O ruga catre mari si tari

 

Din piatra albastra s-a nascut

Fara concret, stele si lut

Crezand ca poate s-a pierdut

De piatra calda de mormant

 

Ce a maturat in anii grei

Frunze, oameni, zei.

Mai mult...

Prin razboi

Zile lungi infometate

si prin geam un somn tirziu

linistea este departe

nici nu simt daca sunt viu.

 

Gustul pinii o poveste

apa este doar un vis

rind pe rind primim doar gloante

astai tot ce e permis

 

Incarcat cu plins si jale

ma trezeste nencetat

strigatele tot mai rare

a batrinelor din sat.

 

Supravetuind pe margini

nu ramine niciun gind

tot trecutul e pe pagini

iar sfirsitul in pamint.

Mai mult...