6 octombrie 2019

poezii.xyz - news
Câștigătorii premiilor Nobel pentru anul 2019 vor fi anunțați săptămâna...

Câștigătorii premiilor Nobel pentru anul 2019 vor fi anunțați săptămâna viitoare. Anul acesta vor fi acordate două premii pentru literatură

Sezonul Nobel 2019 debutează luni, 7 octombrie, iar anul acesta vor fi acordate două premii pentru literatură, după ce trofeul de anul trecut a fost anulat, pe fondul unui scandal sexual. Guvernul Republicii Moldova la propus pe înotătorul moldovean Ion Lazarenco, primul om de pe glob care a reușit să traverseze înnot cele șapte strâmtori, la Premierul Nobel pentru Pace.

Sezonul Nobel de anul acesta debutează luni, 7 octombrie, cu premiile ştiinţifice, medicină, fizică, respectiv chimie, şi se încheie pe 14 octombrie, cu cel pentru economie, creat în 1968 pentru a marca împlinirea a 300 de ani de la înfiinţarea Băncii Suediei. Laureatul premiului Nobel pentru literatură va fi anunţat pe 10 octombrie, iar cel al trofeului pentru pace, pe 11 octombrie, scrie mediafax.ro.

Greta Thunberg, Abiy Ahmed şi organizaţii ca Reporteri fără Frontiere sunt numele vehiculate pentru premiul pentru pace.

Anul acesta, fiecare premiu Nobel vine cu un cec în valoare de nouă milioane de coroane suedeze (830.000 de euro). Laureaţii îşi vor primi premiile Nobel în timpul unor ceremonii oficiale organizate la Stockholm şi la Oslo, pe 10 decembrie, ziua în care se comemorează moartea fondatorului distincţiilor, Alfred Nobel, decedat în 1896.

Premiile Nobel sunt decernate din 1901 şi au fost create după moartea inginerului sudez Alfred Nobel (1833 – 1896), inventatorul dinamitei, conform voinţei sale din testament.

Ion Lazarenco a fost declarat trei ani consecutiv „Cel mai bun înotător al Irlandei”, devenind și prima persoană de pe glob care a traversat din prima încercare șapte strâmtori. În același timp, deși este stabilit în Irlanda, sportivul înoată în calitate de cetățean al Republicii Moldova și atrage atenția comunității asupra conflictului transnistrean. Primul său proiect a fost „Înotul de Pace de pe Nistru”, pe o distanță de 240 km, parcursă în 8 zile, în scop caritabil. Un alt proiect realizat cu mesaj de pace și prietenie este proiectul „Nistrul unește Moldova”.

Noutăţi din literatură poezii.xyz - noutăţi

Poezii aleatoare

Cauză și efect

dimineața îmi place să alerg singur

uneori îmi iau și câinele

un suflet curat și candid

care nu se opune niciodată

o face din toată inima

cu dragoste

așa cum noi oamenii nu izbutim

nici măcar dimineața când alergăm

când trebuie să ajungem la serviciu

la supermarket

unde se dau fierăstraie Husqvarna

la ofertă

întotdeauna avem ceva cu ceilalți

care merg la biserică     

cumpără

se plimbă

fac jogging

altceva

de parcă ar fi posibil să facem toți aceleași lucruri

la aceleași ore

în același fel

ca niște...

Citeşte mai departe

Autor: Aurel_Contu

Sa tii minte mereu!

Odată ce ai frânt inima cuiva nu o mai poţi "repara".

Nici toate scuzele din lume

sau "te iubesc"-urile nu o vor mai repara.

Pentru că încrederea odată pierdută se recapătă cu greu ..

şi iubirea poate deveni ură într-o secundă . 

Chiar dacă persoana acea te iubeşte

nu va trece mereu peste faptul

că poţi oricând să-i frângi inima şi să pleci .

Iubiti-va unul pe altul,frati,surori,sotzi si sotzie,

nu va uriti si va distrugeti inimile voastre,c

a-ci pe linga...

Citeşte mai departe

Autor: NADEA

Incantații

am știut că nu exiști cu adevărat

mi-am ascultat inima

care a mai bătut și-n alte piepturi

în alte vieți

și nu te-ntâlnise

nu auzise despre tine

asemenea zvonuri circulă printre inimi

dar eu n-am încetat să te caut

Poezie

femeie de moravuri ușoare

metresă

te-aș compara cu Diane Poitiers

însă nu pot

te apropii mai degrabă de flușturatica

Marguerite Gautier

o damă cu camelii otrăvite

accesibilă tuturor

degeaba ostenesc Cavalerii Mesei Rotunde să găsească urmele Sfântului Graal

potirul din care a țâșnit sângele lui Hristos

ești chiar tu

Poezie…

Citeşte mai departe

Autor: Aurel_Contu

Logare

sau
Autentificare cu    Autentificare cu   

Ultimii înregistraţi

Markustuu

Markustuu

Data : 22 septembrie

Raymondnig

Raymondnig

Data : 21 septembrie

Josephmow

Josephmow

Data : 21 septembrie

Despre noi

Acest portal WEB e in totalmente dedicat creaţiilor personale (poezii, proze, etc.), uneia dintre cele mai frumoase forme de a-i spune unei persoane dragi ce simți, si nu numai. Creaţiile compuse de voi, vor fi vizualizate şi admirate de "inimi" ce împărtăşesc aceiaşi pasiune.
Înregistrează-te pentru a profita de această ocazie.
O parte din drepturi rezervate | © 2013 - 2020 5p9