Cine suntem și ce limbă vorbim? (VII) Poezia „Testament” de Tudor Arghezi, recitată de Ana Sîrbu

poezii.xyz Cine suntem și ce limbă vorbim? (VII) Poezia „Testament” de Tudor Arghezi, recitată de Ana Sîrbu

„Am ales poezia „Testament” de Tudor Arghezi pentru că este una din preferatele mele. În viziunea mea, este o poezie profundă pe care trebuie să o citești de mai multe ori pentru ca să o înțelegi. Totodată, această poezie reușește să-mi trezească emoții puternice”, a precizat Ana Sîrbu, autorul emisiunii „Dosarul Presei”.

„Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte,
 
Decât un nume adunat pe o carte,
 
În seara răzvrătită care vine
 
De la străbunii mei până la tine,
 
Prin râpi şi gropi adânci
 
Suite de bătrânii mei pe brânci
 
Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă
 
Cartea mea-i, fiule, o treaptă.
 
Aşeaz-o cu credinţă căpătâi.
 
Ea e hrisovul vostru cel dintâi.
 
Al robilor cu saricile, pline
 
De osemintele vărsate-n mine.
 
Ca să schimbăm, acum, întâia oară
 
Sapa-n condei şi brazda-n calimară
 
Bătrânii au adunat, printre plăvani,
 
Sudoarea muncii sutelor de ani.
 
Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite
 
Eu am ivit cuvinte potrivite
 
Şi leagăne urmaşilor stăpâni.
 
Şi, frământate mii de săptămâni
 
Le-am prefăcut în versuri şi-n icoane,
 
Făcui din zdrenţe muguri şi coroane.
 
Veninul strâns l-am preschimbat în miere,
 
Lăsând întreagă dulcea lui putere.
 
Am luat ocara, şi torcând uşure
 
Am pus-o când să-mbie, când să-njure.
 
Am luat cenuşa morţilor din vatră
 
Şi am făcut-o Dumnezeu de piatră,
 
Hotar înalt, cu două lumi pe poale,
 
Păzind în piscul datoriei tale.
 
Durerea noastră surdă şi amară
 
O grămădii pe-o singură vioară,
 
Pe care ascultând-o a jucat
 
Stăpânul, ca un ţap înjunghiat.
 
Din bube, mucegaiuri şi noroi
 
Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi.
 
Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinte
 
Si izbăveşte-ncet pedesitor
 
Odrasla vie-a crimei tuturor.
 
E-ndreptăţirea ramurei obscure
 
Ieşită la lumină din padure
 
Şi dând în vârf, ca un ciorchin de negi
 
Rodul durerii de vecii întregi.
 
Întinsă leneşă pe canapea,
 
Domniţa suferă în cartea mea.
 
Slova de foc şi slova faurită
 
Împărechiate-n carte se mărită,
 
Ca fierul cald îmbrăţişat în cleşte.
 
Robul a scris-o, Domnul o citeşte,
 
Făr-a cunoaşte ca-n adâncul ei
 
Zace mania bunilor mei”. 

Vedeți în prima ediție un fragment din Hronicul lui Dimitrie Cantemir, care spune de ce limba este româneasca și nu moldovenească, iar în a doua - despre cum l-au mințit pe Grigore Vieru la școală. În a treia ediție este dedicată versurilor „Nu mă las de limba noastră”, iar a patra - lui Nichita Stănescu și Patriei sale, Limba Română. 

Cea de-a șasea a fost „Temelia limbii române” recitată de Victoria Dumbravă.


Preluat de la: Agora.md
Postat 3 septembrie 2017

Creaţii aleatorii :)

Visez

Nimic nu mai conteaza
Tu esti aici , sau nu
Dar inima te-asteapta
Vei fi a mea sau nu


Si-un glas tot se aude
Si striga si se zbate
Tu-auzi sau esti departe
Auzi si sufletul se zbate


Si doar spre tine
Gindul  ma m-ai duce
Eu vreau iubire
Tu stea, eu vreau la tine.

Mai mult...

fara titlu

sa dau ceasu-nainte c-o ora miine iar voi fi nevoita
si din nou intre noi va fi diferenta de zece mii km si-o ora,
iar privirea ta calda, patrunzatoare si de mine iubita
n-o sa pot s-o imbratisez nici in Adma, Sodoma, Gomorrah.

Mai mult...

Zămbetul-mască înșelătoare

Cînd vine noaptea iarăși 

Și ochii nu mai pot,

Cu muzica-n urechi

Și lacrimile în ochi.

    Și zâmbetul acela 

    Ce-l porți tu zi de zi,

    El seara se distruge 

    Și nu mai poți zâmbi.

Deși toți ți-s prieteni,

Mereu ești singur...Tu!

Durere ai pe suflet

Și inima ții scrum.

    Iar dimineață iarăși,

    Pui masca tu din nou...

    Și mergi tu înainte ,

    Cu gândul înapoi.

Într-un final reiese

Că singur ești acum,

Dar totul va fi bine

Dar tot la rândul lui.

Mai mult...

Doctor Faustus

Unii oameni fac tot felul de pacte între ei, unele mai ciudate decât altele, seduși de tentația voluptoasă a ieșirii din rând, a repoziționări lor în raport cu ordinea universală, de exemplu, dintr-o perspectivă îngustă, de cele mai multe ori malefică. Doctorul Valeriu Mănăilă pactizase în forul său interior cu Diavolul, înlăturând posibilitatea unor complicații de natură umană, care, epistemologic vorbind, nu puteau fi sesizate aprioric și, prin urmare, nici înlăturate. Hotărâse ca până la cincizeci de ani să pună deoparte două-trei milioane de dolari, apoi să iasă la pensie. Duhul rău îl înghiontise să-și încropească, mai întâi, in cabinet particular, propietate personală, unde să-și trimită pacienții operați sau în curs de operare în cu totul alt loc, la spitalul de stat. Orice operație presupunea o perioadă de urmărire, prescriere de medicamente și de tratamente, iar serviciile acestea îi aduceau o grămadă de bani, pe lângă tariful standard de supraviețuire. Planul său era bun, dar mai avea nevoie de-o componentă strategică, constând în cultivarea unor relații de influență, care să-l apere de răutatea și de invidia semenilor. Fiind un chirurg renumit, deținea un portofoliu de pacienți, în așteptare, impresionant, printre care se numărau judecători, procurori, polițiști, avocați, oameni de presă, bancheri, miniștri, colegi medici sau asistenți. Ordonase lista după planul său în așa fel încât în mai puțin de un an rezolvase o mare parte dintre ei, pe gratis, tariful de supraviețuire rămânând valabil doar pentru „amărășteni”. Sintagma „ îți rămân dator”, venită din partea unor asemenea personaje, indica atingerea unui nivel de protecție și de control fără precedent. Practic, la nivel local, toate instituțiile erau la picioarele sale, iar la nivel central, dispunea de conexiuni extrem de puternice, capabile să înăbușe din start orice fel de amenințare. Aflase în timp real despre ancheta Parchetului, care-l viza direct, dar și despre autorii denunțurilor, și acționase în consecință. Timp de zece ani își văzuse liniștit de afacerile sale necurate, patronate de protectorul său întunecat, până în ziua aceea fatidică, de marți, când respectabilul Costică Rogoz intrase în operație și nu mai ieșise de acolo.

 

 

 

Costică Rogoz era un cunoscut producător de mezeluri, septuagenar, căstorit cu o femeie  mult mai tânără de cât dânsul, pe nume Cristina, care de multe ori era confundată cu fiica acestuia. Dacă viața fusese extrem de generoasă cu el în privința banilor și afacerilor, cu sănătatea se arătase mai puțin darnică, procopsindu-l cu toate bolile posibile, încât era de mirare că trăise atât.

 

 

Mănăilă o primise în cabinetul său din spital fără să pară prea încântat, rezumându-se la o scurtă strângere de mână.

- Să știi că-mi pare foarte rău, îi spuse el, nu intervenția mea l-a doborât, ci complicațiile survenite postoperatoriu!

- Dar ne-ați asigurat că nu că nu vor apărea complicații! îi reaminti femeia iritată.

Când ne-ați spus, de fapt, adevărul, domnule doctor!

Mănăilă o privise strâmb, pe deasupra ochelarilor.

- Analizele se încadrau în parametrii optimi, doamnă, iar operațiile se fac în baza acestor analize. Nu sunt, totuși, Dumnezeu!

- Dar banii i-ați luat ca și când ați fi fost!

- Nu cred că ești d-ta cea mai în măsură să apreciezi munca mea!

- Nu, dar rezultatele vorbesc de la sine! Eu v-am plătit ca să-l salvați, nu ca să-l omorâți! Ar trebui să-mi dați banii înapoi!

- Despre ce bani vorbești? se miră el, ridicându-se în picioare. E a doua sau a treia oară când te văd!

- Vorbesc despre cei o sută de mii de dolari pe care vi i-am dat cu mâna mea!

- Aiurezi, femeie!

- În bacnote de o sută! adăugase ea hotărât. Să știți că mi-am notat toate seriile! Vă previn că mă duc la Parchet!

- N-ai fi prima! Nici nu-ți închipui cât de mare este grădina lui Dumnezeu!

 

Procurorul, un fost pacient al doctorului Mănăilă, o invită să ia loc. Răsfoi încă o dată dosarul depus de femeie și clătină din cap.

- Îmi pare rău, doamnă, începu el, „probele”depuse de dvs. nu se susțin! Ziceți că i-ați dat o sută de mii de dolari, indicați și seriile bancnotelor, însă nu aveți pe nimeni care să confirme! Este cuvântul dvs. împotriva cuvântului lui! Mai mult, recunoașterea de dare de mită nu vă profită deloc, fiindcă aș putea să vă arestez imediat. Darea de mită este la fel de gravă ca și primirea de mită! În altă ordine de idei, n-aveți probe credibile din care să reiasă că a existat o condiționare, pe de o parte, sau că doctorul v-a obligat să mergeți la clinica sa particulară, nefiid niciun act de internare a soțului dvs. în spital anterior datei internării în clinică! Dacă vă ajută cu ceva, vă mărturisesc că mie nu mi-a cerut bani sau alte foloase necuvenite, lucru întărit și de alți pacienți ai săi. El înțelege drama prin care treceți, dar nu mai este dispus să accepte asemenea acuzații, motiv pentru care a depus o plângere împotriva dvs., acuzându-vă de mărturie mincinoasă.

Femeia rămase cu gura căscată.

- A făcut el asta?

- Da, și îl înțeleg. Indiferent de ce parte este adevărul,, hotărârea a fost a dvs.!

- În fața morții, domnule procuror, nu prea ai de ales!

- Probabil, ca om pot să înțeleg, dar ca magistrat, nu!

- Si ce-o să-mi faceți?

Procurorul își lăsă privirea în jos încurcat.

- Stiu și eu, zise, cred că am să vă arestez pentru treizeci de zile, apoi am să trimit dosarul la instanță!

Cristina Rogoz simți un fior prin șira spinării când auzi ușa deschizându-se.

Mai mult...

Ciorile

Într-o zi de iarnă,
Zapada ne-n încojoară,
Nu deparde ciorile,
Se cearta cu surorile.

Merse una pe afară,
Şi devine albioară.
Toţi certaţi, dezamăgiti,
Dar şi veseli, şi uimiţi.

Mai mult...

Mirări

mă trezisem în prima dimineață a vieții mele

luat  prin surprindere

mă umplusem de albastru cerului până în vârful degetelor

undeva

spre răsărit

îmi apăruse un disc auriu orbitor în calea ochilor

apoi mă copleșise verdele uriașilor cu mii de brațe

de pe marginea drumului

nu știam ce erau acele lucruri pe care nu le mai văzusem  

în găoacea timpului

la cumpăna infinitului cu lumea aceasta

când încă eram un atom fără sarcină

nici acum nu știu

savanții spun că cerul este o iluzie optică

că Soarele va deveni în următorii o mie de ani

negru

clorofila din frunze

albă

și atunci

mă întreb

de ce nu mă oprisem cu viață

în pântecele Universului

să asist de acolo la sfârșitul inevitabil al lumii…

Mai mult...