Ion Druţă, la 89 de ani. 10 cărți ale scriitorului pe care trebuie să le citești

poezii.xyz Ion Druţă, la 89 de ani. 10 cărți ale scriitorului pe care trebuie să le citești

Pe 3 septembrie, scriitorul, poetul, dramaturgul, istoricul literar din Republica Moldova şi membrul de onoare al Academiei Române, Ion Druţă, a împlinit frumoasa vârstă de 89 de ani.

Opera lui Ion Druţă este apreciată şi recunoscută în ţară şi peste hotare. Drept dovadă sunt distincţiile, ordinele şi medaliile, printre care titlul de Scriitor al Poporului, premiul e stat al R.S.S. Moldoveneşti, membru titular al academiei de Ştiinţe a RM şi altele.

Criticul și istoricul literar, Mihai Cimpoi, afirmă că „Prin caracteristicile ei esențiale, opera lui Ion Druță este în total o expresie a rezistenței spirituale și morale în fața a tot ce subminează naționalul, umanul, sacrul”.

ZUGO propune 10 cărți ale scriitorului pe care neapărat trebuie să le lecturezi în acestă toamnă:

„Ultima lună de toamnă” este nuvela despre rostul omului pe pământ, cuprinsă de un lirism profund. Tata, capul familiei aflat în toamna vârstei, plecă să-și viziteze copiii. Aceştia au cam uitat de casa părintească, iar bătrânul le duce dorul. Cei şase copii îşi trăiesc viaţa departe de părinte, iar tatăl prin acestă călătorie reuşeşte să viziteze toate locurile de care-l leagă soarta.

„Horodişte”. Nuvela scoate în evidență imaginea tatălui, care este tipicul țăran dornic de pământ. Naratorul îşi admiră tatăl găsindu-l dur, voinic, dar, în același timp, enigmatic. Acesta lasă și obiceiul de a juca cărți pentru a nu-și pierde averea, dar deprinderea de „a-i înțepa” pe oameni îi rămâne.

„Clopotniţa”. Horia este protagonistul operei, fiind un bun gospodar şi un soţ iubitor. Din cauza Clopotniţei ajunge a fi duşman cu Balta, deoarece acesta are un rol esenţial în viaţa lui.

„Frunze de dor”. Pentru cei visători propunem frumoasa poveste de dragoste dintre Gheorghe și Rusanda. Mugurii iubirii s-au înfiripat între cei doi în anul 1945, la sfârşitul războiului şi apariția primelor licăriri de pace. Memorii, aşteptări, frica războiului, teamna de noul care vine, toate acestea se regăsesc în roman.

„Povara bunătăţii noastre”. Satul Ciutura din Câmpia Sorocii și destinul localnicilor sunt descrise în timpul regimului sovietic. Atunci când pădurile Basarabiei erau doldora de soldaţi, în satele Moldovei era secetă, foame şi colhozuri. Protagonistul Onache Cărăbuș încântă prin bunătate și înțelepciune. Acesta este prizonierul sistemului, dar cu gândurile şi ideile mereu la copii şi familie.

„Păsările tinereţii noastre”. Opera este o dramă profundă a protagoniştilor. Pavel Rusu este un sclav al timpurilor, iar măușa Ruța - păstrătoarea de tradiții. Aceștia și-au trăit drama vieții în satul Valea Cocorilor, au agonisit multe, au avut bucurii, dar şi tristeţi. Mătuşa este femeia cu experinţă, acea bunicuţă ce ştie toate „doftoriile”. Ciocârliile şi cocorii sunt păsările îndragite ale amândurora, aceasta relevând temperamentul visător al peronajelor.

„Samariteanca”. Reîntoarcerea la cele sfinte, la suflet și la firul ce vine de la Adam și Eva este cheia acestei opere druțiene. Aici regăsim filozofia vieţii şi realitatea dură, care ne dictează să fim nişte materialişti. Samariteanca este fata pură, ce protejează casa lui Dumnezeu. Acesta s-a jertfit mănăstirii, după ce a văzut un vis.

„Biserica albă”. Acţiunea are loc în timpul instaurării Regimului Fanariot în Ţările Române. Biserica din sat se ruinează, iar Ecaterina încearcă să repare lăcaşul sfânt. Dragostea faţă de Dumnezeu a făcut ca biserica să se înalţe pe malul Nistrului şi să minuneze toată lumea, chiar şi pe soldaţii sovietici

„Toiagul păstoriei”. Ciobanul singuratic care locuiește în vârful dealului este protagonistul romanului. Acesta are puternice rădăcini în pământul strămoşesc, de aceea îşi construieşte o casă în vârf de deal. Toate aceste s-au întâmplat în urma deportării cibanului în Siberia, dar munca şi tăria de caracter i-au ajutat să reziste şi să se reîntoarcă acasă.

„Sania”. Moș Mihail este cuprins de trecerea timpului și dorința de a făuri ceva deosebit. Munca îi aduce simțul împlinirii, chiar dacă soţia nu-i înţelege visul şi necesitatea împlinirii acestuia. Viaţa este trecătoare, iar lucrurile valoroase rămân mereu aceleaşi pentru oamenii cu verticalitate, exeplu elocvent fiind Moş Mihail.

Text: Irina Odobescu


Postat 8 septembrie 2017

Creaţii aleatorii :)

Reverii

respiram și credeam că trăiesc

îmi auzeam sângele curgând

căzând cu vuet în cascadele trupului

văzusem cândva o moară de apă

și-mi imaginam că eram o moară de apă

la capătul unei roți

măcinându-mi singur zilele

zdrobindu-le între pietrele zgrunțuroase

ale timpului

mărunțind-le în pulberi pufoase și înecăcioase

cernându-le

îndepărtând tărâțele existenței

de bosonii lui Higgs

( pe care Dumnezeu își scrisese letopisețul Facerii! )

respirând ca o pasăre albă în vid

dezintegrându-mă…

Mai mult...

Studiul de fezabilitate

viețile nostre vin ca niște mărfuri

de unică folosință    

învelite în folii de celofan

în cutii din plastic

sau intestine de dihor

conținând informații despre cantități

condiții de păstrare și folosire

ingrediente 

termene de valabilitate

țări de origine

producători

cifre unice de control

tot tacâmul

e drept că în locul țării de origine

se trage o linie

fiind vorba despre o „origine necunoscută”

despre un producător altruist

filantropic

care dă din toată inima

dar nu-și asumă răspunderi

admite c-ar putea exista și greșeli tehnologice

regretabile

la atâtea vieți apar și rebuturi

depinde ce cumperi

de unde cumperi

dacă produsul n-a ieșit din termenul de garanție

dacă n-a fost contaminat sau modificat genetic

în depozitele multinaționalelor

de la acești dealeri de vieți

te poți aștepta la orice

ei își primesc banii prin virament cosmic

așa că nu prea contează ce vând

tu însă te poți alege cu o toxiinfecție existențială

cu bacterii și viruși rezistenți la antibiotice

incurabilă

urmând să mori ca un păianjen devorat de o văduvă neagră

atunci când îți este mai bine…

 

viețile nostre vin ca niște mărfuri

de unică folosință

învelite în folii de celofan

în cutii din plastic

sau intestine de dihor

conținând informații despre cantități

condiții de păstrare și folosire

ingrediente 

termene de valabilitate

țări de origine

producători

cifre unice de control

tot tacâmul

e drept că în locul țării de origine

se trage o linie

fiind vorba despre o „origine necunoscută”

despre un producător altruist

filantropic

care dă din toată inima

dar nu-și asumă răspunderi

admite c-ar putea exista și greșeli tehnologice

regretabile

la atâtea vieți apar și rebuturi

depinde ce cumperi

de unde cumperi

dacă produsul n-a ieșit din termenul de garanție

dacă n-a fost contaminat sau modificat genetic

în depozitele multinaționalelor

de la acești dealeri de vieți

te poți aștepta la orice

ei își primesc banii prin virament cosmic

așa că nu prea contează ce vând

tu însă te poți alege cu o toxiinfecție existențială

cu bacterii și viruși rezistenți la antibiotice

incurabilă

urmând să mori ca un păianjen devorat de o văduvă neagră

atunci când îți este mai bine…

Mai mult...

Lacrima de dor

O frunza suflata de vint

Cazuta usor la pamint

 De tine calcata,uitata

In singuratate lasata.

 

O raza:

O raza de soare

Un semn ce doare

Ce suflet nu are.

 

Un suflet:

Un suflet ce minte

Un suflet fara viitor

O lacrima:

O lacrima fierbinte

O lacrima de dor.

 

O lacrima pe fata mea

Lasata de-un suflet pustiu

Lasata de inima ta

 

Uitata de ea.

Mai mult...

Fără Titlu

Dacă mi-ai fi spus cândva 
Că voi aluneca așa 
De pe piedestalul meu 
Ți-aș fi râs în față.

 

Dacă mi-ai fi spus atunci 
Că voi cădea pe brânci 
Si că voi ajunge-așa 
Aș fi spus: "Niciodată!"


Însă, oricât de nostim ar părea 
Ai avut dreptate atuncea 
Căci astăzi sunt căzută-n stânci. 
Să urc-nu pot, am răni adânci.

Mai mult...

Geantă

Unii oamenii, spre nefericirea lor ( sau din fericire, e greu de spus! ) se nasc ghinioniști. Michael Geantă era unul dintre ei. Nici nu ieșise bine din pântecul iubitei sale mame și căzuse în cap. Medicul de serviciu abia se abținuse să nu-l bage la loc, ( de unde tocmai ieșise! ), iritat de țipetele și de zbaterile nejustificate ale acestuia. Clinic părea sănătos, îl consultase de mai multe ori, singura lui nelămurire fiind legată de perceperea unor zgomote ciudate ( ca niște chițcăieli de șoarec! ), care veneau de undeva dinăuntru capului. La început le confundase cu bătăile inimii, dar nu aveau nicio legătură cu inima, fiindcă îi verificase pulsul și i se păruse normal. Cu toate acestea recomandase să fie externat cât mai repede, temându-se să nu apară și alte complicații ( de la căzătură! ). Scena se petrecuse în prezența asistentei sale, parte din vina lui, parte din vina ei, motiv pentru care nu mai consemnase ( de comun acord! ) incidentul în registru de nașteri. Acest lucru, aparent nesemnificativ, avea să schimbe inexorabil cursul destinului lui Geantă, botezat Michael, în copilărie, mai întâi, când mai căzuse o dată în cap, apoi la maturitate, după ce devenise medic chirurg și nu reușise să se angajeze nicăieri în țară din cauza acelei anomalii cerebrale. Încă de mic, Geantă, fusese atras de cuvinte, de muzicalitatea lor, minunându-se atunci când unele slove păreau că se îmbrățișau cu altele ( mamă cu ramă, cântec cu pântec, etc. ) și-și făcuse un obicei din a le căuta și din a le combina. Așa ajunsese la poezie, un fel de versificație instinctivă, ceva de genul „… lasă-mi speranțele-n gând/ eu n-am să mă satur nicicând…!”, meteahnă  cu care se procopsise inexplicabil. Si cum o nenorocire nu vine niciodată singură, Geantă al nostru se îndrăgostise de o nemțoaică cam trecută, care îl ispitise ( nu știu cum, fiindcă de felul său era patriot! ), s-o urmeze în țara lui Goethe, unde căzuse pentru ultima oară în cap, la una din întâlnirile sale romantice. Transportat la spital, medicul de gardă îl informase că se impunea o intervenție chirurgicală de urgență pe creier, interesându-se, în treacăt, despre natura acelor sunete ciudate ( înainte de a-l deschide și de a afla singur! ). Nu se împotrivise, așa cum obișnuia când nu-i convenea ceva, având, pe deasupra, și suportul nemțoaicei. Totul decursese perfect până când medicul îi îndepărtase calota craniană. În locul clasicului de acum creier, acesta descoperi o sferă transparentă, ca un glob de sticlă, înăuntru căreia gravitau haotic doi neuroni, care se loveau de extremitățile sferei. Sfera plutea într-o tumoră gălbuie, pe care medicul o îndepărtase cu grijă, apoi pusese calota la loc și sigilase totul cu o fâșie lată de leucoplast. Nu-i spusese lui Geantă decât despre tumoră, evitând să aducă vorba despre zgomotele provocate de cei doi neuroni. Două zile mai târziu, într-o miercuri, părăsise spitalul pe picioarele sale, dar băgase de seamă ( destul de mirat! ) că avea tendința de a smuci din cap la fiecare treizeci de secunde, printr-o răsucire reflexă spre stânga, imposibil de controlat. Între timp nemțoaica îi găsise un loc de muncă la o clinică particulară, unde managerul acesteia se arătase dispus să-l angajeze în locul unei doctorițe, care intrase în concediu de maternitate, cu promisiunea unui contract pe durată nedeterminată. După poezie, chirurgia era pasiunea vieții sale. Încă de mic îi plăcuse să disece pe ascuns tot felul de animăluțe, cobai, broscuțe, șopârle, etc., demonstrând o dexteritate nemaipomenită și un sadism ieșit din comun. În sufletul ( sau conștiința! ) lui Geantă se manifestau două personalități morbide, în alternanță, prima cea a poetului ( se credea un fel de Federico García Lorca! ), a doua cea a chirurgului obsedat ( în care se identifica cu Jack Spintecătorul! ), fără să trezească nicio bănuială. Prima zi de serviciu se dovedise promițătoare. Fusese adus un luptător K.O, care suferise un preinfarct. Jack preluase imediat controlul de cum pusese mâna pe bisturiu. Omul văzuse ceva straniu în ochii săi și-i înfipse o mână în gât, cu cealaltă apucându-i mâna cu bisturiul. Geantă nici nu simțise când lama îi secționase jugulara. Căzuse în genunchi horcăind.

   - Rușine! mai apucase să spună, nefiind clar pentru nimeni la ce se referise: la ceea ce intenționase să facă sau la ceea ce i se făcuse

Mai mult...

Când alții dorm

îmi iau viața la braț

fără prea multă tragere de inimă

mi-aș fi dorit în noaptea aceasta dintre ani să fiu singur

doar eu și sufletul meu

să ne putem plânge în voie pe umăr

undeva în afara instanțelor de apel ale timpului

aproape imposibil

cunoscând  toate  ifosele și pretențiile vieții

veșnic nemulțumită

de aceea îmi calc pe inimă și o accept

ca pe o fatalitate

cineva ar putea crede că ne iubim

văzându-ne braț la braț în mijlocul nopții

eu sobru

cu ochelari și cercel în ureche

ea îmbrăcată frivol

ca o femeie de moravuri ușoare

dar nu-i așa

între noi nu există dragoste

relația noastră se bazează pe interes

precum cea dintre doi frați siamezi

da

ne plimbăm și-n seara aceasta pe lângă  quasari și stelele fără soț

ireductibilili

Doamne

ce sentiment înălțător îți dă această pasăre împăiată a liniștii…

Mai mult...