Miliarde de cărţi pe rafturi. Acestea sunt cele mai mari 7 biblioteci din lume

poezii.xyz   Miliarde de cărţi pe rafturi. Acestea sunt cele mai mari 7 biblioteci din lume

Miliarde de cărţi pe rafturi şi milioane de vizitatori zilnic: de acest succes se bucură cele mai mari biblioteci din lume. Unele au fost ridicate încă în secolul XV, altele şi-au întâlnit primii vizitatori abia în secolul trecut. Unde se află şi cum arată cele mai renumite lăcaşe ale cărţilor?

Library of Congress (Biblioteca Congresului), SUA
Este considerată şi Biblioteca Naţională a Statelor Unite ale Americii, deodarece serveşte la cercetările congresului naţional. Lucrările păstrate în această instituţie numără exemplare în peste 450 de limbi şi 160.775.469 lucrări catalogate. În anul 1800, biblioteca se mută la Washington, după ce a petrecut 11 ani în New York.

British Library (Biblioteca Britanică), Marea Britanie
Clădirea bibliotecii este gazda a peste 150 milioane de cărţi din întreaga lume. Lucrările întâlnite aici sunt atât printate, cât şi digitale, vizitatorii având posibilitatea să se documenteze din manuscripte, teze de doctorat, înregistrări audio, pelicule video etc. Deşi a fost fondată abia în 1973, deja se clasifică pe locul 2 în lista bibliotecilor cu cele mai multe exemplare de cărţi.

Library and Archives Canada (Bibliotecă şi Arhive Canada), Canada
Principala misiune a acestei biblioteci este prezervarea arhivei naţionale canadiene şi uşurarea accesului la aceasta. Arhivele Dominion, strămoşii bibliotecii de azi, au fost înființate în 1872 ca divizie în cadrul Departamentului de Agricultură și au fost transformate în Arhivele Publice Autonome din Canada în 1912. Numele de  Arhivele Naționale le-au revenit abia în 1987.

New York Public Library (Biblioteca Publică din New York), SUA
Clădirea reprezintă o lucrare arhitecturală fascinantă, făcându-şi apariţia în sute de filme şi seriale. Cu aproape 53 de milioane de articole, Biblioteca Publică din New York este a doua cea mai mare bibliotecă publică din Statele Unite și cea de-a patra din lume. Este o instituţie privată, non guvernamentală, independentă, care operează atât cu finanțare publică, cât și privată. Datează din anul 1895, iar în prezent are 87 de filiale, toate lucrând după acelaşi sistem de date.

Российская Государственная Библиотека (Biblioteca Naţională Rusă), Rusia
A purtat numele de „Biblioteca Naţională I. V. Lenin” din 1925 până în 1992, când a fost redenumită „Biblioteca de Stat a Rusiei”. Biblioteca are peste 275 de km de rafturi cu peste 43 de milioane de articole, 13 milioane de reviste, 350.000 de înregistrări sonore, 150.000 de hărți. Există articole în 247 de limbi ale lumii, literatura limbilor străine reprezentând aproximativ 29% din totalul colecției.

Biblioteca Naţională a Dietei, Japonia
A fost înființată în 1948 pentru a ajuta membrii Dietei Naționale din Japonia în cercetarea ordinii publice. Biblioteca este similară în scop și domeniu de activitate cu Biblioteca Congresului Statelor Unite. Biblioteca Națională de Dietă constă din două domenii principale: în Tokyo și în Kyoto, dar are filiale în toată Japonia.

Bibliothèque nationale de France (Biblioteca Naţională a Franţei), Franţa
Istoria acestei biblioteci a început de la înfiinţarea de către Charles al V-lea, în 1386, a celei de la Palatul Luvru. La moartea lui Charles al VI-lea, prima colecție a fost cumpărată de regentul englez al Franței, ducele de Bedford, care a transnferat-o în Anglia în 1424, dar a fost dispersată la moartea sa. În prezent, Biblioteca numără peste 40 de milioane de lucrări şi 2700 de angajaţi.

Locurile frumoase le poţi găsi în cărţi, dar şi cărţile deseori se află în locuri fascinante!

Preluat de la: Zugo.md


Postat 14 iunie 2017

Creaţii aleatorii :)

Suplicii

ard de ceva vreme pe rugul unui gând

 

nimeni nu poate să-mi stingă flăcările

 

care mă mistuie din toate părțile

 

după Kant n-ar trebui să mor înconjurat de oameni

indiferenți

indeciși

incapabili să-și asume umanitatea din ei

ca scop în sine

 

adică să arunce peste mine o găleată cu apă

 

mi-am îndesat durerea în spirit

ca să-mi înăbuș strigătul rușinos al cărnii

 

spaimele ancestrale

 

nu-mi ajunge tot cerul albastru

să mă spăl pe mâini ca Pilat din Pont

de vina răstignirii lui Hristos

 

o mare mizerie a Omului

 

în India

morții sunt arși pe malul Gangelui

înfășurați în giulgiuri

 

n-am aflat încă

ce mă sperie mai mult -

moartea

sau jubilația Spiritului...

Mai mult...

Timpul nevăzut

Am plecat si nam uitat,

oamenii ce mau indrumat.

Au ramas ei cineva,

pentru mine în viata mea.

Ei sunt mierea si amarul

ceam gustat eu in tot anul.

Si ajungand eu cineva

tot ramane viata mea.

Scopul fiind finisat

mai am mult eu de lucrat.

A fost greu si indurerat

insa mergem neincetat.

Timpul vine nevazut

cu fapte de necrezut.

Asta este realitatea

pentru toata majoritatea.

Trăirea pe pamant,

este doar un lucru sfant,

este doar o incercare

care cere o indrumare.

Fiecare pe pamant

au in ei si duhul sfant.

Mai mult...

Pentru fericire tastati unu

 Mai tot timpul ne trezim pe drumuri necunoscute. Alergăm pe drumuri cu o destinație necunoscută. Dar ne trezim alergând pe străzi mai puțin sau mai mult întunecoase... alergând după fericire.
     Suntem niște homo sapiens a cărui suflet nu e altceva decât o fabrică de vise. Visăm că într-o bună zi, să auzim două perechi de bătăi în ușă, iar când o deschidem, să fie ea-fericirea. Să ne zică: Uite, am venit!Visăm mereu la ea. Unii luptă și pun tot sufletul, pe când  alții preferă să nu facă nimic decât să o aștepte, fiind siguri că va veni.
     Si la cât de lung e drumul vieții noastre, vom întâlni la fiecare intersecție câte un obstacol. Poate va fi o sticlă, iar după ea gândul nostru materializat.
 
    Atenția noastră va fi mai tot timpul focusată asupra imaginii de vis realizat, iar apropiindu-te și mai  aproape, pur și simplu ne vom lovi de sticlă. Ne vom ridica de jos, atingându-ne abia abia palmele de asfaltul călduț și tot vom privi dincolo de obstacol, pe față desenându-se tristețea.
      Vom aplica diverse metode doar pentru a ne fi îndeplinit un moft. Si de câte ori am încercat de a schimba ceva , de atâtea ori am dat-o în bară. Atunci mulți din noi vor lăsa mâinile jos declarându-se niște ratați ai propriei vieți.

 

      Viața care de fapt e atât de frumoasă, fiind însoțită de multe clipe de neînlocuit, va trece pur și simplu pe lângă tine. Timpul se va scurge fără a-ți trăi clipele pline de soare. Fiecare clipă este minunată în felul ei. Fiecare clipă e plină de mister. Si ce păcat. Timpul e ireversibil.
     Spatele tău va fi asemeni unei porți încuiate unde dupa ea, se vor aduna anii pierduți, lucruri pe care nu le-ai mai făcut. Va fi o ușă neagră... de fier. Si nici o cheie nu o va putea descuia. Nici azi, nici mâine... Niciodată.
    Stii vorba aia " Dumnezeu îți ia argintul doar pentru a-ți da aurul". Așa că nu te indispune. Privește cât de minunată e viața. Ai lângă tine persoane pe care le iubești. Si ei te iubesc. Privește lumea cu ochii largi. Fericirea de fapt se ascunde în lucrurile mici. Tu ești stăpânul proprie-ți vieți. Nu o lăsa să treacă pe lângă tine. Bucură-te de ea.
Mai mult...

Iarăși ,,scriitor"

Salut,sunt iarăși eu,

Un tînăr ,,scriitor",

Și-acum cumva îmi vine greu,

Să scriu,dar mă uscam de dor. 

 

De dorul de a-mi rupe capul,

Să tipăresc un vers firesc,

Să stau și să trântesc dulapul,

Să scot o foaie,și,scriind mă liniștesc. 

 

Legând în versuri gând cu gând,

Obțin și eu o poezie,

Privesc uimit,înțelegînd,

Că nu e doar cerneală pe hîrtie. 

 

Cam prost,netalentat,nechibzuit,

Dar uite că mi-a reușit și mie

Chiar dacă  mult nu m-am gândit,

Mi s-a primit să scriu o poezie. 

 

Nici nu știu cum mi-a reușit,

Probabil,mi-am găsit o muză

Ce m-a susținut,m-a repornit

Și-mi este-n versuri călăuză. 

 

Știi,îmi trebuia o astfel de relaxare,

Să pot să scriu în liniște , tăcere,

Să mă descarc scriind pe-o simplă foaie,

Să mă înec în satisfacție, plăcere. 

 

Sunt iarăși,,scriitor"

De ce? că parcă sună a prostie,

Răspuns simplu: mi-a fost dor ,

Mi-a fost dor să scriu o poezie.

Mai mult...

Incredibil cum persoana iti rupe inima iar tu continui sa-l iubesti cu bucatelele ramase

" Este pentru fiecare din noi, într-un colț al acestei lumi, un suflet răsfrânt în mii de bucățele, de al nostru dor!"

Pasat V.

     Viața ta de fapt e... un tramvai... în care tu... nu ești nimeni altul decât un pasager. Un călător. Si uneori se va găsi un locușor liber pentru tine... în el. E de fapt un tramvai... cu multe persoane... mii. E un tramvai cu mii de fețe... necunoscute, care unii din ei se vor dovedi a fi doar niște persoane neutre... pentru tine. Fețe... care mai de care... vesele, posomorâte... Unele îți vor dărui căldură... altele nimic mai mult decât doar un zâmbet fals, și... atât de rece. Plin de indiferență... gelozie... ură, ce te vor ține la distanță.

     Vei fi la începutul călătoriei... te vei plimba pe străzi necunoscute... printre clădiri... Fiind la prima stație... vei fi curio(a)s(ă). Vei sta liniștit(ă) pe scaunul de lângă fereastra puțin aburită și vei privi cu ochii larg deschiși în jurul tău. Fiind curio(a)s(ă) de ce va urma.

Vei fi un simplu călător... ca și celelalte mii și mii de fețe. Le vei privi. Unele te vor atrage. Vei fi pur și simplu cucerită de frumusețea lor. Unii din ei  vor fi criminali de frumoși. Îți vor părea necunoscuți toți, dar... vei fi fericit... 

     Unii din călători îi vei păstra la distanță... alții vor fi asemeni unei cheițe. Vor descuia ușa sufletului tău... atât de ușor. Si vor păși încrezuți. Deci, acei cu o frumusețe plină de venin... dulce... Se vor așeza lângă tine, micșorând distanța dintre voi... Si atunci, acel rece... acea indiferență va fi înlocuită de un foc... ce s-a aprins brusc... în inima ta. Doar în inima ta. Si va arde. Iar " criminalul" va sta tiptil lângă tine, încălzindu-se.

     Sufletul tău va fi asemeni unei oglinzi în care " vânătorul de inimi" își va putea admira frumusețea nemaipomenită. Sufletul tău va fi o oglindă ce va fi ținută  în mâinele lui... simțindu-i atingerea... până și pulsul. Te va ține pe picioare... în brațele lui... fiind încălzit(ă). Si nici priveliştea de după sticla gălbuie nu te va mai atrage... ci doar acest suflet. Doar alături de el, timpul se va opri în loc.

     Vor trece multe stații... le vei privi preț de câteva secunde, întorcându-ți apoi privirea către ochii ce mențin focul... Si, cu fiecare secundă, te asiguri ca e un " foc veșnic". Îți vei  întoarce privirea către "atotputernicul"... către "stăpânul tău"...care îți știe respirația... care îți poate da aripi să te ridici până la cer sau... te poate pur și simplu " șterge". Te poate anula, doar printr-un cuvânt.

     Vor trece multe stații... cărora nu le vei da o mare importanță. Va trece o stație... două....trei... Si se va apropia stația... a nu știu câta....la care persoană ce era până și aerul pentru tine, va trebui să părăsească tramvaiul...să plece... pur și simplu din viața ta. A sosit stația lui. Va coborî... urcând în alt tramvai continuându-și călătoria. Vei cădea pur și simplu...jos...pe pardoseala atât de rece... ca și acele mii de fețe care le cunoscusei încă de la prima stație.

     Vei cădea, iar sufletul tău... se va face mii de bucăți. Vor fi atât de multe... și mici... Iar de ar sta cineva să le privească, în fiecare ciob vor zări chipul hoțului ce ți-a furat inima. Te va privi rece pregătindu-se de ieșire. Ușile se vor deschide, și va ieși. Va intra un vânt rece ce te va îngheța... complet. Însa nu și focul. El va continua să ardă. Si nu îl va stinge nici un vânt... nici ploaia... oricât de rece ar fi.

     Călătoria va continua... tu însă vei sta la pământ. În mii de bucățele. Si doar un călător... se va apropia de tine... Atingându-te cu vârful degetelor va încerca să te adune. Însă atingerea va fi asemeni unei săgeți. Atât de dureroasă. Va încerca să te adune, însă... în zadar... Nu el/ea e antidotul tău.

Mai mult...

Dureri ascunse

Mi-a trebuit o viață să înțeleg suferința unei păsări

cu aripile frânte,

crezusem că era o suferință ca toate altele,

nimeni nu moare suferind din prea multă dragoste

sau din prea puțină,

dimpotrivă,

suferința te întărește,

o pasăre însă nu se poate împăca ușor cu ideea

că a pierdut cerul,

când te-ai desprins fie și o singură clipă din îmbrățișarea Pământului

nu mai ai de ales,

din clipa aceea aparții Cosmosului,

fără aripi o păsăre  moare de inimă rea

într-un ultim și cutremurător cântec,

Simfonia întâia pentru vioară și inimă a Cerului,

pe care o ascultăm cu toții, dar nu o înțelegem,

este, de fapt, un Marș triumfal al păsărilor cu aripile frânte,

precedat de aceeași Uvertură tragică în re minor

nesemnată de nimeni...

Mai mult...