Tânărul Dumitru Rău a lansat volumul de poezii „Parfum de dragoste”. Prietenii l-au asemănat cu Grigore Vieru

poezii.xyz Tânărul Dumitru Rău a lansat volumul de poezii „Parfum de dragoste”. Prietenii l-au asemănat cu Grigore Vieru

Biblioteca Națională a Republicii Moldova a fost învăluită de parfum și dragoste, deoarece aceasta a găzduit prima lansare al volumului de poezii al scriitorului începător Dumitru Rău.

Cartea conține mai multe versuri, dar nu toate, unele au rămas să fie pentru suflet, probabil nici nu vor fi publicate vreodată. Poeziile sunt despre EA, o eroină a vieții cu povești.

„Am în viață mea femei, o am pe mama, o am pe EA, astfel cunosc istorii de viață, unele mai triste, altele mai fericite, iar comasând toate astea în mine reușesc să transform totul în poezii”, povestește Dumitru când e întrebat despre carte, pentru ZUGO.

La eveniment au luat parte mai mulți invitați de onoare, printre care și Sveatoslav Beglița, un coleg de facultate și prieten apropiat al autorului. Acesta i-a dedicat câteva cuvinte de felicitare cu ocazia debutului.

„Mereu i-am spus că ce e al lui e pus deoparte, iar în momentul când am văzut că a scos în ediție acest volum, știam că va bucura și pe alții cu ceea ce face. Prietenii mei l-au asemănat cu Grigore Vieru, și asta e pe merit. Tot ce-i doresc este să capete faima lui și să nu se oprească doar la acest volum”.

Emoționat, Dumitru a ținut să mulțumească, în primul rând, oamenilor, căci aceștia au fost sursa lui de inspirație, să mulțumească celor care și-au făcut timp să vină la lansare și, nu în ultimul rând, să mulțumească părinților care l-au susținut și motivat de-a lungul timpului.

„Suntem foarte fericiți pentru ce a reușit să realizeze fiul nostru, mereu l-am încurajat când era vorba de scris și atunci când a i-a venit ideea de editare a unei cărți, am fost total de acord”, povestesc părinții scriitorului, Dumitru și Efrosinia Rău, pentru ZUGO.

Dumitru nu intenționează să se oprească aici.

„Urmează să fac debutul în proză vara aceasta, iar mai apoi va urma și volumul II de poezie, însă cu un alt titlu. Totul este dat deja la lectură și urmează să fie publicat curând”, declară autorul cărții „Parfum de dragoste”.

Evenimentul a fost suplinit cu un recital din partea Luciei Brainstorm, o altă tânără autoare din Republica Moldova, un recital de pian susținut de Cristina Butuc, jocuri și, spre final, sesiunea de autografe din partea autorului.

Text: Nicoleta Isac, stagiară ZUGO

Preluat de la: Zugo.md


Postat 22 mai 2017

Creaţii aleatorii :)

Concluzii

Încă mai simt umezeala londoneză în oase,

Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a rămas undeva în urmă

cu miriapodele și coleoperele lui dizgrațioase

mișunând peste tot,                                

cu miliardele lui de melci mucilaginoși, păianjeni vampiri și larve,

încă mai cred că bătrânul Albion seamănă tot mai mult cu o mlaștină,

nicăieri n-am văzut mai multe cărămizi și blocuri de piatră

disimulate în biserici, case, pub-uri, ferme, garduri,

trase la indigo,

în castele medievale împrejmuite de ziduri înalte și apă

( din care doar crocodilii lipsesc!),

în megalitice catedrale, fără cruci sau icoane…

Prima senzație este de prăbușire în timp,

în Ev Mediu,

printre inși zgrunțuroși, încremeniți în tipare,

cei mai mulți ridică din umeri când îi întrebi de Shakespeare,

unii  scriu cu mâna stângă, de-a-ndărătelea,

alții beau wischy și-ți povestesc despre strămoși lor cuceritori,

(despre cum aceștia deveniseră  stăpâni  de sclavi în Indii!),

pe M1 se oprește circulația jumătate de zi să treacă o rață

urmată de douăsprezece rățuști crăcănate,

la naiba, aici totu-i pe dos, se trăiește mecanic, prin repetiție,

mașinile au volanul pe dreapta și circulă pe dreapta,

mâncarea are gust de pământ putred și pește

chiriile sunt mari

cuvântul cel mai des folosit este „abuz”,

cu  o mie de înțelesuri,

și desigur, my queen,

fără nicio logică….

Mai mult...

Omul fără inimă

da, în dimineața aceea frumoasă de vară
mi-am pierdut inima
așa cum i se poate întâmpla unei femei, de exemplu,

atunci când își pierde cercelul sau perla de aur, pe care o poartă la gleznă
nu-mi mai amintesc unde
(există atât de multe locuri în care îți poți pierde inima la Paris!)
de atunci rătăcesc prin viața mea ca albatrosul lui Chareles Baudelaire
un „călător înaripat”, scrutând orizontul peste oceanele lumii,
în căutarea unui loc liniștit, unde să-și tragă sufletul

locul din stânga inimii mele este la fel de abrupt ca malurile  Cascadei Niagara
îmi simt sângele mușcând din inima pietrei
vulturii își ascut ciocurile de crestele munților și scot sunete guturale
„În această seară avem un om fără inimă de mâncat, dragi mei copii!” - par să le spună celor mici
nu ți-am furat focul din cer, Doamne, ca Prometeu
să fiu, la rândul meu, sfâșiat de vulturi
chiar și fără inimă îți slăvesc numele
Ia, Doamne sfinte, acvilele tale din viața mea și dă-mi o inimă
până o găsesc pe cealaltă...

Mai mult...

Lacrimele

Lacrimile mi le șterg

Dar ele pe obraji tot alerg, 

Și de ce așa s-a întâmplat? 

De ce în aceasta situație mam aflat?

 

Ma simt strivita

Nimănui nu-s trebuită, 

Și sunt singură, dar tac

Nu vreau sa ma mai prefac! 

 

Să mă prefac ca sunt bine, 

Dar inima vrea să se dezbine

Tac, dar inima vrea sa strige

Căci tot cuvântul rău mă frige... 

 

Lacrimile curg și curg

Și eu nuștiu de ce mă distrug, 

Poate că cuvintele celea

Mi-a frânt inima, care mă durea ... 

 

Durea de disperare, 

Chiar dacă era o mică supărare

Ea se lasă bătută,

Și de nimeni neștiută... 

Mai mult...

Trecutul

Da aş spune, şi n-aş vrea, să-mi opresc privirea.
În divina ei splendoare, să ador culoarea.
Amintindu-mi deseori, care a fost lumina,
Şi doar gîndul ce-a rămas, îmi rupe amintirea.

Mai mult...

Despre alt fel de gramatică

verbul „a fi” e aproape identic cu verbul „ a merge”

doar mergând poți să zici că exiști

(să aduni la un loc „a fi” cu „a merge”! )

strivit între ele substantivul comun „lume”

(suma tuturor „celor ce sunt”, indiferent de felul cum sunt!),

dă sens substantivului  efemer viață

( definind doar jumătatea care există și merge!)

și golește de conținut sensul substantivului neutru, opus, „lucru”

( jumătatea cealaltă, aflată sub predicatul  verbului „a fi”,  fără „a merge”!)

o pasăre împușcată într-o aripă, de pildă,

o floare ruptă,

un om la vârsta a treia, după un accident vascular,

încetul cu încetul devenim lucruri

ne prăbușim în abisul înghețat al verbelor „a fi ”și a „crede”,

care înseamnă speranță,

unde nici chiar celebra formulă a lui Einstein, E=mc²

nu ne ajută prea mult,

fiindcă niciodată energia E a verbului a fi

nu poate fi egală cu masa  m a substantivului viață

de înmulțit cu viteza  a speranței, în vid,

unde aceasta ajunge, dar de unde nu se mai întoarce…

Mai mult...

Regrete târzii

acum e prea târziu să mă ascund

 

după metafore

 

( de ce-aș face-o tocmai acum?)

cine se înhamă de bunovoie

la jugul cuvântului

trăiește deja în metaforă

respiră metafora

nu-i nicio rușine să-ți crească aripi în locul picioarelor

( se întâmplă de când lumea în Galopagos!)

flapsuri

un fel de aripioare mai mici

în locul mâinilor

atrofiate de evoluție

( uneori evoluția înseamnă și pierdere asumată

ca la ruletă!)

în această lume a zborului virtual

nu există turnuri de control

care să dirijeze traficul infernal al metaforelor

nu există coliziuni între gânduri

catastrofe aeriene

regretul meu este că în timp ce metafora

înflorește într-o lume fascinantă a visului

eu mă usuc în acest înveliș prozaic

al cărnii…

Mai mult...