Nimeni, nicăieri

Nimeni, nicăieri

Dragostea noastră este ca o perlă strălucitoare născută într-o scoică albastră de mare
în toate culorile și frumusețile lumii
începând cu tonul roz al speranței
cu maroul închis al dimineților înghețate
cu bronzul de argint al zorilor limpezi
și portocaliul luminos al zilei
există întotdeauna nuanțe de alb și negru la intersecțiile iubirii
dar culorile sale acoperă tot griul tristeții
nu putem fi fericiți în fiecare zi printre oameni
mai ales printre oameni
zâmbetul misterios al Monei Lisa ascunde multă durere
acesta este un alt mod de a spune: fericiți sunt cei fără povara iubirii
căci vor avea milă și vor moșteni cerul
noi, ceilalți, ne vom întoarce în aceleași scoici de mare albastre
și ne vom îmbrăca în aceleași suflete albe
cu un cuțit uriaș în inimă
adăugând încă un gram de strălucire și frumusețe micuței perle
care crește din durerea și nefericirea noastră
și pe care nimeni, nimeni, nimeni nu o va găsi niciodată, niciodată, niciodată, nicăieri ...

.

Din volumul Alb și Negru, aflat în lucru

 

poezii.xyz - poezii

Postat de , Categoria : Gînduri

Data : 15 februarie , Vizualizări : 87 .

0
sau pentru a comenta poezia Nimeni, nicăieri
Nimeni, nicăieri

Poezii aleatoare

Universul

Pe linga luna printre nori

pamintul bratul isi desface

si vintul cerne chiar in zbor

o stea ce parca se preface.


Si fulgerind in strigat dens

si apasind o alta raza

Se scutura un univers

Un univers ce ma mai lasa.

Citeşte mai departe

Autor: deniszelene

Mirare

M-am născut dintr-o piatră însuflețită,

o piatră cu inimă,

am crescut într-o inimă de piatră,

am fost copilul pietrei,

ceva între om și piatră,

într-o zi m-am trezit speriat

în fața Soarelui,

mi-am auzit respirația,

pe care n-o mai auzisem în piatră,

am văzut stelele atârnate de cer,

norii,

m-am aplecat deasupra primului izvor

și m-am privit în ochi

îndelung,

neștiind de unde să mă iau,

din ce Univers,

din ce piatră,

undeva deasupra

auzeam

ca prin vis

un cântec de leagăn

nepământesc

și-atunci am înțeles că nu eram singur

Citeşte mai departe

Autor: Aurel_Contu

Брату

Сто лет не виделись с тобою,

Сто лет, ты понимаешь брат?

За это время всё покрылось мглою, 

За сотню лет, кто в этом виноват?

 

Кто виноват что все было важнее?

Что я с тобой забыли про семью.

Что жизнь моя в сто раз темнее, 

Что я не говорил тебе, про боль свою.

 

Прости меня за дни молчанья,

Когда я мог сказать тебе прости!

Когда я знал что наши притязания, 

Затмят веселые, былые дни.

Citeşte mai departe

Autor: CoffeePeople

Logare

sau
Autentificare cu    Autentificare cu   

Ultimii înregistraţi

Olgadathe

Olgadathe

Data : 3 august

pzpluspro

pzpluspro

Data : 2 august

MichaelNeuth

MichaelNeuth

Data : 2 august

Despre noi

Acest portal WEB e in totalmente dedicat creaţiilor personale (poezii, proze, etc.), uneia dintre cele mai frumoase forme de a-i spune unei persoane dragi ce simți, si nu numai. Creaţiile compuse de voi, vor fi vizualizate şi admirate de "inimi" ce împărtăşesc aceiaşi pasiune.
Înregistrează-te pentru a profita de această ocazie.
O parte din drepturi rezervate | © 2013 - 2020 5p9