Doruri
Vino, vântule, să-ţi dărui
doruri vechi în care stărui,
căi sculptate-n amintire
doar cu umbre de iubire.
Mă cuprind cu foc în suflet,
pas cu pas îmi sunt răsuflet,
dor când mintea îmi e trează,
nopţi la rând mi le retează.
De-i veni în prag de seară,
când din doruri iau povară
clipe strânse într-o viaţă,
mai aşteapt-o dimineaţă.
De te-nalţi în vârf de noapte
peste visele-mi răscoapte,
lasă-mi dorul din născare
prins cu dragoste de soare.
Nu veni în ziua toată,
că-s plecat, ca altădată,
să mai prind pe ulicioară
dor de-o tânără fecioară.
Dar mai bine stai departe
de trăirile-mi aparte,
lasă doruri să mă doară
până gândul o să moară.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Craciunas Silviu
Data postării: 8 iulie 2020
Vizualizări: 111