Între turnurile lacrimilor diafane

Între turnurile lacrimilor diafane ...

Așa mă simt uneori,  

Nevoit, de neștiute sorți,  

Să mă pierd în ochii tăi,  

Să cad în visare,  

Seara-n asfințit,

Către iubitu-mi Dumnezeu.

Căci rabd, la poarta suferinţei,  

Voind să te mai văd încă odată  

Și mă-nchin, făgăduind că altă dată

O să aprind un vis şi-n care,  

Să lumineze, firav și neștiut,

Chipul iubitei mele  

Alb, cu ochi albaștri, interzis  

În mii de feluri.  

Și iar mă rog la bunul Dumnezeu  

Să nu mă lase muribund  

Sfârșit de dorul iubitei mele, interzise

În mii de feluri neîntelese,

Pe nesfârșitul orizont de şoapte,

În războiul dintre zi și noapte,

Unde se nasc visele.

Acolo unde eu ... Acum...

nu mă mai regăsesc...

Sunt demiurg? Ori sunt creştin?

Sunt un Zamolxe fără coroană,

Ori sunt ultimul martir?

Mă simt pierdut,

Mă simt o flacără homerică,

Sau o scânteie-nlăcrimată,

Ce se îndreaptă către mare...

Iar ea, la fel ca mine,

păşeşte înspre moarte Incet,

cu fiecare pas, cu fiecare gând,

mi-aduc aminte,

De o Cartagină-n ruine...

Povestea de dragoste dintre noi,

E un duet oximoronic,

Un duet în care nu există dans în doi...

Așa se sting și flăcările tremurânde,

Cu priviri miloase, împătimite,

Precum lacustra de pe lacul de niciunde,

Ucisă de speranțe-nchipuite...

Un lant de patimi stă cuminte,

Așteptând la poarta suferinței,

ultimele sale zale,

Căci te-am regăsit...

Dar tu te stingi în uitare,

Iar lanțul devine tot mai mare, tot mai mare


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Chiriac Marius poezii.xyz Între turnurile lacrimilor diafane

Data postării: 8 mai

Vizualizări: 52

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Intre suspine si constrangere

Buzele mele
Cu durere
Rostesc fara voie
In taine soapte
Ale tale nume
Ca poate maine
Dorule, o vei aduce
Inapoi la mine

 

A mea dragoste
Aprinde usoare
Prime momente,
Dorinte senine
Devenite priviri senile
O iubire
Cu colturile ciunge
Din prea multe sacrilege

 

Sufletul emerge
Cu faradelege
Fara a subintelege
Ce-i va face bine
Si recurge
Prin a atrage
Putina atentie
De la tine

 

Inima-mi parcurge
Raurile de tristete.
Acuma stie
De te va atinge
Se va arde
Precum datile trecute
Dar cu toate, extige
Pentru ceva ce distruge

Mai mult...

Tratat de Război

Cand ne privim in ochi
Se starneste un semnal spiritual,
Un anume razboi de iubire senzual

 

Si ne-agitam unul pe altul
Cu atentate de atingeri
Fara sa existe constrangeri.

 

Mi s marite ale mele pupile
Si ma dor de a atata lumina
Caci luminezi fara oprire

 

Fara rusine sau suspine
Ma ataci cu vorbe fierbinti
Dupa care din a ta fantezie
Incerci sa ma stingi

 

Usile se incuie in urma noastra
Gurile se astupa
Iar gandurile noastre se-amesteca
Pentru ca nu mai avem pic de rabdă.

 

Trupul tau gol
E arta pentru mine
Privirea mea e pensula,
Lasa ma sa te pictez cu privirea

Mai mult...

Dragostea

Avind o veata ,doar cu cosmaruri

Si cu dureri nealinate

Te-am intilnit pe timp de toamna

Fiind dragostea visurilor toate.

 

Iar inima te-a indragit

Si a plecat pe o alta lume,

Luindu-si zborul printre nori

Si cu a ei viziune.

 

Insa distanta e prea mare

Si ochii mei tinjesc dupa ai tai,

Si inima se zbate tare

Cerindu-si jumatatea ei.

Mai mult...

Позови

Позови меня обратно,

Напои чистой водой,

Время пролетело так внезапно,

Я уже забыл как быть с тобой.

 

Научи вновь ласкам нежным,

Напиши мне все слова любви.

Покажи как быть безбрежным,

Покажи мне вновь свои пути.

 

Собери вновь мое сердце,

Положи на место все куски.

Закрой на ключ забытую дверцу,

 

и оставь себе ключи.

Mai mult...

Credeam atunci, mai cred și-acum

Credeam atunci c-ar fi de-ajuns
să-ţi fur un zâmbet pe ascuns,
să-l port în suflet de copil,
să-l ţin prin vremuri juvenil.

Atunci credeam că-n univers
iubirii i se spune vers,
înscris în inimă cu dor
ce-n pragul viselor strecor.

Erai atunci priviri de jad,
lăsate-n vânt pe-al vorbei vad,
şi gene lungi cătau spre cer,
spre cerul prins de-al tău mister.

Când zori zâmbeau de-al zilei gând,
doi sori de mai şi-un râset blând
mi-erau de-ajuns să fiu un zeu,
să mor şi să renasc mereu.

         Mai cred şi-acum c-ar fi de-ajuns
        ca-n zori de zi să-mi fii răspuns
        c-un zâmbet ce-am furat cândva,
        rugând hazardul să mi-l dea.

Mai mult...

Te port...

Te port în triste amintiri
Te port în aprige priviri
Te port în orice mărunțiș
Te port în fiecare vis
Te port în zori de diminiață
Te port în orișicare față
Te port în stinsa lumânare
Te port când luna răsare
Te port în rușine și mîndrie
Te port în falsă bucurie
Te port în miros de parfum
Te port și nuștiu cum să-ți spun
Mai mult...