O iubire, Maria
Eram singur ca acum,
Era noapte, și încă cum;
Te voiam în viața mea,
Ai venit ca si o stea.
Am vorbit cu al meu dor,
Dorul de-acel viitor;
Dorul de acel trecut;
Dorul de ce a început.
Acum simt iar ca-năinte,
Nu-mi găsesc gram de cuvinte;
Doar cu tine aveam tot,
Acum doar durere pot.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Ion Coman
Data postării: 27 decembrie 2019
Vizualizări: 290
Poezii din aceiaşi categorie
Vreau să te uit
Cu ceva timp în urmă
erai totul pentru mine
azi nu mai însemni nimic.
Erai un cer cu lumină
cu flăcări de dor
azi flăcările se sting.
Erai nelipsit din visele mele
şi din gânduri la fel
azi nu mai eşti.
Eram atât de naivă
atât de credulă
azi nu mai cred în poveşti.
De azi mai cred
în vorbe, în dulcegării,
las totul acolo, în trecut.
Vreau să mă nasc din nou
să fiu ce-am fost,
vreau să te uit.
Ramii
Rasa-i tu stea! precum e luna,
Si du-ma pe-aripi de argint,
Si stinge-l focul cu furtuna,
Revino-n viata mea zimbind,
Tu-apari ca alte dati,alene,
Opreste-te, treci peste prag,
A ta privire ,a noptii miere,
Ramii tu spic atit de drag.
Frunza
La fel te-am pierdut şi astăzi ca ieri,
un mugur născut în vechi primăveri,
de ramuri atârnă doar lacrimi şi dor,
departe, o frunză se-aşterne din zbor.
Când timpul se-opreşte în braţele tale,
eşti foc ce se stinge prin văi senzuale,
te poartă chiar frunza ce vântul sărută,
curgi freamăt de gând în trăirea avută.
Mi-e verdele frunzei şi hrană, şi-otravă,
copacul mă prinde-n coroana-i hulpavă,
din ramuri curg patimi, simt seva trăirii,
eşti suflet de frunză, chiar frunza iubirii.
Vrăjită de noapte sub bolta-nstelată,
în braţele toamnei te-arunci însetată,
arzi patimi ascunse-n tăceri ostenite,
sub verdele crud nasc culori veştejite.
Din ramuri golaşe mai pâlpâie vise,
frânturi de trăire în versuri nescrise,
o frunză-i departe, purtată de vânturi
spre zări de iubiri ferecate în cânturi.
O vorbă se-ascunde în bobul de rouă,
prin lumea întreagă cărările-mi plouă,
sunt ramuri în mine, au coaja-nroşită,
fântâni oglindind al meu suflet ispită.
La fel te-am pierdut şi astăzi ca ieri,
un mugur născut în vechi primăveri,
de ramuri atârnă doar lacrimi şi dor,
m-aplec spre o frunză căzută şi mor.
Alții
Unde-s mai puțini nuci, mai multe cruci
Oameni duc flori cu pereche,
Si se-ntorc doar cu regrete.
Alții plîng de dureri
Eu scriu cereri,
Către ceruri
Să mai fiți înc-o secund-alături.
Alții plîng de regrete
Eu încă mai caut momente,
În stînga și dreapta mea
Dar le găsesc doar în amintirea grea.
Alții plîng în hohote
Eu încă vă mai caut prin portrete,
Vă caut de-a vă-mbrățișa
Să mă opriți inima de-ami sfîșia...
Alții plîng și-s nedumeriți
De ce Doamne mi l-ai luat cînd eram atît de fericiți?!
Cînd iubeam și eram iubiți
Răniți, așteptăm să fim striviți.
Alții plîng în drum spre casă,
Unde singurătatea îi așteaptă la masă...
Cu flori moarte tăvălite pe terasă
Si-ș zic, mîine va fi mai frumoasă.
Iubirea pentru tine a murit
Credeai că o să ţină la infinit,
Şi că nu voi putea fără tine trăi
Dar ştii, şi Iubirea tot a murit,
S-a stins încet zi de zi.
L-anceput nu dorea să se stingă
Dorea să mai ardă încă puţin
Dar nepăsarea a reuşit să învingă
Şi azi îi auzim ultimul suspin.
Iubirea pentru tine nu mai este
Îmi pare rău, dar şi bine îmi pare
Mai făcut să cred în poveste
Şi-n sentimente dulci-amare.
Mai mult amare totuşi, decât dulci,
Dar, gata, suferinţa i-a sfârşit
Îi înalţ acum mai multe cruci,
Iubirea pentru tine a murit!
Lumea
Eu sa te sarut in vise,
Si sa-ti simt buzele-ti aprinse,
N-ar intelege ce simte inima mea ...
Lumea!
Eu sa ma uit la soare,
Vazindu-te a mea,
M-ar intelege ce simt oare ..?
Lumea...?
Tu sa fii infinitul,
Eu doar secunda...
In care, nu te poate iubi nici cu tot timpul...
Lumea.