Te port...
Te port în triste amintiriTe port în aprige priviri
Te port în orice mărunțiș
Te port în fiecare vis
Te port în zori de diminiață
Te port în orișicare față
Te port în stinsa lumânare
Te port când luna răsare
Te port în rușine și mîndrie
Te port în falsă bucurie
Te port în miros de parfum
Te port și nuștiu cum să-ți spun
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: garabagion
Data postării: 19 februarie 2020
Vizualizări: 305
Poezii din aceiaşi categorie
Sa bata
As vrea sa plec , ramii
Sa nu mai fiu copil
Sa fiu strain , cu zori
Sa ma despart fragil.
Sa las al tau sarut
Ca in aceasta noapte
Asa cum la-nceput
Plingeam eu, si soapte.
Sa bata inima
Si in al tau sarut
Ades m-oi cufunda
Sa stii ca am crezut.
Si toate din cauza...
E liniste dura,
Nimic nu te-ncurca,
Doar chaos de fluxuri,
Ce capu-ti bifurca,
In feluri si feluri,
De ginduri mihnite,
Si toate din cauza
unei iubite...
Nu stii !
Si nu mai vreau, ca si in noapte
Sa ma despart de al tau sarut
Sa fiu in zori, iar tu departe
Regrete , da, de ce - ai tacut?
As fi un nor , tu steaua mea
Clipeste steaua - n departare
As fi nimic, tu bagatia mea
Bogatia in nimic e valoare.
Ofer, un viitor sub soare
Pe ape, dealuri si cimpii
Iti dau un tot in departare
Zburdind in zare, noi, copii
In luna plina te voi saruta
Tu firava copila, in departare
In amurg de soare, voi striga
Din mii de flori plutesti in zare
Tu mama ai, ai fost iubita ?
Nu stii ce e in suflet !
Esti rea, aproape ofelita
Tu stii ce am in suflet ?
Unde e...
Te văd în sclipiri de smarald luminând,
Lumina ce-alungă întuneric și noapte,
Iar noaptea din gândul ce plânge flamând
Alungă și foamea și plânsul departe.
M-arunc peste scări ce urcă-cobor
Cu trepte abrupte - le număr pe toate.
Mă uit către zare, te văd, îmi e dor,
Mă-ndrept către tine târâș și pe coate.
Departe-i balconul la care priveam
Din propriul balcon, zâmbind cu știință,
Că văd al tău chip frumos și gândeam:
”Nu pot să te pierd, e cu neputință!”
Îmi trec prin priviri imagini cu mii:
E marea, un munte și locuri de vis,
E viață în toate, și moarte, să știi,
Un ochi mai clipește și altu-i închis.
Mă mișc, deci trăiesc, cu frică privesc.
Mă-ndrept către casă - e drumul ce-l știu,
Dar unde e casa? Căci vreau să zidesc,
Zidesc și dărâm, căci locu-i pustiu.