Piesă lipsă

Unde-s nopţile în care
Tu fiind un visător,
Printre stele, ca în mare
Te plimbai neştiutor.

Fiind zeu, sau un copac
Rătăcind prin amintiri,
Şi bogat, dar şi sărac
Tot copil, şi versuri scrii.

Adorai să vezi lumina
Liniştea, în plină noapte,
Încercînd să afli taina,
De parcă citeai o carte.

Eşti copil, dar şi matur
Te impui sau nu cu paşi!
Timpul e nemuritor,
Apa curge, tu o laşi.
...

Mândria este pretutindeni,

O lume plină de ignoranți;

Se cred și cei mai cetățeni,

Si primii vin ca aspiranți.

Mândria înghite suflete întregi,

Le macină, le-aruncă-n societate;

Mai toți se simt, se cred mari regi,

Sub false-idei numite democrate.

Mulți nu înțeleg că însăși România,

E încă sub jugul fenomenului Pitești;

Că răul si-a schimbat mânia,

L-a transformat în depravări prietenești.

Mândria-i, păcatul suprem,

Primordial, luciferic sub pământ;

O Doamne, iartă-mi România,

Al vieții nost-prim legământ. 

E prea mare ambuteaj
Din cauza starilor insipide,
In sticle gasesc acelasi mesaj
“Scuze, promit sa nu mai deranjez”

N-am nevoie de inca un bandaj
Sunt satul de scuzele morbide
Du-te sus la ultimul etaj
Sa vezi destainuirile obide

Da’ priveste atent urmele de siaj
Cum mananca din acelea-si blide
Si tulbura apele oceanelor de bruiaj
Ca-s frati la bine, restul is vorbe perfide

Privelisti post-mortem de scurtmetraj
Pline de frici care alearga cu fetele palide
In timp ce fericirea e taiata la montaj
Ca nimeni sa nu stie sa conchide

Ca-un prea mare mire astept

Cu o floare in piept

Venirea miresei pe care n-o iubesc

Dar sunt condamnat s-accept.

In timp ce privirea spre ea mi-o indrept

Iar eu cu a mea gandire percep

Cum te-apropii cu-n pas nedrept,

Iar inept arunci aiept 

Vesmintele ale o noua poveste.

Draga viata, stiu ca nu-place aceasta veste

“Tot ce-mi este in jur imi zambeste”

Si tu vei apartine unei noi perceptii moderne

Armonia dulce ,cu notele amare sa terminat

Lautarii, au terminat si ei de cantat

Totul este predeterminat

Vad in ochii tai cum totul ti-e ruinat

Dar nu te intrista draga mea viață

Nu transforma in gheață fiecare dimineață

Caci mie nu-mi va fi pedeapsa

“Doar noi doi stim ce altii inca invata”

Consumând puterea literelor

Am devenit Luminătorul sufletelor

Prețuind celibatul e dulce și amar

Pulsez căldură, eu sufăr singur

Peste fiecare iarnă geroasă

Tremur făra sobă-n casă

Supraviețuiesc cu apă si coji la masă

Privesc zorii, revărsânduse prin fereastră.

Las gândurile să Mă poarte

La granița dintre vis și realitate

Lent Mă împrăști și Mă adun

Unde 2 lumi se suprapun...

Decolez cu aripile înțelepciuni

Până ating stelele minuni

Ca perlele Le adun, în minte

Comori cu valori infinite

Arta Creeatoare, iî scoasă la lumină

Din adâncurile inimi, din beznă

Din monotonia gri e scăparea

Spre înalte idealuri e înăltarea

Din visuri,putoare și gunoi

Am ridicat roi de silabe noi

Aduc mireasma florilor de vară

Să poți expira toată ura afară

Te purifică sita mea de cuvinte

Asimilând gânduri iluminate-n minte

Din oceanul infinit de gânduri

Rămân doar câteva râuri

Care unite în strofe pe hârtie

Formează o tainică constelație

Când Citesc floarea de hârtie

Creatie inspirată din măreție

În versurile cu aceeași coadă

Descoperim frumusețea lor întreagă

Mâna Mea iî izvor de lumină

Stiloul Meu creator de lumi

Perlele puternice chei de emotii

Care descuie negura minții.

Fi parte din Lumina Mea

Să împodobim împreună lumea

Steaua ferecată-n noi, a comorilor comoară

Schimbă existența limitată și nesigură.

Lumina frunți Îmi devine palidă

Ca o stafidă M-am zbârcit

ochii orbi și mâna-Mi tremurândă

Că Mi se stinge trupul frânt

Veșnic Voi rămâne Luminătorul

Ca moștenire, Îti las originalul

Remarcă-te dintre rândurile de anonimi

Suntem fascicule unice, nu mimi

Timpul prețios nu-l irosi

Anii pierduți nu vor mai reveni.

Destinul meu e ca al tuturor

Să mă descompun, să tac, să mor.

Si eu traiesc in aceeasi frică

Dar o astup cu o mareață mască

Zambesc amar, cu inima de gheață

Alergând din doliu in speranță

Si astept venirea inceputului

Sa aud ale liniști zgomotului

Si sa nu mai simt nevoia sentimentului

Si ale fiara manifestului

Am oferit destule bucati din mine

Am impartit destul ale altor destine

In timp ce mureau ale mele vise

Nu mai astept ziua de mâine

Incep de azi sa ma rup de trecut

Si sabia moralei am s-o ascut

Ca sa tai orice sa petrecut

Ca protectie, morala-mi va fi scut