Boemă
trosnesc în gura sobei amintirile nearse
aburind ferestrele înghețate ale sufletului
atât de încercate de vânt
cămara uitării e plină de vreascuri uscate
rămase de anul trecut
puțin îmi mai pasă de crivăț acum
îmi pot savura
în sfârșit
cafeaua în liniște
și țigara amețitoare cu marijuana
cumpărată la negru
cândva
niciodată nu m-am simțit mai bine ca azi
rezident în propria-mi viață
am fost de prea multe ori chiriaș în viețile altora
în case întotdeauna prea mici
pentru confortul sufletului meu
cu apucături aristocratice
orice s-ar spune
nicăieri nu-i mai bine decât în brațele sufletului tău
în tine însuți
la focul mocnit al gândului...
Стихи из этой категории
Icoană
locul de unde privesc lumea e cel mai înalt de pe pământ
de aici nu poți lăsa ochiul ambiguu să coboare asupra icoanei lui Crist
acesta e riscul sau șansa
nu știu
întrebarea e cine contemplă pe cine
din acest „lieu saint d'absence et de présent”
preexistent
care a însemnat la un moment dat
coagularea luminii într-un fulger încremenit
o schimbare sacrală la față
și atunci înțelegi că tu ești cel privit
nu cel care privește
un câine care își reprezintă prototipul celest după chip
contemplă alt câine după asemănare
de aici de unde privesc lumea
la o palmă de cer
ochiul ambiguu întâlnește gândul etern
într-un nod energetic al umbrei
.
obiectul sacral
desigur
o premerge…
Relativitate
nu știu dacă aveam neapărată nevoie de o lege a relativității
alăturarea cuvântelor „lege” și „relativitate”
îmi apare ca o contradicție în termeni
toate legile sunt
după câte știm
absolute
ceva „relativ” exprimă o incertitudine
(poate fi pus sub un semn de-ntrebare!)
Einstein profețise că nu există viteza mai mare decât cea a luminii
în mecanica Marelui Univers
mai târziu aflăm că neutrinii se pot mișcă mai repede decât lumina
mult mai repede
ba chiar pot face drumul înapoi
pot reveni
și termina cursa pe locul întâi
ei sunt efectul care precede cauza
un fel de mașină a timpului
tot Einstein afirmase că energia este egală cu masa
proporțional cu viteza luminii în vid
E = mc2
posibil
eu însă constat că raportul acesta se schimbă
direct proporțional cu avansarea în vârstă
la o masă mai mare nu-mi mai ajunge aceeași putere
să țin pasul cu lumina
încă un mit spulberat
la fel de bizară mi se pare problema cu spațiu
și timpul
privite ca un tot unitar
savanții ne spun că spațiul ne este accesibil
prin cele trei elemente alle unui romb
înălțime
lățime și lungime
numai că retina noastră reține doar două dintre ele
ignorând
în plus
adâncimea
care ar fi timpul
ceea ce ar explica o limită inadmisibilă a ființei umane
eu îmi reprezint timpul ca un vagon de tren
în care încap zece oameni
la prima stație urcă încă o sută
dar nu mai sunt locuri
spațiu
oricât s-ar îngrămădi cei o sută de oameni
în timp ce trenul se deplasează cu 100 km la oră
spre infinit
vagonul nu se curbează
ca în celebra teorie a relativității
aici lucrurile sunt mult mai clare
spațiul acesta e doar pentru zece oameni
și nu are nicio legătură cu timpul…
Avant garde
îmi place Omul Underground
acel boy band teribil al nopților dintre blocuri
cu piercinguri in nas
în buză
ras în cap
îmi plac piesele lui muzicale de tip hip-hop
vorbite
în do major
desenele lui rupestre-n graffiti
din ganguri
amintind de Cabala
n-are cum să nu-ți placă acest om al cavernelor
în variantă modernă
acultural
apolitic
areligios
aproape tragic
dezvoltând toate nevrozele obsesionale
cunoscute de Freud
în procesele sale de conștiință
încheiate mereu înaintea judecății de fond
cu moartea părților...
Jurnal
e surprinzător cât de multe pagini se pot aduna într-un jurnal intim
câte observații subtile poți consemna într-o zi
îți dai seama când jurnalul devine neîncăpător
și adaugi pagini
o zi
o pagină
după o vreme acestea îți invadează viața
nu mai încap între pereții coșcoviți ai luminii
îți rup oasele
umbli prin beznă încovoiat ca o trestie plângătoare
mai arunci din când în când câte o pagină
doar ca să-ți tragi respirația
fiindcă la capătul zilei trebuie să adaugi alta
la un moment dat teancul se oprește la cer
de care ai sprijinit scara cu un număr prestabilit de trepte
tot urcând se poate să scapi din mână stiloul
sau să cazi
se pot întâmpla multe
arareori îți ajunge un singur jurnal
într-o viață de om
cel mai adesea se-ntâmplă doar să-l începi
apoi să mori printre pagini…
La vie en rose
”...Des yeux qui font baisser les miens
Un rire qui se perd sur sa bouche
Voilà le portrait sans retouches
De l'homme auquel j'appartiens...”
Edith Piaf
.
nu am întrebat pe nimeni atunci
de ce toți bărbații îmbrăcați în fracuri
erau singuri
în orașul acela cu lumini roșii și femei languroase
la geamuri
.
și eu eram singur
în costumul meu bleumarin
cumpărat de la RoB Square Sainte-Croix de la Bretonnerie
75004 Paris
.
mă plimbam pe o stradă îngustă
poate chiar pe Chateau Rouge sau Barbes
nu mai știu
ce fericire e să nu te cunoască nimeni
.
să aluneci ca un fulg de zăpadă prin o mie de ochi
s-auzi aceleși murmur ”allez viens”
din o mie de guri
apoi să te topești într-o mie de palme
mirosind a Chanel Gabrielle
.
un iz puternic de săpun „Tesori d`oriente”
plutește în aer
nu mai e cale de întoarcere
îmi mai aprind o țigară Gauloises sau Gitanes
fără filtru
de care fumase cândva Jean-Paul Sartre
Camus și Gainsbourg
și-mi fac curaj
„ ce qui doit arriver, arrivera!
.
cum să-mi fi dat seama încă de-atunci
că Notre-Dame e pe moarte
.
acum
după noaptea aceasta „ de rêve”
nu-mi mai rămâne decât să mă arunc din Pont Garigliano
în Sena
sau să mă-mpușc în cap
în Place de la Concorde…
Meditații matinale
Adesea vedem dușmanii în lucruri,
Don Quijote îi văzuse în morile de vânt
care măcinau grâul în Consuegra,
pe unde trecuse și El Cid, mâncătorul de mauri,
erau duhurile rele din farmece,
uriașii din poveștile copilăriei cu cel puțin patru capete,
castelanii sângeroși și cavalerii rătăcitori din La Mancha,
exact ca acum,
unii spun că dau pensii bătrânilor
( în alte timpuri și locuri bătrânii era omorâți cu pietre,
aruncați din copaci sau lăsați să moară de foame!)
alții spun că nu mai sunt bani pentru aceștia,
statul de drept e ca strecurătoarea bunicii
( Dumnezeu s-o ierte!),
iar eu, poetul, Cavalerul Tristei Figuri,
fierb în suc propriu
la etajul cincisprezece.
Peste o sută de ani
dacă mă va mai găsi cineva
va zice că am murit din cauza caniculei...