Стихи из этой категории
Neobosite, aceste nave spațiale ale gândului
Chipul tău
tremurând în oglinda apei
mi-a rămas întipărit de-atunci pe retină
din când în când
inima aruncă răutăcioasă cu săgeți otrăvite
parcă le și aud înfigâdu-se-n lacrimi
(îți mai amintești cum ne întreceam
la aruncatul cu pietre
cum socoteam care piatră țopăie mai mult
deasupra apei
și cum pierzătorul rămânea întotdeauna dator
cu o jumătate de scoică?)
în urma pietrelor liniștea desenează și acum
cercuri concentrice
(n-ai uitat
cred
cum ne minunam ca în fața unui organism viu
ascuns în adâncuri
între două respirații
și ne apăsam înspăimântați cu podul palmelor
peste inimi!)
aud aievea în mine plescăitul lespezii care se duce la fund
cântecul răgușit al mierlei
piciorul tău desculț
risipindu-se voluptos în nisipul galben
(ți-i minte cum priveam cocorii
în mantiile lor albe
înveșmântați ca prinții
cu gâturile terminate în cer
cu pliscurile albastre
prinși în ritmuri nebune de samba
smulgând smocuri de iarbă
țâșnind grațios spre înalturi
făcându-și reverențe!)
parcă a fost ieri…
Neobosite, aceste nave spațiale ale gândului…
Să dai afară din casă un câine
singurul gest important în dimineața aceasta zgribulită
de noiembrie
este să-ți calci umbra pe coadă
să-njuri printre dinți toți sfinții cu atribuții în cuantica norilor
să-ți bagi picioarele în ea viață
în el serviciu
unde trebuie să semnezi neapărat condica
să răspunzi la același stupid
How are you men
care te scoate din minți
s-asculți conversațiile despre vreme
despre politică
pe-o vreme ca asta nu dai afară din casă un câine
nu poți ignora condiția câinelui de-a fi câine
cum să dai afară un câine
întreabă și șeful retoric
ridic din umeri
da
mă gândesc
nu-i corect să dai afară din casă un câine
pe o vreme ca asta
cu omul e altceva
fak you men
câinele însă e sfânt
e cel mai credincios prieten al omului
femeia pune întodeauna condiții
câinele te iubește necondiționat
latră
nici nu mai contează dacă are pureci
limbrici
dacă face pipi pe covorul turcesc din sufragerie
cu seherezada
n-avem noi reacții la alte rahaturi
precum statul de drept
diaspora
apropierea planetei Nibiru
suntem penibili…
Fractalii
Nu am nevoie de întreg Pământul,
dați-mi, vă rog, motivul geometric ideal,
un șir a lui lui Fibonacci, simplu și ușor ca vântul,
sintagma lui Mandelbrot , din latinescu ”frangere”,
( a sparge în fragmente!),
redenumit fractal.
.
În tot ce ne-nconjoară exist-o simetrie rece, un mister,
o succesiune de detalii care se repetă dup-o matrice absolută,
de la cristalele de gheață ale lui Fournier,
l-aripile de fluture sau frunza (urât mirositoare) de cucută
.
Tiparele acestea de alchimist ce caută argintu-n humă,
desprinse de origini în mod accidental,
sunt similare cu tiparul mumă
și pot oricând să se întoarcă în original,
urmând parc-o predestinare, un alogaritm universal.
.
Nu am nevoie de întreg Pământul,
dați-mi, vă rog, motivul geometric ideal,
un șir a lui lui Fibonacci, simplu și ușor ca vântul,
sintagma lui Mandelbrot , din latinescu ”frangere”,
( a sparge în fragmente!),
redenumit fractal.
În tot ce ne-nconjoară exist-o simetrie rece, un mister,
o succesiune de detalii care se repetă dup-o matrice absolută,
de la cristalele de gheață ale lui Fournier,
l-aripile de fluture sau frunza (urât mirositoare) de cucută
.
Tiparele acestea de alchimist ce caută argintu-n humă,
desprinse de origini în mod accidental,
sunt similare cu tiparul mumă
și pot oricând să se întoarcă în original,
urmând parc-o predestinare, un alogaritm universal...
Cercuri
nu mai am dureri să-mi dor nefericirea
m-am tot durut de când mă știu
acum ascult cum mă învăluie nemărginirea
și cum îmi strecură în suflet tot nisipul din pustiu
stăpân pe ochiul bolnav de întuneric
eternul cerc-și-aruncă-n zile tulburi lestul
lăsându-mă în centru altui cerc concentric
care include într-o parte lumea și în cealaltă, restul
fără dureri nu-mi pot cuprinde viața-n pagini,
nu-mi pot scrie de unul singur cronica prezentă,
rămân mereu un punct neînsemnat pe margini
pe care nu-l atinge niciodată vreo tangentă
cu ochi albaștri, cum mi-i a mea dorință,
( m-aș mulțumi chiar și cu nișie ochi căprui!),
când ești atât de mic, un punct de referință,
sfârșești precum Hamlet, a fi a nimănui
Femeia-i ca un drum de munte-n serpentine,
cu cât ajungi mai sus și tragi cu ochiu-n jos
cu-atât descoperi mai prezentă spirala ei în tine
care se-nchide, mai întâi,-n aortă și, mai apoi, în os
de-aceea-mi place mie cercul, această buclă magică, cursivă,
care există-n tot ce ne-nconjoară
un cerc este aceasta lume, destul de tristă și repetitivă,
un cerc e viața, moartea, totul, indiferent de scară...
Tonuri
am îndepărtat toate culorile complementare din viața mea
trăiesc numai în alb și negru
ascetic
în tonuri de gri
nici nu-ți închipui câte nuanțe ascunde acest amestec auster
câte emoții îți poate trezi monocromul speranței
neutru dureros al zilelor care trec
albul murdar al cerului
înserările dușmănoase ca niște maree de plumb
femeile îmbrăcate în negru
și totuși cât echilibru
n-ai să mă crezi că dorm într-un pat de cremene albă
când toate stelele de pe cer devin argintii
tu apari mereu în visele mele îmbrăcată într-o rochie gri
așa cum n-ai purtat niciodată
și-arunci cu fulgere
”foarte bine, trăiește-ți viața în alb și negru, eu nu pot!”
îmi zici și dispari pe o scară descrescătoare a luminii
într-o lume a umbrelor
acolo unde clapele albe și negre ale pianului răscolesc liniștea inimii..
.
Din volumul „Alb și negru”, aflat în lucru
Alt film
e neplăcut să vezi în jurul tău alte chipuri
alți oameni
să te întrebi atunci unde sunt ceilalți
de ce-ai rămas doar tu pe in***cenzure*** aceasta
de singurătate
ca un nefericit Robinson Crusoe
printr palmieri și plante exotice
nu înțelegi cum s-a putut să rămâi în urma timpului
într-o lume a coioților nemiloși
pitiți prin tufișuri
altădată acești lupi de prerie se aruncau cu dinții în botul cerbului
fugăreau leii
apărea câte un vultur imens
și sfâșia prada
știai un lucru
acum nu mai știi
regizorul vieții a schimbat peste noapte scenariu
a amestecat oamenii cu lupii
într-o distribuție hororr
în care oamenii devin lupi singuratici și se mănâncă-ntre ei
iar cerbii trăiesc veșnic…