Poveri
acum înțeleg cât de important este un punct de sprijin
în spațiu
Arhimede credea că poate da peste cap lumea
de pe Nibiru
în visul meu speram
ca și el
să pot îmblânzi
timpul
.
Of, Doamne
cât de rebel îmi apare în minte gândul acesta
și cât de neajutorat trupul
.
citesc în ochiul de vultur rănit
durerea surdă de a nu-și mai putea lua zborul
având înainte tot cerul
.
la ce bun piciorul său mort
.
nimeni nu știe cum e să fii și în același timp să nu fii
să gravitezi între tine și propria-ți neputință
ca un paranoic aflat într-o fază cronică
incurabilă
și să constați că nu merită
apoi să repeți ca Jean-Paul Sartre la capăt de drum: „am dat greș.”
.
fără să te bage în seamă nimeni
.
cum ați putea înțelege…

Стихи из этой категории
Premise
nu cred că există diferențe ireductibile
între oameni și lucruri
florile
ne spunea Nietzsche
au suflete ca și oamenii
în fapt
diferențele
apar din jocul de gleznă al minții
de care nu ne putem lipsi nici unii
nici alții
indiferent cum îi spunem
facem temple mai mari sau mai mici
după cât de mulți sau puțini sunt zeii
pe altarele cărora ne așezăm inimile
diminețile nu sunt mai frumoase decât nopțile
dacă excludem nuanțele
cuvintele cântăresc tot atât de mult sau puțin
cât trag la cântar vorbele
acum e aproape imposibil de spus
cine a precedat pe cine
nici nu mai interesează pe nimeni…
Adenalină
n-ai cum să nu vorbești despre acel echilibru fragil
la limită
al omului care merge cu tălpile goale pe cioburi de sticlă
artistul din mine ar putea reprezenta această imagine izbitoare
într-un tablou suprarealist cu accente pe culoarea verde a sângelui
neapărat verde
cunoscând spaima viscerală a ochiului la roșul aprins al hemoglobinei
și lipsa de reacție la verdele clorofilei
durerea îmi apare ca o problemă de percepție
în general se poate merge și pe tăciuni aprinși
pe sârmă
pe vârfuri de cuie
se poate chiar levita
cu ochii în buzunarele hainei
.
ca un șarpe hain care se târâie prin mlaștina cărnii
spaima-și-nfige dinții în călcâiul drumețului
n-ai cum să nu vorbești despre puterea minții yoghinului
în fața obedienței gândului
artistul din mine ar ilustra un tablou clinic al fricii
sub forma unei fiole din sticlă brună cu adrenalină limpede
în gura șarpelui
.
ici și colo pe aleile largi ale liniștii
inconștientul se plimbă cu mâinile în buzunare
n-ai cum să nu vorbești despre spaimele ancestrale
ale ființei
sedimentate în creier
artistul din mine ar picta tabloul omului cu amigdalele-n mână
sărind într-o prăpastie..
Ispite
nu-ți vine să crezi că exiști în afara memoriei tale
că joci un rol principal într-o piesă de teatru stradal
cu statui vivante
(asemenea orgoliilor noastre!)
nici vorbă să te regăsești în jocul acesta infantil
care atrage cel mult zâmbete
îți simți sufletul ruginit
scârțâind ca o ușă nedeschisă de mult
prins la mijloc
exclus
neavând la îndemână alt mijloc de comparație decât mintea
adică tot mintea
cea care afirmă și neagă în același timp
complicând totul
denaturând totul
cu ani în urmă
am văzut um om sărutând o piatră
„ aceasta e singura mea certitudine!”
mi-a răspuns
„fericit e cel care se poate feri de ispitele minții!”…
Mâna (parodie)
pe strada mea se pierd lucruri
tot felul de lucruri
o dată am găsit o mână de om
mișcătoare
râcâia cu degetele
cu unghiile
pământul
mai încolo un ciung
dirija netulburat traficul
într-o intersecție
și-am rămas fără grai
nu se întâmplă de multe ori
să întâlnești laolaltă cauza și efectul
nu mai spun că mâna de om
era vorbitoare
da
îi răspund
aș avea nevoie de-o mână de lucru la cules de cicoare
apoi m-am culcat
și-n vis m-am trezit cu ciungul
că-mi umple cu pietre fântâna
ce vrei, bre? îl întreb
dă-mi înapoi mâna!
Deșertăciune
unii încep cu sfârșitul poveștii
chestia asta cu viața și lumea este o mizerie
victima sărută mâna călăului
criminalul se întoarce la locul faptei
rupându-și hainele de pe dânsul
plângând în hohote
negustorii de carne vie
merg duminica la biserică
nebunii cu grupa de sânge AB(IV)
( grupa lui Isus Cristos!)
scăpați din ospicii
împart dreptatea în justiție
nimeni nu mai este interesat de mecanica lui Hook
cu privire la deformarea sau alungirea lucrurilor
în funcție de o forță elastică K
denumită constanta lui Kafka
de absurdul voluptos al vieții în care trăim
fără nicio logică
suntem singurele ființe care merg în două picioare
împotriva legilor gravitației
și nu este în regulă
nu este în regulă nici moartea
ca singura variabilă admisă în toate disciplinele existenței
presupoziția potrivit căreia legile materiei sunt inalterabile
nu au suport în timpul existenței noastre
totul e deșertăciune
cum spune eclesiastul
prefațând începutul poveștii…
Relativitate
nu știu dacă aveam neapărată nevoie de o lege a relativității
alăturarea cuvântelor „lege” și „relativitate”
îmi apare ca o contradicție în termeni
toate legile sunt
după câte știm
absolute
ceva „relativ” exprimă o incertitudine
(poate fi pus sub un semn de-ntrebare!)
Einstein profețise că nu există viteza mai mare decât cea a luminii
în mecanica Marelui Univers
mai târziu aflăm că neutrinii se pot mișcă mai repede decât lumina
mult mai repede
ba chiar pot face drumul înapoi
pot reveni
și termina cursa pe locul întâi
ei sunt efectul care precede cauza
un fel de mașină a timpului
tot Einstein afirmase că energia este egală cu masa
proporțional cu viteza luminii în vid
E = mc2
posibil
eu însă constat că raportul acesta se schimbă
direct proporțional cu avansarea în vârstă
la o masă mai mare nu-mi mai ajunge aceeași putere
să țin pasul cu lumina
încă un mit spulberat
la fel de bizară mi se pare problema cu spațiu
și timpul
privite ca un tot unitar
savanții ne spun că spațiul ne este accesibil
prin cele trei elemente alle unui romb
înălțime
lățime și lungime
numai că retina noastră reține doar două dintre ele
ignorând
în plus
adâncimea
care ar fi timpul
ceea ce ar explica o limită inadmisibilă a ființei umane
eu îmi reprezint timpul ca un vagon de tren
în care încap zece oameni
la prima stație urcă încă o sută
dar nu mai sunt locuri
spațiu
oricât s-ar îngrămădi cei o sută de oameni
în timp ce trenul se deplasează cu 100 km la oră
spre infinit
vagonul nu se curbează
ca în celebra teorie a relativității
aici lucrurile sunt mult mai clare
spațiul acesta e doar pentru zece oameni
și nu are nicio legătură cu timpul…