Simone, profesoara mea de dans

unele lucruri din viața mea sunt asociate cu alte lucruri
chipul docil și umil al duhovnicului meu
îmi amintește de Dumnezeu
nu am aroganța păcătosului de a pretinde că l-am văzut pe Acesta
nimeni nu l-a văzut pe Dumnezeu
dar numai așa mă pot raporta
la forța invizibilă a lPirouette
umii, controlată de cineva,
prin chipul umil al duhovnicului sau al Simonei, profesoara mea de dans,
care este un înger întrupat în femeie
păstrând același mister al mișcării cerești
nimic nu este mai frumos decât expresia bucuriei Simonei de a trăi
pe ritmurile celei de-a 5-a simfonii a lui Beethoven și a lui Dumnezeu
nu poți înțelege asta dacă nu ai văzut niciodată zborul maiestuos al unei lebede negre

care tulbură cu aripile ei negre cu nuanțe de gri cerul albastru

Simona lăsa întotdeauna impresia că nu atinge pământul

ea păstrează întregul univers în vârful degetelor de la picioare
într-o mișcare perfectă "Arabesque"
și este în perfectă armonie cu universul
zboară în „Pas de deux” cu viața
într-un „Adage” perfect, ea crește în har și eleganță, devine fluidă,
„Pirouette” o ajută să-și scuture părul printre stele
 își trăiește intens viața, „Allegro” ca un colibri
da, Simona, este cea mai înaltă expresie a umanității


Категория: Мысли

Все стихи автора: aurel_contu poezii.xyz Simone, profesoara mea de dans

Дата публикации: 21 ноября 2019

Просмотры: 413

Авторизуйтесь и комментируйте!

Стихи из этой категории

Să fiu...

Uşor s-adie vîntul,
Văzînd cum apa trece
Amar îmi este gîndul
Iar azi, nu mai fi rece.

Cu drag să mă aştepte
Ca să mă pierd adesea
În zbor, dar ca un peşte
A fost şi nu e vestea.

Să uit de alte gînduri,
Şi doar prin amintiri
Fiind un simplu nimeni
O rază din lumini.

Еще ...

Toamna...

Plouă mărunt pe pămînt,
Frunzele aurii de pe crengi se desprind.
Afara se-aude un vuiet de vînt, 
Trist, pe fereastră privesc, copleșit de un gînd...

 

Soarele nu mai lucește acum,
Iarba verde se transformă în scrum.
Norii negri se adună pe cer,
Natura e nudă, animalele pier.

 

Copilașii nu mai aleargă pe drum,
Aerul pur se îmbibă cu fum.
Totul e mort, adormit, amorțit,
De veșmintele sale pămîntul s-a despărțit...

Еще ...

Alb

încă te văd

 

te aud

 

te simt

încerc să-ți spun telepatic toate acestea

în lipsa cuvintelor

buzelor

corzilor vocale

e inutil să stingi lumina

să-nchizi geamurile

s-amesteci culorile Soarelui

cu albastrul infinit al cerului

pe aceeași pânza albă a zilei

sufletul meu atârnă de inima ta neagră

ca un strugure

ai grijă

asigură-te când schimbi direcția de mers

ca să nu rămâi singură

așa cum m-am trezit eu  însumi într-o dimineață somnoroasă de Mai

îmbrăcată în doliu

cineva îmi pusese mâinile și picioarele în lanțuri de argint

și mă închisese în mine

singur

 între două bătăi de inimă neterminate

 de atunci  în cartierul acesta toate luminile-s stinse

semafoarele au încremenit pe roșu

e foarte riscant să treci strada de pe-o inimă pe alta

se aud și acum sirenele ambulanțelor care fură copii

și adună noaptea morții din intersecții

mai bine-ai lua-o spre zorii zilei de mâine pe jos

vei ști că te-aștept după lumina gălbuie a vieții

din fereastră

pe care… am lăsat-o aprinsă.

Еще ...

Reverii

mătușa mea Dominique din copilărie

umbla cât era ziua de mare

îmbrăcată într-o rochie albă

cu dantele și strasuri

 la fel de tânără ca acum douăzeci-treizeci de ani

când plecase de nebună în Franța

și când își schimbase numele de fată

în Corbiau

după soț

apoi făcuse calea întoarsă

de-atunci rătăcise ca o fantomă pe străzi

răspunzând la saluturi cu „bonjour”

sau „bonsoir”

ori intra la „Christine”

pe vreme de ploaie

pentru o cafea „Carte Noire”

(neapărat Carte Noire și-un cub de ciocolată „Merci”)

.

îi spuneam  „mătușa Dominique” fiindcă era mătușa mea

din partea tatei

adeseori îi duceam sacoșa cu două franzele și două oase de ros

pentru câine

o pocitanie

îmi era frică s-o privesc în ochi

cum făcea unchiul Virgil

fratele ei vitreg

tata le lăsase moștenire casa de vacanță și-o colecție de rochii

albe

pezevenghiul

câte o rochie de mireasă pentru fiecare iubită

(mai puțin a mamei!)

câteodată

când eram prin preajmă

mă chema s-o deschei la nasturii din spate

și eu eram fericit

și-mi ziceam în gând că așa trebuia să fi arătat femeia fatală

.

in living se afla un acvariu imens

cu pești viu colorați

de care Dominique  era foarte mândră

iar eu muream să-i privesc prin geamul de-afară

ca țâncii din clasa întâia primară

mă încântau peștii labirint în nuanțe miraculoase de roșu-albastru

peștii curcubeu înveliți în toate culorile spectrului optic

cei discus și peștele înger

carasul auriu

peștele clovn sau siamezul albastru

aburea geamul în răsuflarea mea caldă

îmi tăiau respirația...

.

parcă o văd și acum îmbrăcată în rochia ei albă

cu dantelă și strasuri

cu rucsăcelul din piele de capră

în spate

un adevărat cuib de miracole

din care scotea mereu câte un baton de ciocolată

câte o bomboană de mentă

jeleuri gumate la pungă

cubulețe de halva din floarea soarelui

cu cacao

turtă dulce

chocofresh kinder

îi râdeau ochii

cum aș putea s-o uit...

Еще ...

Mirare

M-am născut dintr-o piatră însuflețită,

o piatră cu inimă,

am crescut într-o inimă de piatră,

am fost copilul pietrei,

ceva între om și piatră,

într-o zi m-am trezit speriat

în fața Soarelui,

mi-am auzit respirația,

pe care n-o mai auzisem în piatră,

am văzut stelele atârnate de cer,

norii,

m-am aplecat deasupra primului izvor

și m-am privit în ochi

îndelung,

neștiind de unde să mă iau,

din ce Univers,

din ce piatră,

undeva deasupra

auzeam

ca prin vis

un cântec de leagăn

nepământesc

și-atunci am înțeles că nu eram singur

Еще ...

Pe veci aproape

Drumul meu e asemeni metalului ros,
Asemeni fierului tocit de bătaie,
O muzică trecută prin tot ce a fost
Si scrisă în grabă pe-o ultimă foaie.

Casa mea e în mijloc de pădure,
Asemeni cuibului construit în frunzani-
Să poată veni mama la mine,
Chiar dacă vor trece o mie de ani.

Să bată la ușă cu vântul de-afară
Si crengile mele, încet, să deschidă.
Să bem ceai cu lămâi ca odinioară
Si la plecare să mă cuprindă.

Să vină tata din ierbi și izvoare,
Să bată la ușă prin murmur adânc
Si frunzele mele să-i pun la picioare,
Iar când se va duce, în taină să plâng.

Să-mi vii și tu mai târziu de pe stele
Si să cobori de sclipire în noapte
Cu raza ce cade grăbită din ele,
Pentru a-mi fi peste veacuri aproape.

Еще ...