State of flow
defectele omenești n-au remediu
un car de flori răsturat în mijlocul drumului
în noroi
nu ascunde imperfecțiunea Creației
sângele păsării împușcate e ca un cuțit
înfipt în inimă
trebuie să ai toate defectele fiarei
să împuști o pasăre
să strivești sub tocul pantofului un greiere
care cântă
să-ți umpli buzunarele de la haină cu pietre
și să arunci după primul fluture
pare ireal când vezi ghiocelul
deasupra zăpezii
într-un un gest aproape rușinat
de smerenie
cerșind parcă iertare pentru toate defectele lumii…
Стихи из этой категории
Cântec de sirenă
E greu să definesc acest sentiment misterios de dragoste
față de lucruri și oameni
probabil pentru că nu putem trăi unii fără de alții
dar parcă mai e ceva în plus
inima
care operează cu alte unități de măsură
ascunse la Facere
precum frumusețea
armonia
intuiția fără cusur
lumea văzută de spirt fără inimă e cât un grăunte
omul care e modelul perfect pentru toate cele ce sunt
trebuie să cântărească faptele vieți
natura
Universul în toată splendoarea lui
dincolo de puterea de cuprindere a ochiului
cu inima
în unități de simțire lambda
un amestec ideal de suflet și inimă
care întreține la parametrii normali ai vieții
arderea…
Cronici de epocă
singura certitudine este biletul tău
de pe noptiera
scriai că pleci să-ți cauți drumul
de-atunci torn incontinu apă la rădăcina gândului
așteptând să răsară un firicel de speranță
n-a avut niciun sens să pleci din viața mea
pe ușa din dos a iubirii
lăsându-mă să trăiesc fără inimă
fără memorie
într-un corp mort
s-au ofilit și magnoliile albe
în glastră
care trăiau ca și mine
din dragoste
n-a mai rămas în urmă decât ruinele amintirii
învăluite în valuri de fum și flăcări mocnite
ca după un război fratricid
necâștigat de nimeni…
.
singura certitudine este biletul tău de adio
pe care ai lăsat să picure din întâmplare
o lacrimă…
Gindul indepartat
Departe de mine gindul
Aproape gindul de voi,
Voi cerne cuvinte nepline
In liniste fara razboi.
Privire torentiala
mincini sculptate in vis
Voi vreti sa atingeti luna
Dar cerul deja sa stins.
Si sa strecurat multimea
Gaseste doar umbra ta,
Departe de mine gindul
Eu totusi voi astepta.
Suspin
și-n dimineața aceasta au mai murit trei oameni
cine naiba o fi plantat copacii ăia pe marginea drumului
văzusem femeia de douăzeci de ani sângerând ca un porc înjunghiat în inimă
cu pieptul sfârtecat și picioarele retezate din șolduri
nici nu apucase să-și reprime ultimul zâmbet
să-și ia rămas bun de la cei doi prieteni de pe bancheta din spate
să urle
încremenise în propria- i durere
fără să-i mai pese de privirile tâmpe ale curioșilor
părea împăcată cu gândul că nu-și mai aparține
că nu mai putea spune „nu” la ce va urma
morgă
ritualuri prostești
plânsete
Soarele agoniza undeva la linia orizontului
împroșcând răsăritul cu sânge
orbecăiam printr-o lume a umbrelor
alături de oameni fără chipuri și corpuri
nu zărisem încă sufletul femeii înălțându-se la cer
doar mașinile morții treceau zgomotos pe alături
cu luminile de avarii înfipte în inima zilei...
Soluții
deschizi larg geamul dinspre strada pustie
privești în gol
sigur te-ntrebi ce rost mai are acest drum
neumblat de nimeni
îți ștergi urmele mâinii de pe fereastră
ca să-ți ascunzi nerăbdarea
adesea aprinzi o lumânare în geam
încercând să îndepărtezi noaptea parșivă
cuibărită-ntre noi
nu știi că drumul acesta e ca Fata Morgană
o iluzie
mai bine ai stinge lumânarea
nu cred că voi ajunge în timpul vieților noastre
de unde-am plecat
păstrează-mi totuși o cupă de dulceață
din cireșe amare
să-mi dreg sufletul de arșița voluptoasă a infinitului…
Meditații matinale
Adesea vedem dușmanii în lucruri,
Don Quijote îi văzuse în morile de vânt
care măcinau grâul în Consuegra,
pe unde trecuse și El Cid, mâncătorul de mauri,
erau duhurile rele din farmece,
uriașii din poveștile copilăriei cu cel puțin patru capete,
castelanii sângeroși și cavalerii rătăcitori din La Mancha,
exact ca acum,
unii spun că dau pensii bătrânilor
( în alte timpuri și locuri bătrânii era omorâți cu pietre,
aruncați din copaci sau lăsați să moară de foame!)
alții spun că nu mai sunt bani pentru aceștia,
statul de drept e ca strecurătoarea bunicii
( Dumnezeu s-o ierte!),
iar eu, poetul, Cavalerul Tristei Figuri,
fierb în suc propriu
la etajul cincisprezece.
Peste o sută de ani
dacă mă va mai găsi cineva
va zice că am murit din cauza caniculei...