Tabieturi

nu cred că-i bine să forțezi dialectica

dinăuntru lucrurilor

să accentuiezi contradicțiile din sânul

materiei      

interacțiunile ei

să vezi în locul Saharei

imensa jungla a Amazonului

sau în locul amantului reginei Marii Britanii

de acum o sută de ani

pe Oliver Cromwell

de la mijlocul secolului XV

acțiunea omului

în general

ține de metafizică

de o cuantica misterioasă a instinctului

definită științific constanta lui Plank

sau neștiințific

pulsație

precum cea a vecinului meu de la etajul unsprezece

care-și ceartă nevasta în anumite faze ale nopții

într-o succesiune dizarmonică de țipăte

exprimată în radiani

și acțiunea propriu-zisă

rezultanta cinetică

măsurabilă în joule pe secundă

constanta lui Plank  fiind

desigur

aceeași nefericită marcă de whisky…

de la o vreme începi să simți ferocitatea cuvintelor

pe o scară a durității Mohs de la unu la zece

cuvintele sunt pe locul unsprezece

ele pot zgâria deopotrivă diamantul

și  inima

pot face ravagii în creier sau în suflet

cu ani în urmă cineva îmi spusese să am grijă la tăișul cuvintelor

ascuțit de piatra abrazivă a urii

la faptul că unele sunt mai puțin penetrante decât altele

precum cuvintele de gips

care rănesc

mie-mi plac cuvintele înșelătoare

înveșmântate în roșu sângeriu al rubinului

care te omoară frumos

toată viața am cultivat Grădina Cuvântului

am udat fiecare cuvânt răsărit cu dragoste

așteptând dragoste

uneori în zadar

cuvintele ca și oamenii au memorie scurtă

adesea se întorc împotriva grădinarului cu veninul viperei

iar mușcătura lor devine letală

se amestecă aiuritor cu ipocrizia omului

cu indiferența criminală a lumii

deschizând  drumuri de neumblat

iluziei…

n-aș zice că ochiul mă ajută prea mult

ca să fiu sincer

îl simt cum se împleticește-n singurătatea clipei

descumpănit

pentru cineva care a văzut și reflectat totul

nu mai există emoție

spirala descrescătoare a vieții

accentuează sentimentul  acela obositor

de déjà vu

lehamitea

unele lucruri revin obositor în prim plan

și se suprapun peste altele

în același spectacol stand-up comedy

de prost gust

jucat prima dată la Facere

cum aș putea să nu înțeleg exasperarea ochiului

îngenuncheat în el însuși…

Trecind ades prin apa
Tu nu mai esti fricos
Sa mergi fara ca-n urma 
Sa-ti fie capul jos.

Azi nu mai am durere
Sau poate m-am deprins
Sa sufar in tacere !!
S-adorm cu focul stins.

Sa crezi ca si la tine
In drumul ce-ai parcurs
Ca orice intrebare ...
Sa ai al tau raspuns.

Sa nu-ti mai fie frica
De nestiut, de-apus
Sa simti cu dreptul, raza
Sa tinzi catre ajuns.

Fiind a ta si luna
Si norul cel din zare
Unde si valul, marea
Va fi in nepasare.

De greu sa nu te sperii
Atunci cind te apasa
A-i tai sa fie zorii
Si lacrimile-a tale.

lucrurile din viața mea îmi succed vieții

la naștere m-am treazit într-o cameră goală

 proaspăt zugrăvită în alb

îmi aveam doar gândul cu dinții de lapte

prieten

și ochii

în care se răsfrângeau tot felul de forme ciudate

precum focul

„ia mâna de-acolo că te arzi!”

îmi striga mama

iar eu descopeream înțelesul verbului „ a arde”

în durere

așa am învățat până la urmă toate verbele

substantivele

chiar și adjectivele

nu mi-a mai trebuit decât să descopăr rostul ascuns al lucrurilor

într-o nevoie febrilă de cunoștere

denumită iubire

ceva ce se aseamănă cu accelerarea bătăilor inimii

aparent fără niciun motiv

ca și în dragoste

de altfel

dar că lucru acesta trebuie să-l descoperi și să ți-l explici

singur…