DOLIU în ţară. A murit scriitorul Ion Moraru, unul dintre protagoniștii piesei Dosarele Siberiei (FOTO)

poezii.xyz DOLIU în ţară. A murit scriitorul Ion Moraru, unul dintre protagoniștii piesei Dosarele Siberiei (FOTO)

Scriitorul Ion Moraru s-a stins din viaţă, în această noapte, la vârsta de 90 de ani. 

Ion Moraru s-a născut în satul Mîndîc, raionul Drochia. Este un scriitor și activist anticomunist moldovean, unul din fondatorii grupului antisovietic Sabia Dreptății și a fost prizonier politic în Uniunea Sovietică.

Ion Moraru este unul dintre protagoniștii piesei "Dosarele Siberiei", un luptător pentru libertatea și demnitatea românilor din Basarabia, un martor ocular al atrocităților Războiului al II-lea Mondial și un supraviețuitor al lagărelor staliniste din Siberia.

Recent, pe 5 octombrie, Ion Moraru a fost vizitat de Ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță.

"Am avut acel sentiment unic că mă întâlnesc cu ISTORIA. Am întâlnit un OM, cu o inima mare şi minte lucidă, cult și educat, cu o memorie excepțională, în stare să deapene povești fascinante despre trecut, să recite poezii din George Coșbuc și Esenin și care în pofida atrocităților prin care a trecut - temnița grea, foamete, frig, spaima morții din mâna de cărbune în care a rămas îngropat de viu și multe, multe altele, cu credință în Dumnezeu, înțelepciune şi iubire i-a iertat pe toți și este până la 90 de ani senin în suflet și luminat în gând. Ion Moraru este unul dintre protagonistii piesei de teatru Dosarele Siberiei, pusă magistral în scenă de Teatrul Naţional Mihai Eminescu din Chişinău. Mi-a spus că acele povești trebuie să fie spuse și cunoscute de toți, însă ei - deportații care au supraviețuit - nu au nevoie de răzbunare. M-a rugat ca atunci când ajung în România să sărut pământul Țării și pentru Dumnealui, care acum e bătrân și neputincios. Arareori am avut prilejul să cunoasc astfel de Oameni, adevarate enciclopedii vii ale istoriei noastre recente - cu rănile dragostei de neam încă nevindecate, demni și mândri, sensibili și înțelepți", a declarat atunci Daniel Ioniță.


Preluat de la: Publika.md
Опубликовано 9 октября 2019

Случайные публикации :)

Безымянный

Акустика в ушах, бессмысленные звуки.
Два дня подряд лежу в цепях, теряя твои руки.
Я не знаю как сказать и стоит ли вообще. 
Тебя ведь не вернуть назад...
два дня как не вернуть уже.

Еще ...

Matematica pina la zece

Notiuni si teoreme - e comoara cartii
De probleme ecuatii n-au scapat nici altii
Toti invata , calculeaza - asta e scaparea
Matematica-i stiinta ce-o cunoaste fiecare

Primitive ,  integrale - zau ca  ma  doboara
Am sa le invat pe toate ca sa ajung om mare
Drepte , arii , polinoame- imi vor trebui
Studiindu - le pe toate - invatat voi fi

Unu - is  destept si mare
Doi – nu-mi place scoala
Printre-obiecte preferate
Cinci-e si matematica

Patru-e patrat perfect
Sase - i  nota  mica
Sapte-zile-i saptamina
Da -matematica e zina

Opt-problemele rezolv
Noua-cit ai zice -peste
Trei - minutele calculez
Si invat pe nota –zece.

Еще ...

Visul

Era o zi cu soare-afară

Cînd prima dată te-am văzut.

Am tresărit,te privesc iară,

Dar nu mai ești,ai dispărut.

 

A mai trecut un timp de-atunci

Și iată că te-am regăsit,

N-oi folosi cuvinte lungi

Dar vreau să-ți zic acum ce simt.

 

Deja cînd ești în fața mea

Nu îți mai spun nici un cuvînt.

Te rog,de-acum nu mai pleca

Că-ți zic ce simt,în gînd.

 

Și-a mai trecut un timp deja,

Am devenit prieteni buni.

Cred că nu voi mai tăcea

Ce vreau să-ți spun,îți spun.

 

În seara asta fermecată

Cînd cerul parcă e aprins,

Și cînd îți spun totul deodată

Mă simțeam ca într-un vis.

 

Credeam că totul se termină

Și visul nu mai este vis.

Tu te apropii brusc de mine

M-ai sărutat și m-ai cuprins.

 

Era clipa așteptată

Pe care noaptea o visam.

Sunt fericit ca niciodată,

Că pe tine acum te am.

Еще ...

Exuberanță

Întâlnirile mele cu diminețile  iernii

 

mă entuziasmează la nebunie

 

așa sunt eu

mă bucură primul fulg de zăpadă sfios

care mi se topește pe tâmplă

ador răsuflarea tăioasă a vântului

țurțurii de pe streșina casei

albul zăpezii și a fumului de la țevile de eșapament

adesea mă dau fără să mă vadă nimeni

pe gheață

lăsând deoparte sobrietatea scorțoasă

a poetului

mângâi steluțele argintii de pe ferestre

cu buzele

în timp ce pisica își schimbă culcușul din pod

la gura sobei

chiar și mașinile sunt parcă un pic mai umane

pe șosele acestea ca niște coli uriașe de hârtie

n-ai cum să nu-ți lași sufletul  moleșit de căldurile verii

să zburde printre munții împodobiți de omături

unde ecoul se sparge în mii de bucăți și nu se mai întoarce

GPS-ul îmi spune să fac la stânga

deși nu mai văd nicio urmă de drum

fac stânga, totuși,

spre cer

 

și simt cum îmi cresc aripile...

Еще ...

Trecutul

Da aş spune, şi n-aş vrea, să-mi opresc privirea.
În divina ei splendoare, să ador culoarea.
Amintindu-mi deseori, care a fost lumina,
Şi doar gîndul ce-a rămas, îmi rupe amintirea.

Еще ...

PE VALURI...

AM PLÂNS, AM RÂS ÎNTR-UN UNGER DE IERNI PIERDUTE
PE VALURILE UNUI RÂU DE NUFERI
CĂCI TOTUL FOSTA CA UN JOC
SI TU RÂDEAI ÎN SÂNUL VREMII
DE PARCĂ AR FI PARIU DE DOI...

Еще ...