Eminescu în italiană. Un volum de versuri ale poetului a fost lansat la Chişinău

poezii.xyz Eminescu în italiană. Un volum de versuri ale poetului a fost lansat la Chişinău

La Biblioteca municipală ”B. P. Hasdeu” a fost lansată astăzi cartea bilingvă  (în română și italiană) „Arborele Poeziei / L’Albero della Poesia” cu lirica lui Mihai Eminescu, relatează MOLDPRES.

Cartea cuprinde 240 de pagini și este însoțită de o recenzie semnată de cunoscutul eminescolog, academicianul Mihai Cimpoi. Volumul a fost editat cu contribuția Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.

Prezentă la eveniment, Ambasadorul Italiei în R. Moldova, Valeria Biagiotti a remarcat că această apariție editorială, alături de celelalte realizate de Varvara-Valentina Corcodel și de către alți traducători, va contribui la o mai bună cunoaștere reciprocă și la o apropiere tot mai aprofundată dintre culturile țărilor noastre.

”Tabloul acestei receptări italiene a lui Eminescu este foarte complex și bogat. În Italia au mai apărut traduceri din opera lui Mihai Eminescu, precum și două monografii consacrate creației poetului. Avem un tablou impunător. Până în prezent, Eminescu a fost tradus în 87 de limbi în 250 de țări”, a subliniat moderatorul Mihai Cimpoi, academician.

Antologia include versuri de Mihai Eminescu şi poezii de Veronica Micle dedicate poetului. Acestea au fost traduse în limba italiană de Varvara-Valentina Corcodel. Coperta lucrării a fost realizată de Nicolae Guțu, artist plastic din București, informează moldpres.

În cadrul evenimentului, elevi de la Liceul ”Dante Alighieri”  au prezentat un recital de versuri de Mihai Eminescu în limba italiană.


Preluat de la: Publika.md
Опубликовано 16 ноября 2018

Случайные публикации :)

Nu am atitea lacrimi

Nu am atitea lacrimi

Sa pling pe viata ce-o traiesc

Nu am atitea ginduri

Ca la tot sa ma gindesc

 

 

Nu am atitea zile traite

Ca restul sa arunc pe vint

Nu am atitea amintiri placute

Ca sa zimbesc atunci cind pling

 

 

Nu am atitea vise-n somul meu

Sa pot trai adinc in ele

Nu am atitea clipe fara numar

Ca sa uit de timpurile grele.

 

 

Nu am atita rabdare

Ca sa ajung la ziua de mîine

Nu am atita loc in suflet

Sa incapa toata durerea-n mine

 

 

Nu am atitea idei in cap

Ca sa stiu cum sa mai fiu

Nu am atita putere-n mine 

Sa ma vad mort in secriu

 

 

Nu am nimic ce pot sa las

Ce am putut de-am am lasat

Am lasat o viata si o amintire

Si o poveste ce nu s-a terminat

Еще ...

Ferestre sparte

n-am niciun chef să mă întorc acasă

nici nu mai știu dacă este casa mea

de când mi-ai aruncat cu pietre în ferestrele

sufletului

vin tot mai rar

nu m-am risipit niciodată în atâta albastru

de cer

printre atâtea păsări nocturne

și pereți translucizi

penetrați doar de liniște

într-atât încât să mă pierd de mine însumi

s-a întâmplat acum

mereu însă mi-a fost teamă de clipa aceasta

uneori mă-ntrebam ce s-ar întâmpla

dacă s-ar prăbuși Soarele

luna

stelele

peste noi

nu credeam că există ceva mai rău decât Apocalipsa

a trebuit să pleci tu ca să înțeleg că sunt lucruri și mai rele

într-un suflet de om

în mintea acestuia

de care stă agățat tot Universul

dar a fost prea târziu

nu te-am mai regăsit în oglinda luminoasă a amintirii

în locul meu aparea o iederă

înverzând un zid igrasios al disperării

cineva dinăuntru îmi striga

„ sparge oglinda

poate mai găsești ceva printre cioburi!”

Еще ...

Nu esti al meu

Din nou eu stau si ma gindesc

La viata care trece

Si de durere.. eu fumez

Tigara iar se stinge...

Trec zile-ntregi ..

Trec nopti fara odihna

Tu iarasi pleci 

Si-mi spui ca o sa treaca...

EA iar te chiama 

Tu iar ma lasi pe mine

Te duci la EA grabit

Si-mi spui ca vorbim miine...

Si iar ma pun pe asteptat

Si sufletul ma doare

Dar .. eu asa am acceptat

Inghit lacrimi amare...

E o femeie..e sotia ta

Eu sint doar o amanta

Cu Ea tu iti traiesti viata

Cu mine te vezi citeodata..

Tu miai propus sa fim iubiti

Ca ai familie..copii

Dar am ajuns indragostiti

Si facem nebunii...

Si iarasi trebuie sa pleci

EA iar te chiama acasa

Eu iar ramin sa ma gindesc

De cine tie-ti pasa....

Ea-i mama la ai tai copii

Eu ..doar o simpla fata

Ei iar te-asteapta ca sa vii

Si eu ramin indurerata...

Еще ...

Concluzii

Încă mai simt umezeala londoneză în oase,

Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a rămas undeva în urmă

cu miriapodele și coleoperele lui dizgrațioase

mișunând peste tot,                                

cu miliardele lui de melci mucilaginoși, păianjeni vampiri și larve,

încă mai cred că bătrânul Albion seamănă tot mai mult cu o mlaștină,

nicăieri n-am văzut mai multe cărămizi și blocuri de piatră

disimulate în biserici, case, pub-uri, ferme, garduri,

trase la indigo,

în castele medievale împrejmuite de ziduri înalte și apă

( din care doar crocodilii lipsesc!),

în megalitice catedrale, fără cruci sau icoane…

Prima senzație este de prăbușire în timp,

în Ev Mediu,

printre inși zgrunțuroși, încremeniți în tipare,

cei mai mulți ridică din umeri când îi întrebi de Shakespeare,

unii  scriu cu mâna stângă, de-a-ndărătelea,

alții beau wischy și-ți povestesc despre strămoși lor cuceritori,

(despre cum aceștia deveniseră  stăpâni  de sclavi în Indii!),

pe M1 se oprește circulația jumătate de zi să treacă o rață

urmată de douăsprezece rățuști crăcănate,

la naiba, aici totu-i pe dos, se trăiește mecanic, prin repetiție,

mașinile au volanul pe dreapta și circulă pe dreapta,

mâncarea are gust de pământ putred și pește

chiriile sunt mari

cuvântul cel mai des folosit este „abuz”,

cu  o mie de înțelesuri,

și desigur, my queen,

fără nicio logică….

Еще ...

Schizofrenie

Un an deja sunt singur, un an plin de trecut,

Înadușit de gînduri, de’un chip necunoscut.

În geam străbate luna, și chipul cel de dor,

El îmi apare’ntruna, șimi spune c-o să mor.

 

Si fața i se schimbă, în fiecare noapte,

Si-n fiecare noapte iar mă înnec în șoapte.

Cuvintele-i sunt pline, de jale și de dor,

Si-n fiecare noapte, iar spune c-o să mor.

 

Au mai ramas trei zile, și atunci o să’nțeleg,

O să îl iau cu mine, de mine o să-l leg.

O să îl țin aproape,  pe malul lin de mare,

Si printre mii de șoapte, o să îl văd cum moare.

 

O să-l cuprindă marea, în valuri o să-l ea,

O să-l ridice-n ceruri, o să îl facă stea.

Si fiecare noapte, pe cer cu nici un nor,

O să apară steaua, să-mi spuna c-o să mor. 

Еще ...

Sa bata

As vrea sa plec , ramii
Sa nu mai fiu copil
Sa fiu strain , cu zori
Sa ma despart fragil.

Sa las al tau sarut
Ca in aceasta noapte
Asa  cum la-nceput
Plingeam eu, si soapte.

Sa bata inima
Si in al tau sarut
Ades m-oi cufunda
Sa stii ca am crezut.

Еще ...