Legendarul compozitor italian Ennio Morricone a împlinit 90 de ani

poezii.xyz Legendarul compozitor italian Ennio Morricone a împlinit 90 de ani

Legendarul compozitor italian Ennio Morricone a împlinit sâmbătă 90 de ani, având în spate o carieră prolifică de-a lungul căreia a compus coloanele sonore ale unor filme clasice, precum cunoscutele 'spaghetti western' ale lui Sergio Leone, relatează EFE, potrivit agerpres.ro.

În Italia se succed felicitările la adresa marelui compozitor iar autorităţile au prevăzută pentru luni cu acest prilej prezentarea la Roma a cărţii 'Ennio, un maestro',în care Morricone şi prietenul său regizorul Giuseppe Tornatore vorbesc despre respectivele lor cariere.

Alberto Bonisoli, ministrul italian al culturii, l-a felicitat pe maestru pentru împlinirea acestui frumoase vârste şi pentru "compoziţiile sale capabile să contagieze şi să cucerească toate generaţiile".

Morricone s-a născut la Roma, la 10 noiembrie 1928, şi a studiat la Conservatorul din Santa Cecilia, până la completarea în 1946 a studiilor de trompetă, instrument la care cânta şi tatăl său, şi la primirea în 1954 a diplomei în Compoziţie.

Primele sale compoziţii datează de la sfârşitul anilor 1950, în timp ce saltul său la cea de-a Şaptea Artă s-a produs în 1961, cu coloana sonoră pentru 'Il Federale', de Luciano Salce.

El devine însă celebru pe plan mondial datorită muzicii compuse pentru filmele prietenului său Sergio Leone.

Pentru maestrul filmelor 'spaghetti western', Morricone a compus piese memorabile în filmele 'Per un pugno di dollari' (1964), 'Il buono, il brutto e il cattivo' (1966), 'C'era una volta il The West' (1968), sau 'Giu la testa' (1971).

Începând cu anii 60, Morricone a compus muzica pentru peste 450 de filme de toate genurile, devenind unul dintre autorii cei mai versatili şi mai recunoscuţi din lume.

Unele din creaţiile sale cele mai cunoscute sunt coloanele sonore pentru 'Nuovo Cinema Paradiso' (1988) de Giuseppe Tornatore, 'Novecento' (1976), capodopera lui Bernardo Bertoluccio, sau mai recent pentru 'The Mission' (1986).

Morricone a colaborat cu cei mai prestigioşi regizori, precum Brian de Palma, Lina Wertmuller, Roman Polanski, Warren Beatty, Oliver Stone, sau cineaştii spanioli Luis Buńuel, în 'Léonor' (1975) şi Pedro Almodóvar, în 'Atame' (1990).

În 2016, el a câştigat premiul Oscar pentru coloana sonoră a westernului 'The Hateful Eight' (2015), al lui Quentin Tarantino, pentru care a fost recompensat, de asemenea, cu un Glob de Aur şi un premiu Bafta.

În ultimii ani, marele maestru italian a realizat mai multe concerte internaţionale, în cadrul unui turneu cu care a străbătut jumătate de mapamond, iar în 2015 a oferit un recital papei Francisc, pentru a marca 200 de ani de la refondarea iezuiţilor.


Preluat de la: Publika.md
Опубликовано 10 ноября 2018

Случайные публикации :)

Cu Toții

Despre viața mult sa scris

Dar nu stim cum sa trăim

Moartea, fiind caderea din abis

O idolatrizăm ilegitim

 

Cu toții visăm

Dar tot nu stim ce ne dorim

Cu totii sperăm

In timp ce murim

 

Cu toții stim

Dar tot nu si cum sa te exprimi

Cu toții iubim

Dar din singurătate murim

 

Cu toții ascultăm

Dar nimeni nu intelege

Cu toții aven probleme

Dar nu stim sa le rezolvăm

 

Despre fericire mult sa scris

Dar nici nu stim cum arată

Si multe s-au rescris

Fericirea, nu poate fi cumpărată 

Еще ...

o clipa....

O clipa... si privirea ma-ntepat

priveam in ochii lui cu disperare,

eu una tot credeam ca am uitat,

Incit nici amintirea sanse na-re.

 

Dar nu,Eu na-m uitat,il mai Iubesc..

Si-as vrea sa trec prin viata din-nainte.

Sa pot ca in trecut sa ii zimbesc,

Sa-l simt ,si el la fel sa ma mai simte.

 

Dar s-a pierdut tot ceea ce tineam

Cu pumnii strinsi de teama de-a nu pierde,

Noi am strivit tot ceea ce aveam

si pina azi nu cred ca-si putea crede.

 

Ei fie-asa eu nu dau capu-n jos,

Eu merg asa cum pot dar inainte,

si chiar de totul na-r avea folos,

Si chiar de nu-l mai simt si nu ma simte..

 

Inseamna ca n-a fost cu-adevarat,

Inseamna ca n-a fost al meu sa fie.

As vrea sa uit cu sufletul curat,

Caci Dragostea la mine-o sa mai vie!

Еще ...

Studiul de fezabilitate

viețile nostre vin ca niște mărfuri

de unică folosință    

învelite în folii de celofan

în cutii din plastic

sau intestine de dihor

conținând informații despre cantități

condiții de păstrare și folosire

ingrediente 

termene de valabilitate

țări de origine

producători

cifre unice de control

tot tacâmul

e drept că în locul țării de origine

se trage o linie

fiind vorba despre o „origine necunoscută”

despre un producător altruist

filantropic

care dă din toată inima

dar nu-și asumă răspunderi

admite c-ar putea exista și greșeli tehnologice

regretabile

la atâtea vieți apar și rebuturi

depinde ce cumperi

de unde cumperi

dacă produsul n-a ieșit din termenul de garanție

dacă n-a fost contaminat sau modificat genetic

în depozitele multinaționalelor

de la acești dealeri de vieți

te poți aștepta la orice

ei își primesc banii prin virament cosmic

așa că nu prea contează ce vând

tu însă te poți alege cu o toxiinfecție existențială

cu bacterii și viruși rezistenți la antibiotice

incurabilă

urmând să mori ca un păianjen devorat de o văduvă neagră

atunci când îți este mai bine…

 

viețile nostre vin ca niște mărfuri

de unică folosință

învelite în folii de celofan

în cutii din plastic

sau intestine de dihor

conținând informații despre cantități

condiții de păstrare și folosire

ingrediente 

termene de valabilitate

țări de origine

producători

cifre unice de control

tot tacâmul

e drept că în locul țării de origine

se trage o linie

fiind vorba despre o „origine necunoscută”

despre un producător altruist

filantropic

care dă din toată inima

dar nu-și asumă răspunderi

admite c-ar putea exista și greșeli tehnologice

regretabile

la atâtea vieți apar și rebuturi

depinde ce cumperi

de unde cumperi

dacă produsul n-a ieșit din termenul de garanție

dacă n-a fost contaminat sau modificat genetic

în depozitele multinaționalelor

de la acești dealeri de vieți

te poți aștepta la orice

ei își primesc banii prin virament cosmic

așa că nu prea contează ce vând

tu însă te poți alege cu o toxiinfecție existențială

cu bacterii și viruși rezistenți la antibiotice

incurabilă

urmând să mori ca un păianjen devorat de o văduvă neagră

atunci când îți este mai bine…

Еще ...

Caut sa adun ce iubeam

Adun bucati de nimini frânte

Si le lipesc cu cuvinte

Dar sunt insuficiente, nu am destule 

Ca sa ma pot vindeca de tine

 

Ai plecat cu fragmente din mine

Iar acum din puzzle-ul inimii mele

Lipsesc foarte multe piese

Si nu pot sa le inlocuiesc cu oricine

 

Mi-ai zamislit in inima sentimente

Si amintiri care au devenit obsedante. 

Doresc sa le retrăiesc in realitate

Să-ți mai simt atingerile tale calde

 

Si acum caut iubire in alta parte

Adun bucata cu bucata, cat se poate

Dar nu pot gasi tratamente

Ca sa ma pot vindeca de tine

 

Oferă-mi doua minute din viața ta

Si le voi tranforma in medicamente

Oferă-mi din nou o zi din viața ta

Si o voi transforma in vesnicie

Еще ...

Încrâncenare

Cuvintele acelea zgrunțuroase
ieșite ca dintr-un nod încâlcit cu mai multe capete
colcăie neobosite în sicriele astupate cu ceară ale morților
unde miriapode cu mii de picioare își iau prânzul totemic
abc este o cabală pe-o felie de creier
tată un triumf al fiilor sângeroși asupra hoardei
festinul…
într-o lume strânsă de gât a consoanelor
urletul jalnic al lupului zgârie oasele
n-a-nceput încă dansul nupțial al scheletelor vorbitoare
al poeților înjunghiați
al femeilor frigide
purgatoriul cuvintelor a devenit neîncăpător
singurul grup de cuvinte admis este pe-a mă-tii
în toate sensurile...

Еще ...

Singura

De cite ori am tresarit

   La fiecare miscare,

Crezind ca poate ai venit

Tu,dulce aratare.

 

S-apoi de cite ori am plins,

  Vazindca noaptea vine 

Si lampa singura am stins,

  Iubire,fara tine.

Еще ...