Literatura, muzica și teatrul, la cea de-a treia lansare a lui Vitali Cipileaga. Scriitorul își prezintă noul roman

poezii.xyz Literatura, muzica și teatrul, la cea de-a treia lansare a lui Vitali Cipileaga. Scriitorul își prezintă noul roman

Autorul cunoscutelor romane „De vorbă cu Emma” și „În umbra pașilor tăi”, Vitali Cipileaga, pregătește lansarea celei de a treia cărți. Noul roman se ascunde sub titlul de „Portocale verzi” și descrie incredibila forță vindecătoare a dragostei și legătura puternică dintre om și natură.

Lansarea va avea loc pe 20 decembrie, începând cu ora 18:00, la Teatrul „Geneza Art” din Chișinău.

„Ne considerăm stăpânii naturii și ai pământului, dar ce putem face atunci când natura decide să se răzbune pe noi?”, asta exprimă cea mai nouă lucrare semnată de Vitali Cipileaga.

Menționăm că Vitali Cipileaga a debutat în 2015 cu „De vorbă cu Emma”, o carte de reflecții despre dragoste și viață, ce a cucerit inimile a zeci de mii de cititori. Lucrarea a fost premiată la Festivalul Național al Cărții și Lecturii, ediția a VI-a.

Un an mai târziu, autorul a lansat romanul „În umbra pașilor tăi”, premiat la Salonul Internațional de Carte din Chișinău, ediția a XXI-a.

Citește și: recenzie | „De vorbă cu Emma” – o invitație într-o lume a cunoașterii de sine și a desăvârșirii umane

 


Опубликовано 14 декабря 2018

Случайные публикации :)

Любить, научишь ты меня

В твоих глазах теряю душу,

Ты в моём сердце лишь одна,

Ради тебя закон нарушу,

Сожгу весь мир,ради тебя. 

 

Твоя улыбка солнца лучик,

Твой голос, ярче чем заря,

Ты меня любви научишь,

Любить, научишь ты меня.

 

Перед тобой дрожу как мальчик,

и как старик я без тебя,

Я расцелую каждый пальчик, 

Чтоб вечно ты моей была.

Еще ...

Avatar

Nu mă mai interesează părerile voastre împărțite

 

și mă refer la toți cei care trăiesc într-o simbioză aparent comensuală

 

(precum cea dintre Sorina

fetița de opt ani din Baia de Aramă

și toți asistenții ei maternali

statali

procedurali

gen Maria Pițurcă!)

eu sunt gazda tuturor paraziților virtuali

chiriași simbiotici

un fel de escherihioze coli imprevizibile

în intestinele colonizate de milioane de bacterii

dacă o femeie frumoasă își depărtează picioarele

devin exhaustivi

îmi pare rău că aduc în prim-planul literaturii femeile

excluse din sanctuarul ancestral al muzelor

și aruncate în groapa cu lei

recunosc că mi-a plăcut Manifestul Medeei Iancu

despre ejaculări și violuri

numai că aceste excese sunt doar o parte a problemei

întro societate democratică în care și reciproca este valabilă

nu te arunci în penisurile lor „lungi și negre”

cum spui

pentru o clipă irațională de glorie

nimeni nu te mai va regăsi în poemul tău despre iubire

post factum…

Еще ...

Cățeaua adormită

Era odată o Căţea cam gură-cască 

Ce de nimic nu se îngrijea.

Cum îi venise vremea ca să nască

        Şi nici o locuinţă nu găsea,

        O megieşă s-a-ndurat să-i dea

        Modestul ei coteţ cu împrumut.

        Dar, mai târziu, venind să şi-l reia,

        Un pic de păsuire tipa i-a cerut.

        Erau căţeii mici, mai trebuia

        Să stea puţin în ea…

        Iar când şi păsuirea a trecut,

        S-au ivit în prag cu toţii,

        Mârâind, rânjindu-şi colţii.

        – Scoate-ne, de eşti în stare! 

        Nu-mprumuta nimic, nicicînd,

        Unor mişei le spunea:

        Vei regreta cît de curînd:

        Căci, de la ei,

        Cu greu mai poţi ceva-ndărăt să iei!

Еще ...

Te caut pe tine ....

Cu tălpile goale pe pământul rece alerg şi te caut pe tine , iubire .

Te caut pe străzi , te caut în parcuri , te caut în copaci , în iarbă ,

în gingaşele flori , te caut în aerul pe care îl respir , în stropii de

ploaie , te caut scurtând cerul cu privirea , în mulţimea de oameni

te caut . Bat la poarta sufletului meu şi cu emoţie aştept să-mi

răspunzi . Mă strigi de undeva şi mă chemi , mă strigi de peste

tot şi de nicăieri . Unde eşti ? Unde eşti ? Nu te văd , nu te aud ,

nu ştiu cum să ajung la tine . Am obosit căutându-te .

Mă aşez în câmpul cu flori , în iarba moale şi simt cum adierea 

vântului îmi mângâie faţa tristă , ochii din care curg lacrimi

formând un şirag de mărgăritare . Vântul îmi trece prin părul

lung asemeni unei mâini ce parcă ar vrea să îl mângâie .

Te aştept .... aştept să mă găseşti , sunt aici .... sunt aici !

Într-un labirint în care singură şi de bună voie am intrat fără

să mă gândesc vreodată dacă mai pot să ies . Îmi şoptesc că da ,

dar nu strig în gura mare . Aş vrea să am aripi să pot zbura .

Să mă înalţ sus , cât mai sus , să pot atinge cerul cu mâna .

Să pot atinge soarele , luna , stelele în cerul senin de vară ,

să pot ţine în palmă steaua care îmi zâmbeşte de câte ori 

ne privim şi care mă însoţeşte în nopţile singurătăţii mele 

şi mai apoi în dimineţile unui timp numit Azi .

Un Azi când eu ar trebui să mulţumesc , un Azi când eu 

ar trebui să primesc bucuria acestui Azi . Un Azi când trebuie

să-mi spun rugăciunea , când trebuie să eliberez frumosul

din mine , bunătatea , blândeţea , răbdarea , toate adunate

într-un buchet numit iubire . Azi când Dumnezeu îmi zâmbeşte ,

mă ia de mână şi mă plimbă prin frumuseţile acestui Azi , ca apoi

copleşită să îmi aşez capul în palmele lui şi îl rog să-mi ierte tot

ce i-am greşit acestui Azi .

Mă întorc înlăuntrul meu şi intru în fiecare cămăruţă a sufletului . 

În cămăruţa tristeţii unde depun lacrimile mele în cupa deja plină ,

în cămăruţa dorinţelor unde las o nouă şi în acelaşi timp o veche

dorinţă . Apoi , cu paşi timizi , intru uşor de parcă n-aş vrea să

deranjez , în cămăruţa iubirii  de unde cu sfială mă priveşte o gingaşă

copilă . O strâng cu drag în braţe îndemnată de ceva ce doar eu simt 

să-i cer mereu iertare . Ies din lăuntrul meu şi mă izbesc de realitate .

O realitate dură , o realitate unde mă simt singură , unde sunt singură ,

unde nu am protecţie , unde nu ştiu încotro s-o apuc , unde nu am direcţie .

Aştept ca din cerul albastru ceva magic să vină spre mine .

Nu ştiu cum , nu ştiu de ce , dar într-o zi ştiu că voi zbura . Nu-mi este frică ,

nu ştiu cum .... nu ştiu de ce .... Mă simt împovărată , dar încă mai aştept

ca ceva magic din cerul albastru să vină spre mine şi când va veni , voi fi

eliberată din temniţa gândurilor , a aşteptărilor , a speranţelor deşarte ,

a dorinţelor neîmplinite , a singurătăţii şi a luptei cu mine , a temerilor

şi a răului . Atunci voi fi doar eu , voi fi uşoară şi voi putea să zbor .

Voi zbura .... Iubire , viaţa mea va fi o mare aşteptare de tine .

Еще ...

O iubire, Maria

Eram singur ca acum,

Era noapte, și încă cum;

Te voiam în viața mea,

Ai venit ca si o stea.

 

Am vorbit cu al meu dor,

Dorul de-acel viitor;

Dorul de acel trecut;

Dorul de ce a început.

 

Acum simt iar ca-năinte,

Nu-mi găsesc gram de cuvinte;

Doar cu tine aveam tot,

Acum doar durere pot.

 

Еще ...

Trecut

De la început viata părea simplă,

Acum,clipă cu clipă,e diferită.

Am început să iau totul în serios,

Dar gîndul tot mi-e la tecutul dureros.

 

Viaţa merge înainte,dar amintirile rămîn,

Ramîn în suflet si te framînt.

Cu zîmbet pe faţă si sufletu-nlăcrimat,

Zîmbesti simţindute vinovat.

 

Inima zîmbeste cu ură,

Sufletul iubeste si asteaptă sa vii.

Ochii se-ntorc in amintirea dură,

Dar eu plec pe un tărîm,

 

Făr de iubiri.

Еще ...