OMUL SĂPTĂMÂNII: Constantin Rusnac, compozitor

poezii.xyz OMUL SĂPTĂMÂNII: Constantin Rusnac, compozitor

Muzicianul Constantin Rusnac s-a născut la 6 februarie 1948, în s. Trebisăuți, r-nul Briceni. După șapte clase de școală medie, a decis să facă studii muzicale la actualul Liceu „Ciprian Porumbescu” din Chișinău. În 1956 a participat la primul festival republican al elevilor, unde a cântat la „xilofon” - opt sticle cu apă umplute până la diferite nivele -, și a ocupat locul întâi.

În 1965, a absolvit școala de muzică cu medalia de aur. Apoi și-a continuat studiile la Conservatorul de Stat „Gavriil Musicescu”, în prezent Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, la două specialități: muzicologie și contrabas. În anul 1969 a compus prima sa lucrare, „Sârba din Trebisăuți”, pentru orchestra de muzică populară. Iar în 1970 a absolvit Conservatorul, devenind profesor la Catedra de folclor.

Între anii 1970-1975, s-a ocupat de prelucrarea melodiilor populare. În perioada 1971-1979, a fost membru al Colegiului redacțional și de repertoriu pentru dramaturgie și creații muzicale al Ministerului Culturii al RSSM. În 1976 a primit Premiul de Stat pentru creația „Sărbătoreasca”. Peste un an a devenit membru al Uniunii Compozitorilor din Moldova, iar în 1979 –Laureat al festivalului „Cântecul-79” din Moscova.


În anii 1979-1984 a fost redactor-șef al Colegiului pentru repertoriile colectivelor artistice în cadrul Ministerului Culturii al RSS Moldovenești, după care devine prim-viceministru al culturii și rector al Conservatorului de Stat „Gavriil Musicescu”.

Constantin Rusnac a cules mai mult de 2000 de creații muzicale folclorice, a compus „Suita” pentru nai, țambal, vioară și orchestră de cameră; „Lacrima” – meditație pentru voce, clavecin și orchestră; „Moldova” – tablou muzical; a publicat culegerea de folclor instrumental „Ca la noi în sat”; „Odă muncii” pentru cor mixt și orchestră; a scris muzică pentru spectacolul „Sânziana și Pepelea”; „Cantată de sărbătoare”; a publicat diferite culegeri de cântece pentru voce, pian și cor, poemul vocal-simfonic „Zorile”, piese pentru diferite instrumente; a alcătuit două volume de „Folclor din Moldova”; a compus multe cântece pentru copii: „Iepurașul”, „Anișoara”, „Pomul”, „Pisicul la școală” etc.; a scris romanțe și rugăciuni. Totodată, este autor de emisiuni radio şi de televiziune.

În 1986, i-a fost conferit titlul de conferențiar, iar în 1990 – de profesor universitar. Din 1993 este numit în funcția de Secretar general al Comisiei Naționale a R, Moldova pentru UNESCO.

Marți, Constantin Rusnac a atins onorabila vârstă de 70 de ani. Cu această ocazie, echipa ziarului TIMPUL vă dorește multă muzică, maestre, lângă toți cei care vă sunt dragi!

 


Preluat de la: Timpul.md
Опубликовано 9 февраля 2018

Случайные публикации :)

Nu am putere sa te apar Mama

Nu am putere mamă, sa te apar.
Nu am putere, sa te văd plîngînd
Am uitat acele clipe mamă,
Cînd te mai vedeam zîmbind

 

Se rupe sufletul de dor in mine
Căci mamă nam aşa putere
Să pot sa fiu mereu alături
Şi să-mi iau mie a ta durere.

 

Atîtea drumuri are viaţa mea
Şi toate mamă de la tine-au inceput
Aş intoarce mamă viaţa
Sa nu mai treci prin ce-ai trecut

 

Toată viaţa doar durere
Ni-ai crescut, sa-ţi fim aproape
Dar noi am fugit in lume
Lăsîndu-te singură, aşa departe

 

Acum plingi si ne aştepţi acasă
Dar noi tot mai rar venim
Şi vom intelege asta intr-o zi
Cînd şi noi părinţi vom fi

 

Se rup lacrimile din ochi şi cad
De-ar costa ceva lacrimile mele 
Aş plinge zi şi noapte, mamă
Sa iţi cupăr a ta durere

Еще ...

Doar urma-i plânge într-un dans

Sunt mii de ochi cuprinși de lumi pierdute
Încet, iar uneori grăbit se stinge viața unui om
Si totul pare că se scurge într-o mare de noroi.
Căci ea e lumea ce mă plânge
De nopți întregi în zorii zilei.
Căci sufletul s-a trecut în nori, morman.
Si totul pare că rămîne în amintiri,
Doar urma-i plânge într-un dans.

Еще ...

Doctor Faustus

Unii oameni fac tot felul de pacte între ei, unele mai ciudate decât altele, seduși de tentația voluptoasă a ieșirii din rând, a repoziționări lor în raport cu ordinea universală, de exemplu, dintr-o perspectivă îngustă, de cele mai multe ori malefică. Doctorul Valeriu Mănăilă pactizase în forul său interior cu Diavolul, înlăturând posibilitatea unor complicații de natură umană, care, epistemologic vorbind, nu puteau fi sesizate aprioric și, prin urmare, nici înlăturate. Hotărâse ca până la cincizeci de ani să pună deoparte două-trei milioane de dolari, apoi să iasă la pensie. Duhul rău îl înghiontise să-și încropească, mai întâi, in cabinet particular, propietate personală, unde să-și trimită pacienții operați sau în curs de operare în cu totul alt loc, la spitalul de stat. Orice operație presupunea o perioadă de urmărire, prescriere de medicamente și de tratamente, iar serviciile acestea îi aduceau o grămadă de bani, pe lângă tariful standard de supraviețuire. Planul său era bun, dar mai avea nevoie de-o componentă strategică, constând în cultivarea unor relații de influență, care să-l apere de răutatea și de invidia semenilor. Fiind un chirurg renumit, deținea un portofoliu de pacienți, în așteptare, impresionant, printre care se numărau judecători, procurori, polițiști, avocați, oameni de presă, bancheri, miniștri, colegi medici sau asistenți. Ordonase lista după planul său în așa fel încât în mai puțin de un an rezolvase o mare parte dintre ei, pe gratis, tariful de supraviețuire rămânând valabil doar pentru „amărășteni”. Sintagma „ îți rămân dator”, venită din partea unor asemenea personaje, indica atingerea unui nivel de protecție și de control fără precedent. Practic, la nivel local, toate instituțiile erau la picioarele sale, iar la nivel central, dispunea de conexiuni extrem de puternice, capabile să înăbușe din start orice fel de amenințare. Aflase în timp real despre ancheta Parchetului, care-l viza direct, dar și despre autorii denunțurilor, și acționase în consecință. Timp de zece ani își văzuse liniștit de afacerile sale necurate, patronate de protectorul său întunecat, până în ziua aceea fatidică, de marți, când respectabilul Costică Rogoz intrase în operație și nu mai ieșise de acolo.

 

 

 

Costică Rogoz era un cunoscut producător de mezeluri, septuagenar, căstorit cu o femeie  mult mai tânără de cât dânsul, pe nume Cristina, care de multe ori era confundată cu fiica acestuia. Dacă viața fusese extrem de generoasă cu el în privința banilor și afacerilor, cu sănătatea se arătase mai puțin darnică, procopsindu-l cu toate bolile posibile, încât era de mirare că trăise atât.

 

 

Mănăilă o primise în cabinetul său din spital fără să pară prea încântat, rezumându-se la o scurtă strângere de mână.

- Să știi că-mi pare foarte rău, îi spuse el, nu intervenția mea l-a doborât, ci complicațiile survenite postoperatoriu!

- Dar ne-ați asigurat că nu că nu vor apărea complicații! îi reaminti femeia iritată.

Când ne-ați spus, de fapt, adevărul, domnule doctor!

Mănăilă o privise strâmb, pe deasupra ochelarilor.

- Analizele se încadrau în parametrii optimi, doamnă, iar operațiile se fac în baza acestor analize. Nu sunt, totuși, Dumnezeu!

- Dar banii i-ați luat ca și când ați fi fost!

- Nu cred că ești d-ta cea mai în măsură să apreciezi munca mea!

- Nu, dar rezultatele vorbesc de la sine! Eu v-am plătit ca să-l salvați, nu ca să-l omorâți! Ar trebui să-mi dați banii înapoi!

- Despre ce bani vorbești? se miră el, ridicându-se în picioare. E a doua sau a treia oară când te văd!

- Vorbesc despre cei o sută de mii de dolari pe care vi i-am dat cu mâna mea!

- Aiurezi, femeie!

- În bacnote de o sută! adăugase ea hotărât. Să știți că mi-am notat toate seriile! Vă previn că mă duc la Parchet!

- N-ai fi prima! Nici nu-ți închipui cât de mare este grădina lui Dumnezeu!

 

Procurorul, un fost pacient al doctorului Mănăilă, o invită să ia loc. Răsfoi încă o dată dosarul depus de femeie și clătină din cap.

- Îmi pare rău, doamnă, începu el, „probele”depuse de dvs. nu se susțin! Ziceți că i-ați dat o sută de mii de dolari, indicați și seriile bancnotelor, însă nu aveți pe nimeni care să confirme! Este cuvântul dvs. împotriva cuvântului lui! Mai mult, recunoașterea de dare de mită nu vă profită deloc, fiindcă aș putea să vă arestez imediat. Darea de mită este la fel de gravă ca și primirea de mită! În altă ordine de idei, n-aveți probe credibile din care să reiasă că a existat o condiționare, pe de o parte, sau că doctorul v-a obligat să mergeți la clinica sa particulară, nefiid niciun act de internare a soțului dvs. în spital anterior datei internării în clinică! Dacă vă ajută cu ceva, vă mărturisesc că mie nu mi-a cerut bani sau alte foloase necuvenite, lucru întărit și de alți pacienți ai săi. El înțelege drama prin care treceți, dar nu mai este dispus să accepte asemenea acuzații, motiv pentru care a depus o plângere împotriva dvs., acuzându-vă de mărturie mincinoasă.

Femeia rămase cu gura căscată.

- A făcut el asta?

- Da, și îl înțeleg. Indiferent de ce parte este adevărul,, hotărârea a fost a dvs.!

- În fața morții, domnule procuror, nu prea ai de ales!

- Probabil, ca om pot să înțeleg, dar ca magistrat, nu!

- Si ce-o să-mi faceți?

Procurorul își lăsă privirea în jos încurcat.

- Stiu și eu, zise, cred că am să vă arestez pentru treizeci de zile, apoi am să trimit dosarul la instanță!

Cristina Rogoz simți un fior prin șira spinării când auzi ușa deschizându-se.

Еще ...

Pentru tine ...

Sa stiu ce este clipa , sa ii cunosc secretul
Sa stiu ce i suferinta , ca sa-i arat esecul
Sa fiu mereu alaturi , ca sa-ti admir eu parul
Sa fiu un tei in noapte , sa caut adevarul.

 

Sa las al tau sarut , sa imi zdrobeasca cerul
Sa stiu ca altul nu-i , al nostru-i adevarul
Si ca in orice clipa - sa simt a ta suflare
Iar timpul-trecatorul , sa nu-mi mai fie-n cale.

 

Ca sa-i arat durerii cum este fericirea,
In parul tau de luna am sa-mpletesc iubirea
Sa dau acel minut si locul printre zei,
As fi si un nimic , c-apoi sa fiu un tei.

 

Sa stiu , ca a ta prezenta , in fiecare zi
Sa ma trezesc in zori , ca sa te pot privi,
Stiind c-acest moment , curind se va sfirsi,
Ce mult as vrea , ca sa il pot opri.

 

Ador cum trece timpul , si il urasc la fel,
As vrea sa-i stiu secretul , ca rob sa-mi fie el.. 

Еще ...

Dragoste de munte

Iubite , nu ştiu ce mi se-ntâmplă ....

Ceva nedesluşit îmi bate-n tâmplă ,

Uneori se aşterne o linişte deplină ,

Să fie muntele de vină ?

Dinspre el o voce caldă şi duioasă

Îmi spune că sunt frumoasă 

Şi cumva o mână simt pe frunte

Ce îmi alungă grijile mărunte .

Eu îl privesc cu dragoste-n tăcere ,

El mă îndeamnă să las a lumii plăcere

Să-i urc vârful înalt fără frică 

Şi-mi va oferi căzduire în stâncă .

,,Hai vino la mine , departe de lume ,

Departe de tot , eu îţi voi purta noroc ,

Lasă totul în urmă , rău să nu-ţi pară ,

Îţi voi dărui izvoare , râuri , păduri 

Şi te voi iubi în anotimpuri 

Şi-n plus încă o vară'' .

Еще ...

23 de reguli de care trebuie sa tii cont pentru a avea o viata implinita!!

1. Întâmpină fiecare dimineață cu zâmbet

2. Ascultă-ți muzica preferată

3. Nu lăsa ca eșecurile din trecut să-ți dirijeze viața

4. Iubește

5. Visează cu ochii deschiși

6. Când ai realizat că ai greșit, grăbește-te să te corectezi

7. Fii primul care face un pas spre împăcare

8. Zâmbește tuturor

9. Dăruiește-ți o baie cu spumă

10. Nu-ți complica viața- iartă!

11. Mulțumește-i lui Dumnezeu pentru fiecare răsărit trăit

12. Nu mai folosi expresia " Nu Pot!"

13. Privește pozele vechi ( amintește-ți copilăria)

14. Îndeplinește-ți o dorință

15.Vizitează noi locuri

16. Bucură un copil

17. Trăiește-ți viața astfel încât să fii mândră/u de ea

18. Împlinește-ți pofta.

19. Nu-i permite orgoliului să hotărască în locul tău

20. Amintește-ți de fiecare faptă bună pe care ai făcut-o săptămâna aceasta

21. Rîzi

22. Sterge-ți lacrimile

23. Spune-i sufletului tău pereche " Te iubesc!"

Еще ...