Tânăra scriitoare Lucia Brainstorm își va povesti, la o întâlnire cu cititorii, „Viața din spatele cuvintelor”

poezii.xyz Tânăra scriitoare Lucia Brainstorm își va povesti, la o întâlnire cu cititorii, „Viața din spatele cuvintelor”

Pe 19 mai curent, grupul Talking Book Club organizează o nouă întâlnire de suflet cu toți cei cărora le place să citească. De această dată, invitată pentru a-și povesti viața din spatele cuvintelor este tânăra scriitoare, Lucia Brainstorm.

Lucia, care a reușit în scurt timp să lanseze două cărți - romanul „Cine ești?” și volumul de poezii „Dezbracă-te de griji și dor” -, spune că nu s-a gândit vreodată că va ajunge să participe la astfel de serate unde va povesti despre viața ei.

„Mi-a tot fost dat să aud de mai multe ori, de la diferiți oameni, că își doresc să fie și ei independenți ca mine. Să se descurce singuri. Probabil cuvântul „independentă” trezește sentimentul de putere, presărat cu succes. De obicei zâmbesc ușor, dar am ajuns în momentul când am decis să dezvălui definiția modului meu de a fi. M-am întors în timp, am cules emoții, trăiri și gânduri pe care le voi împărtăși cu toți cei prezenți la eveniment”, a specificat Lucia, pentru ZUGO.

Totuși, tânăra ține să specifice că nu se consideră independentă, întrucât „mă cred o femeie dependentă de oamenii dragi sufletului meu, de tot ce definește frumosul, arta, viața în sine”

Evenimentul „Viața din spatele cuvintelor” ce o va avea drept invitată pe Lucia Brainstorm se va desfășura pe 19 mai, cu începere de la 17:00 în incinta Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu”. Pentru mai multe detalii, accesează pagina de Facebook a evenimentului.

Preluat de la: Zugo.md


Опубликовано 11 мая 2017

Случайные публикации :)

Păstor de vise

Pastor de vise

pe pășuni întinse

unde iarba cu rouă

trezește la viața nouă.

Păstor de speranță 

ce spre cer se înalță

cu suflet curat

unde Domnul desculț a intrat

Păstor de mioare

cu blănițe albe și strălucitoare 

ce-ți sunt alinare

când dorul te doare.

Păstor de pe munte

ai de a spune multe

prin doinele neamului

cu cântul Flautului.

Păstor, păstoraș,

viața de oraș

prea mult sa schimbat

oamenii de doine au uitat .

Păstor de lumină

genunchii mi se înclină

pentru putere și răbdare

să păstrezi unită turmă de mioare

Păstor de frumos,

chipu-ți luminos

azi ne dă căldura

credința și învățătură 

Tu Păstor de vieți 

cu dragoste ne înveți

pașii să-ți urmăm mereu
doar așa salvați suntem de greu.

Еще ...

Lume interioara

Departe sunt de ochii tăi, 
Departe sunt de tine 
Şi m-am pierdut pe undeva, 
M-am rătăcit în mine. 

M-or scoate poate-n viitor 
Să văd lumini şi soare, 
Dar astăzi, mă prefer aici - 
În lumi interioare. 

M-or scoate ochi păienjeniţi 
De-aceiaşi disperare. 
Vom căuta cu-acelaşi gând 
O cale de salvare. 

Еще ...

I.C

In mina singuratatii
Din fire razboinic rece
E raza din departare
sau strigatul libertatii

Dispret in vocile voastre
Aplauzile tacerii
In linistea noptii curge
O viata spalata a vremii.

 

Еще ...

Cine să te mai apere?

viața mea e ca un teren bătucit

ca un șotron  desenat pe asfalt cu cretă

când intri trebuie să sari peste niște linii albe

pe care n-ai voie să le atingi

să-ți depărtezi picioarele

să țopăi

și să arunci c-o lespede înainte

apoi s-o miști printre linii într-un picior

nu-i simplu

Omul-șotron are regulile sale

din când în când îi redesenăm

părțile șterse

cu aceeași bucată de cretă

păstrată în inimă

la început ți-a plăcut

îți amintea de fetița în rochie bleumarin

cu ochii de păpușă Barbie

azi însă nu mai ești atentă la linii

nu mai respecți nicio regulă

ai devenit o fiară însetată de sânge

idealul tău în viață este să sfâșii

să lași în urmă cadavre

îți devorezi propria dragoste

îngerii

ochii Omului-șotron sunt podidiți de lacrămi

cine să te mai apere de tine însuți?

Еще ...

Без названия

Что-ж сказать тебе такого,

Чтобы больше никогда, 

Не искала ты другого,

Что-б моей была всегда.

 

Я скажу одно лишь слово,

Что не говорил я никому,

Это стоит дорогого, 

Слово нежное "люблю"

 

Слово это ты забудешь,

Я уверен что тогда, 

Далеко когда ты будешь, 

и пройдут мои года. 

Еще ...

Parfum

Parfum de mare ochii lăcrimau, 

Şi degete’mpletite în amor,

Pe nisip doar urme rămîneau,

Doar urme de speranţă şi de dor. 

Pierdut, pierdut eram in scări de lut,

Ce tot mai jos mă depărtau,

De faţa ta şi de acel smerit sărut,

De ochi, ce dragoste ameninţau.

 

Еще ...